Evaluarea Națională 2019. Cum sunt subiectele de la limba română! Ce zic specialiștii

Bogdan Solomon    Mirela Apostol   
in Hot News
18/06/2019, 10:37
Evaluarea Națională 2019. Cum sunt subiectele de la limba română! Ce zic specialiștii
Cum sunt subiectele de la Evaluarea Națională 2019. Sursa: idevice

Elevii din țară susțin astăzi proba scrisă de limba și literatura română. Copiii din clasa a VIII-a au avut parte de subiecte relativ ușoare, spune scriitoarea Mihaela Apetrei, care atrage atenția asupra unui lucru: departajarea se va face în funcție de cum vor fi apreciate compunerile de către profesorii corectori.

Cum sunt subiectele la limba și literatura română

„Subiectele de la Evaluarea Nationala din acest an sunt din categoria celor foarte usor de rezolvat, construite parca pentru copiii cu rezultate sub media unei clase obişnuite. Acest lucru nu ar trebui sa fie o bucurie pentru nimeni. Copiii vor fi departajati cu greu si, probabil, in special pe baza compunerilor, a căror corectare presupune un grad mai mare de subiectivism decât partea de gramatică, vocabular si intelegere a textului”, atrage atenţia scriitoarea, Mihaela Apetrei, citată de adevărul.ro.

Subiectele care au picat la proba de limba și literatura română, la Evaluarea Națională, susținută de elevii de clasa a VIII-a pot fi consultate aici. Baremele de corectare vor fi afișate în cursul acestei zile pe site-ul edu.ro și pot fi consultate și pe FANATIK.RO.

Marți, 18 iunie, elevii claselor a VIII-a au avut parte de prima probă a Evaluării Naționale. Sursa foto:adevarul.ro
Marți, 18 iunie, elevii claselor a VIII-a au avut parte de prima probă a Evaluării Naționale. Sursa foto:adevarul.ro

Reacția unui profesor de limba română: „ anumite cerințe îi pot pune în încurcătură pe elevi”

Cristina Tunegaru, unul dintre cei mai cunoscuți profesori de limba română, datorită aparițiilor sale publice, a comentat pe marginea subiectelor de care elevii au avut parte la prima probă scrisă a Evaluării Naționale, dezvăluind totodată că anumite cerințe îi pot pune în dificultate, chiar dacă per ansamblu, sbiectele sunt destul de accesibile.

Nu sunt subiecte foarte dificile per ansamblu, dar anumite cerinţe îi pot pune în încurcătură pe elevi. Textul dramatic de la prima parte e destul de dificil de citit şi înţeles. Nu cred că e foarte bine ales fragmentul pentru că nu explică comportamentul personajului, nu îi sunt motivate reacţiile” , a declarat cadrul didactic.

Pe 20 iunie are loc proba la matematică

Emoțiile nu se opresc aici pentru elevii claselor a VIII-a din întreaga țară, în cursul zilei de joi, 20 iunie, fiind așteptați din nou în sălile de examen pentru a susține proba la matematică. În ceea ce privește rezultatele finale ale Evaluării Naționale din 2019,afișarea acestora este programată pentru data de 29 iunie, urmând ca pe 12 iulie să aibă loc repartizarea computerizată în unitățile de învățământ ale ciclului liceal, după cum informează Ministerul Educației.

Media de admitere la liceu, în funcție de care se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională, care contează în proporție de 80%, restul de 20% constând în media generală de absolvire a claselor V-VIII.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles