Fotbal intern

Discuţie decisivă Becali – Alibec. Pe ce sumă i-a promis că pleacă

Denis Alibec are un sezon de coşmar. De multe ori accidentat, mereu nemulţumit de arbitri, adversari, coechipieri, antrenori, atacantul FCSB a avut o discuţie decisivă cu patronul Gigi Becali.
26.03.2018 | 19:20
Discutie decisiva Becali  Alibec Pe ce suma ia promis ca pleaca

Nu mai este nicio îndoială: Denis Alibec s-a prăbuşit în acest sezon de la vedeta capabilă să decidă singură un meci la jucătorul submediocru căruia rar îi mai reuşete câte o pasă, nicidecum un gol, nemulţumit de toată lumea din jur, de la adversari la antrenori, mai puţin de el însuşi. Cota i-a scăzut, normal după ce a arătat… de fapt după ce n-a arătat pe teren în ultimele luni.

Gigi Becali nu l-a dat când avea ofertă de 10 milioane de euro de la Watford, a urcat preţul lui Alibec la 15 milioane în toamnă, a urmat căderea şi acum bravează când declară că „dacă vreau 1,7 milioane, cât am dat pe el, pot să iau imediat, pentru că e, totuşi, un jucător valoros, dar eu nu vreau doar atât, vreau mai mult. Banii pe Alibec, vreau mai mulţi. E adevărat că nu e ceea ce voiam, dar banii pe Alibec nu îi pierd”.

Discuţie decisivă Becali – Alibec. Pe ce sumă i-a promis patronul că pleacă 

FANATIK.RO a aflat că Denis Alibec a avut o discuţie cu Gigi Becali, în care l-a rugat să-l lase să se transfere de la FCSB pentru că nu se mai simte bine aici, nu-i mai merge jocul şi nu mai găseşte nicio motivaţie să-şi schimbe starea: “Nea Gigi, te rog, lasă-mă să plec în vară!“Culmea, patronul, în ciuda a tot ce a declarat anterior şi a mega-planurilor pe care şi le făcea cu atacantul de 27 de ani, i-a spus că e de acord cu condiţia ca impresarul jucătorului, fostul stelist Florin Lovin, să găsească şi să-i aducă o ofertă de (măcar) un milion şi jumătate de euro şi-l lasă să plece. Faţă de suma cerută de Becali la mijlocul lui septembrie 2017 (15 milioane după un meci bun făcut de Alibec cu Viktoria Plzen, 3-0 în primul meci din grupa de Liga Campionilor), „pretenţia” la care a ajuns după numai 6 luni (1,5 milioane de eiro) este de „numai” 10 ori mai mică, ceea ce spune totul despre prăbuşirea atacantului având în vedere ambiţia de cele mai multe ori ruptă de realitate a patronului.

N-au fost de acord cu un împrumut, acum nu mai au nici varianta asta

Problema este că nici măcar un milion jumătate de euro nu poate să-i pună acum pe masă impresarul Florin Lovin, sumă care, atenţie, este cu aproape un milion sub cea dată de Becali, 2,04 milioane, pentru a-l aduce pe Alibec de la Astra! Nu cu mult timp în urmă patronul FCSB încă spera ca Alibec să-şi revină şi să-şi scoată banii pe el, aşa cum v-a informat FANATIK.RO direct de la sursă, vezi toate detaliile AICI. Acum FANATIK.RO a aflat că lui Florin Lovin, dar nu numai lui ci şi altor agenţi le este foarte greu să îi găsească atacantului echipă, eclipsa prelungită de formă fiind o piedică insurmontabilă în realizarea unui transfer cât de cât profitabil. Lovin chiar s-a plâns prietenilor că e aproape imposibil să găsească o ofertă pentru un fotbalist care nu joacă nici când… joacă! „Eu am tot sperat că îi găsesc o variantă în altă parte. Cei de la Steaua nu au fost de acord cu o variantă de împrumut la ofertele primite. Eu vorbesc şi ca impresar şi ca prieten. E ca şi cum aş avea un copil de care trebuie să am grijă. Vreau să îl sprijin, dar din păcate nu am rezultate”, a spus Lovin la o televiziune de sport.

Prieten şi impresar, Lovin nu-i găseşte nicio scuză: „E clar că Denis greşeşte”

Iar „capacul” l-a pus tot Alibec, prin ieşirile nervoase publice, absolut condamnabile, la dresa antrenorului Nicolae Dică. „Eu am spus-o din noiembrie că o astfel de relaţie nu poate duce la ceva bun. E clar că Denis greseşte, e clar că nu e bine şi trebuie să înveţe din astfel de lucruri”, a comentat Florin Lovin starea tensionată dintre cei doi.

„Încerc să fiu prietenul lui Denis mai mult decât agentul lui. E clar că el greşeşte, ce face nu e bine. E de datoria mea, ca agent şi ca prieten, să am grijă de el. Îl sprijin, încerc să-i explic să facă lucrurile altfel. Din păcate, nu avem rezultate pe aceasta parte” – Florin Lovin

725 de minute a jucat Denis Alibec în meciurile din Liga 1 Betano din acest campionat până să înscrie primul gol (Gaz Metan – FCSB 1-2, 3 februarie, etapa 23 din sezonul regular)

Tags: