Fotbal intern

Erik Lincar a fost bătut de antrenorii Craiovei lui Mititelu! “M-au prins la vestiar și m-au luat la pumni”. Video

30.03.2019 | 22:46
Erik Lincar a fost batut de antrenorii Craiovei lui Mititelu Mau prins la vestiar si mau luat la pumni Video

Partida disputată între U Craiova 1948 și Turris Oltul Turnu Măgurele s-a terminat cu un scandal ca la ușa cortului. Antrenorul oaspeților, Erik Lincar a fost bătut de antrenorii echipei lui Adrian Mititelu după ce formația lui a câștigat meciul cu 1-0, rezultat în urma căruia oltenii au pierdut aproape definitiv lupta la promovare în Liga 2. Astfel, la puține momente după fluierul final, tehnicianul teleormănenilor, Erik Lincar, a fost prins de antrenorii Adrian Filip, principal, și Vali David, secund, și luat la bataie în fața propriului vestiar.

Erik Lincar a fost bătut de antrenorii Craiovei lui Mititelu!

Totul a plecat după ce oaspeții s-au bucurat mai mult decât trebuie. Cel puțin așa au spus fanii Craiovei care au aruncat cu mai multe scaune de pe stadionul din Severin înspre adversari. Ba chiar  între jucătorii celor două formații a izbucnit și un conflict serios și combatanții au fost opriți cu greu de arbitrii partidei. Nervii oltenilor nu s-au potolit și aceștia au căutat să-și facă dreptate în continuare.

“Aveam un pariu cu președintele meu, că o să câștigăm, dar lumea nu știu cum a interpretat. Domnul Ciucă (n.r – Mădălin Ciucă) a venit și m-a luat de gât la final. Poate la nervi, era supărat. Dar ce m-a deranjat este că am fugit de frică, iar antrenorii de la Craiova m-au urmărit și neavând cheia de vestiar am fost prins și luat la pumni. Nu cred că asta este imaginea echipei domnului Mititelu.

Erik Lincar a fost bătut de antrenorii Craiovei lui Mititelu! Erik Lincar in meciul de fotbal dintre AFC Turris-Oltul Turnu Magurele si Universitatea Craiova, din cadrul Cupei Romaniei, desfasurat pe Stadionul Municipal din Turnu Magurele, marti 30 octombrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Erik Lincar o antrenează pe Turris din 2018

Ce a spus Lincar despre conflict

Este vorba despre domnii antrenori David și Filip, principalul și secundul. Noroc că m-am eschivat si am reusit să evit niște pumni și picioare, dar voi merge maine la doctor, am dureri groaznice în zona spatelui.Le-am zis domnilor arbitri despre ceea ce am pățit, dar ei au spus că nu au văzut. Pe Ciucă l-au văzut și i-au oprit carnetul de joc”, a declarat Erik Lincar, pentru Digi Sport.

Craiova lui Mititelu are de recuperat un handicap de nouă puncte față de ocupanta primului loc în ultimele zece etape. Oltenii au însă și un program dificil.După derby-ul cu Turnu Măgurele, urmează o deplasare la Alexandria, ocupanta locului 6 și apoi meci pe teren propriu cu Flacăra Horezu, a doua clasată. Mai mult, peste trei etape, Craiova joacă în deplasare cu Astra 2, ocupanta locului 4. Până în etapa 26-a, echipa lui Mititelu înfruntă doar echipe din top 8.

  • 2008 este anul în care s-a lăsat de fotbal Erik Lincar