Fotbal intern

Edi Iordănescu a antrenat-o două meciuri pe FCSB. Cum a fost dat afară de Gigi Becali

13.12.2020 | 13:09
Edi Iordanescu a antrenato doua meciuri pe FCSB Cum a fost dat afara de Gigi Becali
Edi Iordănescu a antrenat-o două meciuri pe FCSB. Cum a fost dat afară de Gigi Becali
ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu a fost antrenor principal al FCSB doar pentru două partide, în anul 2010, fiind imediat îndepărtat de către patronul FCSB, Gigi Becali, nemulțumit de ideile pe care voia să le imprime la echipă.

Tatăl său, Anghel Iordănescu, i-a insuflat dragostea pentru Steaua, Edward fiind junior al clubului între 1984 și 1996. Avea să debuteze pentru echipa de seniori a clubului Steaua București pe 20 aprilie 1996, la nici 18 ani, iar viitorul antrenor al FCSB juca 29 de minute în remiza cu Inter Sibiu, scor 0-0, fiind introdus pe teren de Dumitru Dumitriu în locul lui Iulian Filipescu.

ADVERTISEMENT

Din păcate pentru Edi Iordănescu avea să fie însă singurul meci în tricoul Stelei, iar ulterior a venit ulterior la FCSB, unde a fost în două rânduri asistent, ba chiar antrenor principal interimar pentru două partide.

Edi Iordănescu a avut o scurtă aventură ca antrenor al FCSB, fiind dat afară de Gigi Becali după doar două meciuri

Edi Iordănescu a fost secundul lui Ilie Dumitrescu, iar după plecarea fostului internațional de pe banca tehnică a echipei, Iordănescu Jr. a devenit cel mai tânăr antrenor din istoria FCSB-ului, la doar 32 de ani. Însă visul frumos a durat foarte puțin și s-a spulberat cât ai clipi: după o victorie în Cupa României cu CFR Craiova, scor 1-0, Edi Iordănescu este destituit din funcția de antrenor principal al FCSB chiar la meciul următor, după ce pierde cu 1-0 la Oțelul Galați.

ADVERTISEMENT

Însă dragostea lui Edi Iordănescu pentru Steaua București nu va dispărea niciodată, fiind casa în care a crescut și și-a petrecut copilăria: „Îmi plăcea la stadion, la Steaua, mai mult ca la mama acasă, era o bucurie teribilă cînd tata mă lua cu el la meciuri”, îşi aduce aminte Edi într-un interviu pentru gsp.ro.

În 2019, după plecarea fostului său coleg de la juniorii Stelei, Mihai Teja, era anunțat de către Gigi Becali drept noul antrenor al echipei, chiar înaintea partidei cu CFR Cluj: „Am vorbit cu el la telefon, 95% la el o să fie..5% doar că tre’ să fim față în față să vedem ce pretenții are.. poate vrea niște jucători pe care nu pot să îi aduc. 95% e Edi, nu mai are rost să discutăm.. 99%, vrei așa?!”, spunea patronul FCSB pentru PRO TV, doar că Edi Iordănescu nu a mai ajuns niciodată la FCSB, după ce a refuzat oferta lui Becali, iar acum va înfrunta echipa latifundiarului din Pipera de pe banca lui CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu nu a uitat niciodată cum a fost tratat de Gigi Becali: „La Steaua există un spirit aparte și cine nu îl înțelege e greu să reziste”

Edi Iordănescu a fost marcat de experiența de la FCSB, însă nu a renunțat niciodată la principiile sale, ceea ce l-a ajutat în cariera de antrenor, iar după despărțirea de FCSB declara: „La Steaua există o presiune mai mare pe antrenor decât pe jucători. Ca dovadă că atunci când echipa nu a performat, cel care a plecat a fost antrenorul și nu jucătorii. La Steaua există un spirit aparte și cine nu îl înțelege e greu să reziste”, spunea antrenorul pentru sursa citată.

Un alt episod incredibil care se leagă de Steaua a avut loc în viața lui Edi Iordănescu în perioada în care a fost antrenorul secund al lui Ilie Dumitrescu. Iordănescu Jr. a ales să rateze botezul propriului copil pentru că fusese programat cu o zi înainte de meciului tur din Europa League cu Grasshoper Zurich:

ADVERTISEMENT

„N-am fost la botezul fiului meu, deoarece a avut loc cu o zi înaintea meciului tur cu Grasshopper Zurich şi nu puteam să plec din cantonament. Programasem evenimentul înainte să fiu numit secundul lui Ilie Dumitrescu. Aşa a fost să fie, nici tata n-a fost la botezul fratelui meu, Alexandru, fiindcă era în cantonament cu echipa naţională”, a șocat noul antrenor al lui CFR Cluj.

Un alt motiv pentru care a refuzat să mai antreneze FCSB ar putea fi conflictul pe care l-a avut cu Mihai Stoica în 2012, după o înfrângere a FCSB-ului cu FC Brașov, scor 3-1: „Acest parvenit al fotbalului românesc continuă să îşi dea cu părerea despre toţi şi toate, dar îl inţeleg şi încerc să îl tolerez.

Eu sunt un om cu principii, iar asta m-a făcut ca încă de la vârsta de 32 de ani, când am venit pentru prima oară ca antrenor secund la Steaua, să intru pe poartă cu capul sus şi tot aşa să şi plec”.

Replica lui Mihai Stoica nu a întârziat să apară: „Edi Iordanescu de ce vorbeşte? A fost secund la 4 sau 5 antrenori şi ce a făcut. Are 34 de ani şi nu a realizat nimic. Nu înţeleg cum de îl bagă lumea în seamă. Edi Iordanescu de ce vorbeşte? A fost secund la 4 sau 5 antrenori şi ce a făcut. Are 34 de ani şi nu a realizat nimic. Cum pot alţii să se bucure de o înfrângere a Stelei?”.

Cifrele lui Edi Iordănescu la FCSB:

  • 2 ani a fost Edi Iordănescu antrenor secund la FCSB: 2010-2012
  • 2 meciuri a avut ca principal la FCSB
  • de 2 ori a mai fost dorit de către Gigi Becali, în 2019 și 2020.
ADVERTISEMENT