Fotbal intern

Derby-ul FCSB-Dinamo, întrerupt 3 minute! Fanii au aruncat cu torțe în teren

29.07.2018 | 21:23
Derby-ul FCSB - Dinamo, din etapa a doua a Ligii 1 Betano, a fost întrerupt 3 minute din cauza torțelor aruncate în teren de fanii dinamoviști

Derby-ul FCSB – Dinamo, din etapa a doua a Ligii 1 Betano, a fost întrerupt 3 minute din cauza torțelor care au ajuns pe teren. Proiectilele au fost aruncate de fanii dinamoviști din peluză, chiar la poartă apărată de panamezul Jaime Penedo.

Arbitrul Ovidiu Hațegan a decis întreruperea jocului în minutul 2 pentru ca stewarzii să curețe terenul de pe Artena Națională. Suporterii celor două formații au oferit corefrafii spectaculoase cu mesaje surprinzătoare.

Derby-ul FCSB-Dinamo, întrerupt 3 minute

După 3 minute de întrerupere, Ovidiu Hațegan a decis reluarea derby-ului FCSB – Dinamo. Partida s-a reluat în minutul 5, iar după alte patru minute gazdele au deschis scorul prin Harlem Gnohere.

Derby-ul FCSB - Dinamo, din etapa a doua a Ligii 1 Betano, a fost întrerupt 3 minute din cauza torțelor aruncate în teren de fanii dinamoviști
Derby-ul FCSB – Dinamo, din etapa a doua a Ligii 1 Betano, a fost întrerupt 3 minute din cauza torțelor aruncate în teren de fanii dinamoviști

Cu toate acestea, Ovidiu Hațegan i-a chemat pe oficialii celor două formații șpi le-a transmis că oprește meciul 10 minute dacă se mai aruncă ceva din tribune.

Partida se desfăşoară pe o ploaie torenţială, acoperişul Arenei Naţionale nefiind tras.

Un jandarm a fost lovit şi trei suporteri au fost reţinuţi, duminică, în urma unor incidente provocate de fanii echipei Dinamo București, care se deplasau la Arena Naţională pentru derby-ul cu FCSB, din etapa a doua a Ligii 1 Betano. ”În zona şoseaua Iancului, unde se reunesc de obicei fanii dinamovişti, în apropierea stadionului Arena Naţională s-a strâns un grup de aproximativ 150 de suporteri, care au aprins torţe şi petarde”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache.