Pentru Nicola Adams, boxul a fost singura cale de a lăsa în urmă toate traumatismele ce i-au marcat întreaga copilărie. Ajunsă la 39 de ani, dubla campioană olimpică a reușit în sfârșit să vorbească deschis despre toate abuzurile îndurate încă din primii ani de viață.
„Am văzut-o pe mama pe scări plângând și m-am dus și i-am zis: ‘știu cum putem să-l omorâm pe tata’. Singurul lucru cu care nu eram lămurită era unde aveam să-l îngropăm”, și-a început aceasta confesiunea tulburătoare din documentarul lansat recent de Amazon Prime.
S-a mutat împreună cu mama sa din locuința tatălui abuziv, dar destinul s-a încăpățânat să le pună la grea încercare. Așa se face că ringul de box – în care a urcat pentru prima dată la 12 ani – a devenit refugiul ideal.
„Mama și tata se băteau și am vrut să intervin și să o protejez pe mama. Am încercat să-l lovesc pe tata cu o sabie mică, de plastic, dar am fost aruncată ușor la o parte. Am fost speriată ani în șir, fiindcă nu puteam povesti nimănui.
Mă uitam la TV, cred că era Brookside (n.r. serial TV din anii 80′), și era un episod cu o situație similară cu cea prin care treceam eu. Am văzut-o pe mama pe scări plângând și m-am dus și i-am zis: ‘E ok, fii liniștită, am un plan. Am văzut un serial și știu cum putem să-l omorâm pe tata.
Singurul lucru cu care nu eram lămurită era unde aveam să-l îngropăm, fiindcă în film era o grădină, dar a noastră era pavată cu ciment. I-am zis mamei că nu știu cum am scăpa de cadavru, dar ea a izbucnit: ‘Nu, eu trebuie să fac schimbarea, trebuie să ne mutăm’.
A mai fost un bărbat foarte agresiv și violent. Ajunsesem să dorm cu un ciocan sub pat, în caz că era nevoie să o ajut pe mama. Nu înțelegeam de ce scenariul se repeta, după toate câte le trăisem cu tatăl meu”, a mărturisit Nicola Adams.
Din păcate, fericirea ei și a mamei a durat extrem de puțin, pentru că noul iubit al femeii le-a supus unui calvar similar. Doar gestul disperat al sportivei – care ținea un ciocan sub pat, de teamă că ar putea fi atacată – a făcut ca această relație să nu conducă la o tragedie.
„Într-o zi, am venit acasă de la școală și acest bărbat ne arunca mobila pe drum. Mama mea țipa. M-am dus, am luat ciocanul de sub pat și i-am zis că dacă nu pleacă, o să-l folosesc. Din fericire, a plecat”, a mai spus Nicola.
Pentru a da uitării toate aceste episoade dureroase, s-a refugiat în box, fără să viseze măcar că va reuși să cucerească nu una, ci două medalii olimpice, la Londra (2012), respectiv Rio de Janeiro (2016). S-a retras, însă, în 2019, după un meci în care putea să orbească, din cauza loviturilor încasate.
„Boxul mi-a dat siguranța că, dacă totul s-ar repeta, aș fi sigură că mă pot apăra pe mine și pe familia mea. Boxul nu mi-a dat numai mijloacele de apărare, ci m-a scos și din sărăcie, a fost o rază de speranță.
Nu regret nimic, doar m-aș fi bucurat să mă duc la terapie mai devreme de 2016, când am fost prima dată. A fost o experiență care m-a ajutat să deschid ochii. Și acum mai discut din când în când cu un terapeut și mă ajută”, și-a încheiat aceasta confesiunea tulburătoare.