Cristian Istrate este unul dintre cei mai experimentați diplomați români, care reprezintă interesele statului în Federația Rusă. Ambasadorul are însă o poveste de viață dramatică, el fiind la un pas de moarte într-un accident auto în care fiul lui cel mare și-a pierdut viața.
De la începerea războiului din Ucraina, Ambasada României la Moscova a avut o atitudine mai degrabă rezervată. Ultima postare pe contul de socializare a instituției a fost pe 18 februarie, cu o săptămână înainte de începerea invaziei, și face referire la Ziua Brâncuși. Nici website-ul ambasadei nu a mai fost actualizat de ceva vreme.
Acest lucru nu este unul întâmplător, în contextul unei relații diplomatice cu o istorie extrem de complicată între România și Rusia. Cele două state s-au acuzat de spionaj și au expulzat reciproc diplomați de rang înalt din ambasade.
La începutul anului 2021, numirea lui Cristian Istrate a fost numit ambasador plenipotențiar la Moscova a agitat din nou spiritele, el fiind primit inițial cu ostilitate de presa pro-Kremlin, datorită apartenenței sale la organizații NATO, Vladimir Putin a transmis un mesaj considerat pozitiv, imediat după numirea lui Istrate.
„Ne bazăm pe dezvoltarea unor relații reciproc avantajoase cu România. Suntem pregătiți să lucrăm împreună la intensificarea legăturilor politice, economice și umanitare. Există un bun potențial de cooperare în ceea ce privește regiunea Mării Negre”, a declarat Vladimir Putin, potrivit comunicatului publicat pe site-ul administrației prezidențiale a Rusiei.
Îngrijorarea rușilor venea din faptul că diplomatul român a fost, timp de 7 ani, reprezentant permanent al României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena. Printre altele, el a prezidat Comitetul de securitate al OSCE în 2015 și 2016, Forumul OSCE pentru Securitate prin Cooperare (ianuarie – aprilie 2017) sau Comitetul principal II al Conferinței de evaluare a aplicării Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (New York, aprilie – mai 2015).
El a mai fost director al Direcției NATO din MAE și șef al Delegației României la Conferința de Dezarmare de la Geneva. Conform CV-ului postat pe pagina oficială a ambasadei, Cristian Istrate este căsătorit și are un singur fiu.
Ceea ce se știe mai puțin este că Istrate a trecut printr-o dramă personală care l-a marcat pentru totdeauna. În 2013, pe când abia fusese numit ca ambasador la Viena, Cristian Istrate a fost implicat într-un tragic accident auto , în urma căruia celălalt fiu al diplomatului, în vârstă de 23 de ani, a decedat.
Accidentul a avut loc în județul Sibiu și a fost provocat de o șoferiță de 28 de ani, fără experiență, care a intrat în depășirea unui TIR, pe DN1. Automobilul cu număr de Austria în care se afla Cristian Istrate, soția și cei doi copii a fost pur și simplu spulberat, iar în urma impactului toate cele 5 persoane implicate în accident au ajuns la spital.
Ambasadorul a fost operat de ruptură de splină, soția acestuia a suferit un traumatism minor iar fiul cel mic, în vârstă de 14 ani, a fost diagnosticat cu traumatism cerebral acut închis și contuzie la coloana vertebrală. Din păcate, medicii nu l-au mai putut salva pe fiul cel mare al diplomatului. Șoferița care a depășit neregulamentar și a provocat accidentul nu a avut nevoie de internare iar pe numele ei a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Femeia, care era din Cluj Napoca și conducea o mașină înmatriculată în Bistrița, deținea permis de conducere de mai puțin de un an.
În urma tragediei, Titus Corlățean, ministru al afacerilor externe la acea vreme, i-a transmis lui Istrate un mesaj de condoleanțe și și-a arătat susținerea și compasiunea față de familia acestuia.
La câteva luni după trimiterea lui Cristian Istrate la Moscova, între România și Rusia s-a iscat un scandal diplomatic de amploare. În aprilie 2021, autoritățile de la București l-au expulzat pe Alexey Grishaev, adjunct al atașatului militar al Ambasadei Rusiei la București și l-a declarat persona non-grata, el fiind acuzat de spionaj pentru Rusia. Potrivit unor surse guvernamentale, acesta ar fi încercat să obțină informații din domeniul militar despre activitatea forțelor NATO și despre interesele aliaților europeni și americani ai României.
În replică, Moscova a decis să-l expulzeze pe diplomatul român Alin Iliescu de la Ambasada României în Federația Rusă