Ole Gunnar Solskjaer este istorie la Manchester United, după 1-4 cu Watford, iar conducerea “diavolilor” a anunţat oficial demiterea norvegianului. De pregătirea echipei se va ocupa, în următoarea perioadă de timp, Michael Carrick, în timp ce oficialii de pe “Old Trafford” caută un antrenor-interimar până la finalul sezonului.
Cum oficialii lui Manchester United vor să aducă un interimar, şansele ca Zinedine Zidane sau Brendan Rodgers să vină pe “Old Trafford”, în actualul sezon, sunt mici. Astfel, varianta la îndemână poate să vină chiar din interiorul clubului.
Cu o zi înainte de anunţul oficial al plecării lui Ole Gunnar Solskjaer, presa din Anglia mergea pe ideea unui cuplu pe banca tehnică a “diavolilor”, cel puţin până urma să fie adus un nou antrenor. Astfel, Michael Carrick şi Darren Fletcher ar fi trebuit să asigure pregătirea echipei pentru meciul cu Villarreal, din Liga Campionilor.
În anunţul plecării lui Ole Gunnar Solskjaer, Manchester United a precizat că Michael Carrick, fostul secund al norvegianului, va pregăti echipa, fiind ajutat de Mike Phelan și Kieran McKenna, în timp ce clubul caută un antrenor-interimar până la finalul sezonului.
În aceste condiţii, varianta ca Darren Fletcher să fie anunţat ca antrenor-interimar până la finalul sezonului prinde contur. Fostul internaţional scoţian a făcut parte din staff-ul lui Ole Gunnar Solskjaer până în martie 2021, când a fost promovat pe postul de director tehnic al clubului.
“Michael Carrick va prelua conducerea echipei pentru următoarele meciuri, în timp ce clubul caută un antrenor interimar până la finalul sezonului” – anunţul făcut de oficialii lui Manchester United
La scurt timp după ce s-a retras din cariera de fotbalist, în 2019, Darren Fletcher a anunţat că îşi doreşte să devină antrenor. În octombrie 2020, fostul fotbalist a revenit la Manchester United, club pentru care a jucat între 2003 şi 2015, şi a preluat echipa U16, iar la începutul anului a fost cooptat în staff-ul lui Ole Gunnar Solskjaer.
“Iubesc fotbalul şi vreau să rămân în joc. Să antrenez, să vorbesc în vestiar şi să motive jucătorii. Să inpsir alţi fotbalişti este un lucru natural pentru mine şi sper să mă ajute şi în cariera de antrenor.
Vreau să-mi termin cursurile şi apoi să câştig experienţă la diferite cluburi, ca să mă ajute pentru momentul când voi face pasul spre o echipă. Sper ca acest moment să nu fie prea departe în viitor”, spunea Darren Fletcher, în noiembrie 2019.
Darren Fletcher este un produs al academiei lui Manchester United, unde a ajuns în 1995, la 11 ani. Sir Alex Ferguson i-a oferit debutul în sezonul 2002-2003, iar din următoarea stagiune a devenit titular în formaţia “diavolilor”. În perioada 2003-2009, Darren Fletcher a fost coleg cu Cristiano Ronaldo pe “Old Trafford”.
Ralf Rangnick este antrenorul despre care presa din Anglia a scris că poate să fie antrenorul-interimar al lui Manchester United până la finalul actualului sezon. În vârstă de 63 de ani, tehnicianul german a fost o influenţă în carierele lui Thomas Tuchel, Julian Nagelsamann şi Jurgen Klopp, fiind considerat omul care a modelat cel mai bine stilul “gegenpressing”, folosit în special de antrenorii lui Chelsea şi Liverpool.
În prezent, Rangnick este sub contract cu Lokomotiv Moscova, unde deţine postul de şef al departamentului sport şi dezvoltare, iar în trecut le-a antrenat, printre altele, pe VfB Stuttgart, Hannover, Schalke, Hoffenheim şi RB Leipzig.