News

O fetiță, surprinsă pe acoperișul unei grădinițe din Cluj, făcând piruete. Cum și-au justificat neglijența cadrele didactice

O fetiță a fost surprinsă în timp ce făcea piruete pe acoperișul grădiniței unde învață. Imaginile au stârnit revoltă în spațiul public și mulți se întreabă cum a ajuns copila acolo.
11.02.2022 | 14:04
O fetita surprinsa pe acoperisul unei gradinite din Cluj facand piruete Cum siau justificat neglijenta cadrele didactice
O fetiță, surprinsă dansând pe acoperișul Grădiniței Florești, din județul Cluj. Sursa foto: Facebook Grădinița cu Program Prelungit Florești
ADVERTISEMENT

Întreaga scenă a avut loc la Grădinița Florești, din județul Cluj, situată în curtea unei primării. Într-o filmare se vede cum fetița se afla pe marginea copertinei unității de învățământ, încercând să facă piruete.

Imaginile au fost surprinse de floresti24.ro, care precizează că întreg episodul s-a petrecut, mai exact, pe bordura copertinei de lângă scările, din spatele clădirii.

ADVERTISEMENT

Fetița s-ar fi cerut la baie

Se pare că fetița ar fi mers la baie, deoarece aceeași sursă notează că după ce execută câteva piruete, ea intră pe unde a iesit, adică pe geamul unei băi.

Antena 3 transmite, de asemenea, că minora este în grupa mare și ar fi cerut unui cadru didactic să meargă la toaletă, plecând nesupravegheată.

ADVERTISEMENT

Ce spune directorul grădiniței

Directorul unității de învățământ a spus că nu știa despre incident și că va declanșa o anchetă internă pentru a se vedea cum s-a ajuns într-o asemenea situație.

Cazul de față amintește de unul similar, petrecut în 2021. O minoră în vârstă de 6 ani, de la Școala Gimnazială, ”Elena Doamna” Tecuci,  județul Galați, s-a aruncat de la etajul 1 al clădirii.

ADVERTISEMENT

Eleva ar fi fost încuiată în clasă, într-o clipă de neatenție, de către învățătoare, care s-a dus să-i ducă pe ceilalți elevi, la poarta școlii, pentru a fi preluați de către părinți.

Văzând că nu are pe unde să iasă, fetița a decis să sară de la etajul 1. Din fericire, un dascăl a prins-o la timp, în cădere, încât cea mică să nu se aleagă cu răni grave sau chiar deces.

ADVERTISEMENT

Copila s-a ales, însă, cu o mică leziune la genunchi, neavând nevoie de internare. Totodată, părinții au declarat că-și vor duce fiica la psiholog.

Și în acest caz s-a demarat atunci o anchetă internă. Părinții nu au depus plângere, înțelegând eroarea învățătoarei.

”Doamna a scos toţi copiii pe hol, la 12 fără un sfert, când a plecat acasă, i-a încolonat, un copil i-a atras atenţia doamnei şi doamna s-a apropiat către copilul respectiv să-l ajute. În acel moment, fetiţa s-a întors în clasă. Doamna ştiind că i-a scos pe toţi pe hol încolonaţi câte doi, cum îi aşează în fiecare zi, doar s-a întors şi a închis uşa, apoi a plecat cu elevii la poartă, unde îi aşteptau părinţii. Fetiţa presupun că s-a panicat văzând că este singură în clasă, a deschis geamul de la biroul doamnei, s-a urcat pe scaunul respectiv şi a sărit.

Norocul a fost că în acel moment, pe sub geamul unde a sărit fetiţa noi avem altă ieşire din şcoală, trecea o altă doamnă învăţătoare care a prins-o. Fetiţa s-a lovit doar un pic, la genunchi, în cădere, dar a fost prinsă în braţe. Mama s-a dus cu copilul acasă, după care a considerat că trebuie să îi facă o ecografie la genunchi. După Pediatrie Tecuci, părintele a dorit să facă mai multe investigaţii la Spitalul de la Galaţi. Am vorbit cu mama, este deja acasă şi mi-a spus că mâine va veni şi dânsa la şcoală dacă mai sunt necesare alte explicaţii. Bineînţeles şi copilul va veni la şcoală. Este un incident regretabil, nu e din neatenţia doamnei învăţătoare, pentru că e un exemplu de profesor. A fost un ghinion şi s-a ajuns aici”, a declarat directorul școlii, jurnaliștilor sosiți la fața locului.

ADVERTISEMENT
Gigi Becali, atac fără precedent: „Iohannis a făcut-o. Îi vedem în cătușe! Ca...
Gigi Becali, atac fără precedent: „Iohannis a făcut-o. Îi vedem în cătușe! Ca Ceaușescu poate pleca”
Mitică Dragomir a detectat cea mai mare greșeală făcută de Călin Georgescu în...
Mitică Dragomir a detectat cea mai mare greșeală făcută de Călin Georgescu în campania electorală. Care a fost aceasta
Alimentele de care Alina Chivulescu nu se atinge niciodată: ”Da, mănânc ce trebuie”....
Alimentele de care Alina Chivulescu nu se atinge niciodată: ”Da, mănânc ce trebuie”. Actrița arată spectaculos, la 50 de ani. Exclusiv
Totul despre bărbatul care îi face „marcaj” Simonei Halep la Dubai. Legătura cu...
Totul despre bărbatul care îi face „marcaj” Simonei Halep la Dubai. Legătura cu medicul care a sfătuit-o să-și taie sânii
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în...
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în anonimat. Din ce a ajuns să trăiască acum una dintre cele mai mari campioane ale României
Revenire BOMBĂ în televiziune! Vedeta a semnat cu Antena1. În ce supershow îl...
Revenire BOMBĂ în televiziune! Vedeta a semnat cu Antena1. În ce supershow îl veți vedea și ce s-a mai aflat chiar acum
Surpriză uriașă la Survivor România 2025: ispita care a provocat cea mai mare...
Surpriză uriașă la Survivor România 2025: ispita care a provocat cea mai mare controversă la Insula Iubirii, în negocieri cu Pro TV. Interpret celebru, pe lista scurtă
Care este cea mai mare dorinţă a Niculinei Stoican de ziua ei. La...
Care este cea mai mare dorinţă a Niculinei Stoican de ziua ei. La 54 de ani, interpreta face dezvăluiri emoționante: ”Sufletește, sunt pregătită”
Traian Băsescu a câștigat procesul cu deputatul Radu Cristescu. Prima reacție a social-democratului:...
Traian Băsescu a câștigat procesul cu deputatul Radu Cristescu. Prima reacție a social-democratului: ”De 5.000 de euro o să-i cumpăr medicamente”
Cu ce rămâne USR-ul după anularea alegerilor prezidențiale de către CCR. „Și pentru...
Cu ce rămâne USR-ul după anularea alegerilor prezidențiale de către CCR. „Și pentru ei ar putea fi o oportunitate”
Mișcarea bombă pe piața telefoniei mobile. Ce se întâmplă cu milioane de abonați
Mișcarea bombă pe piața telefoniei mobile. Ce se întâmplă cu milioane de abonați
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de...
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu
Negocieri de pace în Ucraina: iarna vrajbei se apropie de sfârșit
Negocieri de pace în Ucraina: iarna vrajbei se apropie de sfârșit
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! Se ANUNȚĂ NOI CANDIDAȚI
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! Se ANUNȚĂ NOI CANDIDAȚI
Cristina Cioran, din nou mamă. Vedeta a dezvăluit cine este tatăl viitorului copil...
Cristina Cioran, din nou mamă. Vedeta a dezvăluit cine este tatăl viitorului copil al său
Ucraina a anunțat câți bani mai are ca să lupte singură cu Rusia,...
Ucraina a anunțat câți bani mai are ca să lupte singură cu Rusia, dacă Donald Trump oprește ajutorul financiar, imediat după ce preia funcția de președinte al Americii
Karma României în 2025! Psihologul și Numerologul Clarissa Damian face predicțiile: „Anul 2025,...
Karma României în 2025! Psihologul și Numerologul Clarissa Damian face predicțiile: „Anul 2025, din păcate, nu va aduce linişte”