Fotbal intern

Fanii Universității Craiova i-au cerut demisia lui Corneliu Papură după victoria cu Academica Clinceni. “Ar trebui să fie mai înțelegători!”

15.07.2019 | 08:19
Fanii Universitatii Craiova iau cerut demisia lui Corneliu Papura dupa victoria cu Academica Clinceni Ar trebui sa fie mai intelegatori

Universitatea Craiova a învins-o pe Academica Clinceni, scor 3-2, după ce Vasile Constantin a reușit să înscrie al treilea gol al oltenilor în minutul 90. Fanii grupării din Bănie i-au cerut demisia lui Corneliu Papură pe parcursul partidei care a avut loc pe stadionul “Ion Oblemenco”.

Fanii Universității Craiova i-au cerut demisia lui Corneliu Papură după victoria cu Academica Clinceni

Nemulțumiți de faptul că Phillippe Nsiah a reușit să înscrie pentru 2-2 în minutul 90, suporterii prezenți la meciul Universitatea Craiova – Academica Clinceni s-au enervat și nu au avut milă de Corneliu Papură. Aceștia i-au cerut demisia timp de câteva secunde.

Corneliu Papură a pus presiune pe jucători pe finalul partidei, iar Vasile Constantin a reușit să aducă victoria Universității Craiova cu un gol înscris în minutul 90, iar meciul s-a terminat 3-2, dar antrenorul din Bănie n-a avut parte de liniște nici la finalul duelului cu Academica Clinceni. În timp e se îndrepta către vestiare i s-a cerut din nou demisia.

Corneliu Papură cu elevii săi după meciul Universitatea Craiova - Academica Clinceni. Sursă foto: sportpictures.eu
Corneliu Papură cu elevii săi după meciul Universitatea Craiova – Academica Clinceni. Sursă foto: sportpictures.eu

Ce a spus Corneliu Papură despre reacția fanilor

“Ar putea fi mai înțelegători. Ar fi mult mai ușor să ne susțină. Trebuie să aibă răbdare că abia au venit jucătorii.”, a declarat Corneliu Papură la finalul meciului dintre Universitatea Craiova și Academica Clinceni, scor 3-2. Mihai Rotaru, patronul grupării din Bănie, a ales să meargă pe mâna lui Corneliu Papură și pentru sezonul 2019 – 2020, după ce fostul fotbalist l-a înlocuit pe Devis Mangia pe banca tehnică a Universității pe finalul ediției trecute.

Corneliu Papură a ajuns pe banca tehnică a Universității Craiova pe 15 aprilie 2019, după ce Devis Mangia a fost dat afară de Mihai Rotariu. Antrenorul oltenilor a fost în lotul naționalei care a participat la Campionatul Mondial din 1994 și pregătea echipa a doua a Universității în momentul în care a fost contactat de patronul Mihai Rotaru.