Life

Diana Munteanu s-a filmat în costum de baie, dar publicul a remarcat altceva. A primit numeroase critici: „Exagerezi tare”

Diana Munteanu și-a atras critici aspre în urma ultimelor imagini publicate pe internet. I s-a reproșat că a exagerat cu operațiile.
07.08.2023 | 18:01
Diana Munteanu sa filmat in costum de baie dar publicul a remarcat altceva A primit numeroase critici Exagerezi tare
Diana Mubteanu, criticată de fani. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

La aproape 45 de ani, Diana Munteanu arată senzațional și energia pe care o emană este pe măsură. Recent, prezentatoarea de la Antena 1 a publicat în mediul online imagini în costum de baie care pot aprinde imaginația bărbaților, dar, cu toate acestea, și-a atras mai multe critici pentru aspectul său fizic decât s-ar fi așteptat.

Diana Munteanu, acuzată că a exagerat cu procedurile estetice

Diana Munteanu are aproape 45 de ani, pe care îi va aniversa anul acesta pe 15 decembrie, și o siluetă de invidiat, întreținută cu multă disciplină. Eforturile nu sunt în zadar, căci prezentatoarea matinalului de weekend de la Antena 1, arată și se simte bine.

ADVERTISEMENT

Dovadă stau ultimele imagini în costum de baie pe care le-a publicat pe Instagram. Vedeta s-a filmat la plajă, etalându-și formele, și a primit o mulțime de aprecieri din partea celor care o admiră.

Dintre aceștia, însă, s-au ridicat mai multe voci care au afirmat că Diana Munteanu a exagerat cu operațiile estetice. făcându-și, astfel o mare defavoare. Au fost persoane care i-au spus că era mult mai frumoasă înainte de a apela la serviciile medicului specialist.

ADVERTISEMENT

„Zici că nu mai ești tu. Nu știu, poate sunt eu demodată sau whatever, dar de ce țineți morțiș să vă modificați total la față?”, „Ai devenit dintr-o femeie frumoasă, una de nerecunoscut”, au fost două dintre comentariile primite de vedetă.

„Diana, tu erai super mega frumoasă și înainte! Trăsături frumoase, excelente. Înțeleg total nevoia de a pune un botox după o anumită vârstă sau acid dacă e cazul, dar efectiv ti-ai schimbat trăsătura fetei. Mă rog, doar o opinie. Îmi cer scuze pentru deranj”, a afirmat altcineva.

ADVERTISEMENT

„Păcat nah. Evident că e alegerea ei și e corpul ei. Poate n-ar trebui să îmi pese așa de mult, dar îmi plăcea f mult cum arată la față”, „Trist că o femeie natural frumoasă ca tine să aleagă să se transforme negativ în ceva deja comun….”, sunt alte critici primite de Diana Munteanu din partea urmăritorilor.

Mai mulți fani i-au luat apărarea

Dar Diana Munteanu a avut parte și de sprijin. Anumiți urmăritori au felicitat-o pentru silueta sa și pentru felul în care se menține în formă. Totuși, a mai existat o problemă, bronzul mult prea pronunțat.

ADVERTISEMENT

„Eu te admir, arăți foarte bine, indiferent ce îți faci sau nu, nu exagerezi, doar cu un singur lucru exagerezi tare, bronzul”, a comentat cineva. La scurt timp, Diana Munteanu a răspuns: „Pentru că îl iubesc”.

ADVERTISEMENT