News

Eroare uriașă la Referendum! Cum se explică numărul diferit de alegători de la cele două întrebări

14.06.2019 | 16:47
Eroare uriasa la Referendum Cum se explica numarul diferit de alegatori de la cele doua intrebari

Biroul Electoral Central recunoaște că a avut loc o eroare uriașă la Referendum! Astfel, BEC i-a răspuns președintelui CCR, Valer Dorneanu și a precizat că numărul diferit de alegători la cele două întrebări de la referendum se datorează unei erori generate de formularea ambiguă a Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. „Urmare a adresei dumneavoastră vă comunicăm următoarele: Numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum…» consemnat la pct. 1 din anexele nr. 2-4 la Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificăril şi completările ulterioare, în opinia noastră, reprezintă, fără îndoială, acelaşi număr cu numărul persoanelor înscrise în listele electoral permanente prevăzut de art. 5 alin. (2) din aceeaşi lege.

Eroare uriașă la Referendum!

Precizăm că, în absenţa unei atribuţii legale cu acest obiect stabilite în sarcina sa, Biroul Electoral Central nu putea dispune corectarea acestei erori, în condiţiile în care legiutorul nu a introdus, la acest punct din procesul verbal de centralizare, o cheie de control care să împiedice o astfel de înscriere eronată. În condiţiile în care singura cheie legală, în cazul referendumului, este cea de la nota la anexele 2-4 din Lgea 3/2000, aşa cum au fost ele modificate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 29/2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a referendumului din 26 mai 2019, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale 143/2019, Biroul Electoral Central nu poate cenzura procesele verbale întocmite de birourile electorale inferioare, întrucât atribuţia sa legală, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 cu modificăril şi completările ulterioare, este aceea de a centraliza toate procesele verbale întocmite la referendum.

În opinia noastră, numărul corct car trebuia înscris la punctul 1 din procesul verbal privind rezultatele referendumului este numărul total al alegătorilor din lisa electorală permanentă pe care fiecare biroul electoral al secţiei de votare l-a primit în format tipărit”, a arătat BEC, în răspunsul către CCR. Biroul Electoral Central mai precizează cu unele diferenţe de cifre ale alegătorilor care au răspuns la întrebările la referendum au avut drept cauză greşeala unora dintre Birourile Electorale Judeţene în înscrierea pe liste, respectiv BEJ Constanţa, Neamţ şi Vâlcea.

Eroare uriașă la Referendum! Referendum
Președintele Curții Constituționale a solicitat lămuriri suplimentare despre Referendum. Sursa foto – facebook

Ce lămuriri a solicitat Valer Dorneanu

Trebuie menționat că influenţa generală la nivelul naţional a fost de 779 de voturi mai mult în Intrebarea 2 faţă de Întrebarea 1. Răspunsul celor de la BEC vine după ce preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a solicitat lămuriri suplimentare pentru faptul că numărul votanţilor nu a fost identic la cele două întrebări. CCR va dezbate, pe 27 iunie, dosarul de validare a rezultatelor referendumului pe justiţie, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis.

Curtea Constituţională a primit şi o contestaţie prin care este solicitată anularea decretului emis de şeful statului pentru organizarea referendumului din 26 mai. Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului prevede că: „Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”.