Familia Alexandrei Măceșanu, scrisoare tulburătoare către presă! “Copilul nostru nu este mort”

Alexandru Năstase   
în Hot News
18/11/2019, 12:22
Familia Alexandrei Măceșanu, scrisoare tulburătoare către presă! “Copilul nostru nu este mort” GALERIE FOTO
Părinții Alexandrei au transmis o scrisoare presei. Sursa foto - facebook

Familia Alexandrei Măceșanu a transmis o scrisoare tulburătoare către presă! Chiar unchiul Alexandrei Măceşanu, adolescenta răpită în luna iulie de Gheorghe Dincă la Caracal, a postat pe o rețea de socializare o scrisoare semnată de părinţii Alexandrei, în care aceştia solicită jurnaliștilor mai multă discreţie în legătură cu drama fiicei lor şi anunţă că va da în judecată mai multe persoane. Culmea, printre cei vizați se află și Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu.

Familia Alexandrei Măceșanu, scrisoare tulburătoare către presă!

“Scrisoare publică pentru toți românii de bună-credință și toate instituțiile, Dragi români, noi, părinții Alexandrei Măceșanu, dorim prin această scrisoare publică să transmitem mai multe mesaje și rugăminți. În primul rând, este foarte greu să vă descriem momentele prin care trecem ca părinți, disperarea sau suferința noastră. Încercăm și vom rămâne însă puternici pentru că Alexandra are nevoie de noi să luptăm pentru ea așa cum Irina, fetița noastră, are nevoie să îi fim alături.

Dorim prin această scrisoare publică să le mulțumim tuturor românilor care au încercat să afle adevărul, și care ne-au fost alături în căutarea Alexandrei. Pentru că noi, familia, considerăm că este în viață. În al doilea rând, le mulțumim celor care s-au rugat alături de noi și continuă să o facă pentru că asta ne dă putere. Mulțumim mass-media pentru tot ce a făcut și face pentru aflarea adevărului. Vrem însă, în același timp, să atragem OFICIAL atenția acelor jurnaliști care au transformat situația noastră într-un spectacol, să înceteze. Fata noastră este căutată ca urmare a depunerii plângerii penale în Italia de către noi, părinții ei și vărul nostru.

“Copilul nostru nu este mort”

Copilul nostru nu este mort și cei care se joacă și s-au jucat cu sentimentele noastre trebuie să înțeleagă că vom merge până la capăt. Alexandru este pentru noi EROUL Alexandrei: el o caută cu adevărat, el se consumă și investește în a afla adevărul, el este familia noastră și lucrurile urâte spuse la adresa lui în ultimele zile de către câțiva jurnaliști sunt nedrepte și ne-au și revoltat ca părinți.Vă întrebăm pe toți cum este posibil ca un om care din prima noapte s-a agitat pentru aflarea adevărului și a Alexandrei să fie criticat public? El este cel care ne-a ferit de soarta familiei Melencu și alte sute poate mii de familii cărora le-au fost luați copiii și nu s-a mai știut nimic despre ei niciodată. Pentru noi, Alexandru a făcut mai mult decât ar fi trebuit: și-a riscat viața, familia, sănătatea pentru Alexandra. De aceea el este pentru noi EROUL Alexandrei. Dumnezeu ne-a binecuvântat să avem un om atât de sufletist în familie și oameni importanți să plătească pentru răpirea Alexandrei. Faptul că Alexandru a candidat la Președinția României a venit în urma rugăminții noastre și a multor familii.

Noi i-am fost alături pentru că nu vrem să mai treacă și alte familii prin ceea ce trecem noi. S-a terminat însă această campanie și Sandu se luptă în continuare pentru adevăr și pentru Alexandra. Autoritățile statului ne ascund adevărul și se răzbună pe verișorul nostru pentru că a avut curajul să-i înfrunte. Inima lui Sandu este uriașă și nu merită jignit sau criticat de nimeni în acest caz. Este ușor să îți dai cu părerea de pe margine. Dar nu dorim nimănui care aruncă cu vorbe să treacă prin ce trecem noi. S-a spus despre NOI că suntem săraci. Nu suntem deloc săraci. Suntem oameni simpli de la țară care au muncit, și-au construit o gospodărie singuri, cu locuri de muncă, cu demnitate și grijă față de familie. În schimb, în această perioadă am observat cum persoane din afara familiei s-au folosit de numele și imaginea copilului nostru în mod incorect și ilegal. Vrem să fie clar: cine lovește în Sandu, lovește în noi. Noi suntem o familie unită, consecventă și care comunică atât cât este necesar”, au scris părinții Alexandrei Măceșanu care au anunțat că s-au gândit și la un set de 10 reguli pe care le vor impuse în perioadă următoare

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles