News

Doi bucureșteni au fost atacați de un câine lăsat liber pe străzi. Ce riscă acum stăpânul

Echipajele ASPA au intervenit în Sectorul 6 după ce doi oameni au fost atacați pe stradă de un câine din rasa Brac german scăpat dintr-o curte.
12.09.2023 | 13:17
Doi bucuresteni au fost atacati de un caine lasat liber pe strazi Ce risca acum stapanul
Doi bucureșteni au fost atacați de un câine lăsat liber pe străzi. Foto: News.ro
ADVERTISEMENT

Cele două persoane erau la plimbare alături de câinii lor și au fost atacate de acest animal, care este microcipat și are stăpân. La fața locului au ajuns mai multe echipaje ASPA care au capturat animalul, cu ajutorul polițiștilor Secției 22. Oamenii legii vor decide ce se va întâmpla acum cu animalul, însă acesta ar trebui să ajungă înapoi la proprietar.

Doi bucureșteni au fost atacați de un câine lăsat liber

”Două persoane şi câinii acestora au fost atacate duminică, 10 septembrie, de un câine care circula liber pe bd. Ghencea din Sectorul 6. Echipajul de intervenţie ASPA, sesizat de poliţiştii secţiei 22 Poliţie, a capturat în siguranţă câinele şi l-a transportat la un adăpost ASPA”, a transmis ASPA, potrivit News.ro.

ADVERTISEMENT

Autoritățile au determinat, așadar, că animalul are proprietar, e microcipat și înregistrat în Registrul Electronic al Câinilor cu Stăpân, însă rămâne de văzut cum a reușit să fugă din curtea unde locuia stăpânul. Cert e că proprietarul va avea de suferit, pentru că legea a devenit tot mai aspră în astfel de cazuri.

”Vorbim aşadar despre un metiș de Brac, cu deţinător, care fie a fost abandonat, fie a fost pierdut din neglijenţa proprietarului. În acest caz am sesizat Serviciul pentru Protecţia Animalelor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţiei a Municipiului Bucureşti pentru încălcarea prevederilor OUG 55/2002, art. 11, alin. 1”, menționează sursa citată.

ADVERTISEMENT

Proprietarul câinelui riscă acum închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau, cel mai probabil, o amendă, pentru ”neluarea mãsurilor de prevenire a atacului canin de cãtre proprietarul cainelui sau de deţinãtorul temporar al acestuia asupra unei persoane”. Amenzile sunt în general mici, de câteva sute de lei, însă politicienii au promis că acestea vor fi mărite.

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a oferit mai multe detalii referitoare la acest caz. ”La data de 10 septembrie 2023, poliţiștii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secția 22 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 13.30, prin sistem 112, de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 6, un câine ar fi atacat două persoane.

ADVERTISEMENT

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Din cercetări, s-a stabilit că un câine, lăsat liber și nesupravegheat, a atacat un alt câine, provocându-i mai multe răni. De asemenea, în încercarea de a opri atacul, stăpânul celui de-al doilea câine și un alt bărbat care au intervenit au suferit răni provocate de cei doi câini.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de prim ajutor care le-a acordat îngrijiri medicale celor doi bărbați, aceștia refuzând transportul la o unitate medicală. De asemenea, reprezentanți din cadrul Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor au preluat câinele care a devenit agresiv, în vederea transportării către un adăpost din județul Ilfov. Ulterior, în urma activităților specifice, a fost depistat, la scurt timp, un bărbat, în vârstă de 54 de ani, proprietarul câinelui lăsat nesupravegheat, acesta fiind condus la sediul subunității în vederea continuării cercetărilor”, au transmis autoritățile.

ADVERTISEMENT

Moartea Anei Oros a scandalizat opinia publică

Moartea Anei Oros la începutul anului 2023, femeia ucisă de câini în București, a determinat autoritățile să ia în serios problema câinilor din Capitală, însă primarul general Nicușor Dan a trans concluzia că vinovații de aceste drame ar fi de fapt câinii cu stăpân care dintr-un motiv sau altul scapă din curte sau sunt lăsați liberi.

Probabil speriați de amenzile care pot fi date pentru că nu sunt microcipați câinii. Vreau să-i asigur pe bucureșteni că nu îi vom sancționa înainte de a le oferi posibilitatea de a microcipa și steriliza gratuit câinii pe care-i au în proprietate. Nu vom sancționa decât pe acei proprietari care se opun microcipării și sterilizării, conform legii, a câinilor pe care îi au.

Problema câinilor din București, avem trei componente majore. În primul rând câinii fără stăpân, aceștia sunt colectați în urma sesizărilor. Corpul de control ne va spune cât de bine se realizează această activitate”, și-a început discursul Nicușor Dan. Practic, primarul a vorbit despre mai multe măsuri pe care autoritățile vor fi nevoite să le ia, printre care microciparea obligatorie a tuturor câinilor.

Totodată, vorbim și despre sterilizarea animalelor acolo unde se impune o astfel de măsură. Între timp, lunile au trecut și cazul pare dat uitării, cu toate că din când în când un câine scapă dintr-o curte oarecare din București și poate să atace oricând un trecător. Potrivit datelor statistice în urmă cu 20 de ani existau 65.000 de maidanezi în zona Bucureștiului, însă acum cifra ar trebui să fie mult mai mică, de câteva sute, în condițiile în care majoritatea câinilor au ajuns în adăposturi, au fost adoptați sau eutanasiați.

ADVERTISEMENT