FCSB mută cazul Lukasz Gikiewicz la Comisii! Clubul dorește rezilierea contractului

Francisc Oprea   
în FCSB
15/10/2019, 14:18
FCSB mută cazul Lukasz Gikiewicz la Comisii! Clubul dorește rezilierea contractului
FCSB dorește rezilierea contractului jucătorului Lukasz Gikiewicz. Sursă Foto: Sportpictures

FCSB s-a adresat Comisiilor de Judecată în cazul atacantului Lukasz Gikiewicz. Clubul dorește desfacerea contractului fotbalistului, din cauza absențelor de la antrenamentele și meciurile din perioada 11 septembrie – 15 octombrie.

FCSB dorește rezilierea contractului cu Gikiewicz

FCSB a oferit un comunicat prin care anunță situația fotbalistului Lukasz Gikiewicz, atacant ce a lipsit de la antrenamente și de la jocuri în ultima lună. Clubul patronat de Gigi Becali se va adresa Comisiilor pentru desfacerea contractului atacantului. Comunicatul integral:

FCSB face următoarele precizări cu privire la situația jucătorului Lukasz Gikiewicz:

FCSB și-a îndeplinit toate obligațiile asumate față de Lukasz Gikiewicz prin contractul încheiat între părți.

De asemenea, FCSB a respectat și îndeplinit față de jucător toate obligațiile ce îi incumbă potrivit legislației sportive și civile în materie.

Cu toate acestea, Lukasz Gikiewicz și-a încălcat obligațiile contractuale asumate, refuzând să se prezinte la antrenamentele și jocurile oficiale ale echipei, conform solicitărilor staff-ului tehnic, începând cu data de 11.09.2019 și a absentat nemotivat de la antrenamentele și jocurile oficiale ale echipei începând cu data de 16.09.2019.

Pentru aceste abateri, jucătorul a fost sancționat disciplinar in conformitate cu prevederile art 42.6 din Regulamentul Disciplinar al Federației Române de Fotbal, Decizia prin care acesta a fost sancționat de către club fiind în curs de ratificare.

De asemenea, având în vedere absențele nemotivate ale jucătorului de la programul de pregătire și antrenament, precum și de la jocurile oficiale ale FCSB, începând cu data de 16.09.2019, clubul se va adresa organismelor jurisdicționale competente pentru a constata încetarea contractului încheiat între noi și jucător din culpa acestuia și obligarea domnului Lukasz Gikiewicz către FCSB la plata prejudiciului produs“.

Lukasz Gikiewicz a jucat în patru partide pentru FCSB. Sursă Foto: Sportpictures
Lukasz Gikiewicz a jucat în patru partide pentru FCSB. Sursă Foto: Sportpictures

Lukasz Gikiewicz, patru meciuri la FCSB

Lukas Gikiewicz a fost adus la FCSB în această vară, liber de contract după despărțirea de Hajer, club din Arabia Saudită. Totuși, după doar patru jocuri, în care polonezul nu a reușit să impresioneze, Bogdan Vintilă anunța că Lukasz Gikiewicz nu intră în vederile sale.

De pe 11 septembrie, Gikiewicz nu s-a mai prezentat la antrenamentele și la meciurile clubului, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles