Cadou pentru CEL MAI IUBIT FIU al satului: 18-0!

Silviu Ghering   
in Nicio categorie
23/02/2015, 12:56
Cadou pentru CEL MAI IUBIT FIU al satului: 18-0! GALERIE FOTO

21 iunie 1978. Divizia C. Seria a VI-a. Zona Olteniei. Penultima etapă. Concurente la promovarea în B, la egalitate de puncte: Flacăra Moreni şi, surpriză, Viitorul Scorniceşti, prima echipă sătească ajunsă la porţile eşalonului secund. Dar ce sat! Satul celui mai mare, celui mai deştept, celui mai iubit, celui mai… şi mai… şi mai… fiu al poporului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, conducătorul suprem al Republicii Socialiste România. Viitorul joacă acasă cu deja retrogradata Electrodul Slatina, Flacăra primea la Moreni pe Rova Roşiori.

Echipa din Scorniceşti se pregătise temeinic pentru această bătălie la distanţă: avea un reprezentant la Moreni care trebuia să informeze permanent evoluţia scorului. Cum tehnica era la ani-lumină de cea de astăzi, persoana care a recepţionat mesajul a înţeles greşit scorul. Cel de la Moreni a încercat să comunice codificat (deşi nu-i ceruse nimeni!) şi la scorul de 1-1, a transmis „unu lîngă unu”, iar la Scorniceşti au înţeles că unu lîngă unu înseamnă 11-0. S-a comunicat băncii tehnice „nenorocirea” şi a început „măcelul”. 18-0 s-a terminat mascarada!

CITEŞTE ŞI „Lucy Liu, ISPITA din tribună, a „COSTAT” 2.500 de dolari”

După fluierul final antrenorul Tache Macri şi arbitrul au „sfătuit” jucătorii să nu se grăbească la vestiar pentru a se dezechipa pînă nu vine scorul cu care s-a încheiat partida la Moreni, cine ştie poate mai trebuie ceva goluri…. Rezultatul final al celeilalte partide a fost Flacăra – Rova Roşiori 2-1. În ultima etapă Viitorul învingea la Petrolul Videle cu 2-0, cîştiga seria la golaveraj şi promova în B cu următoarea linie de clasament: 23 de victorii, un egal şi 6 înfrîngeri, golaveraj, atenţie!, 95-24 şi 47 de puncte. Pentru a se evita astfel de momente jenante, la care s-a ajuns din cauza debutului slab în C, în vara lui 1978 la Viitorul Scorniceşti era numit preşedinte tînărul Dumitru Dragomir…

 

„Lui Nicolae Ceauşescu nu-i prea păsa de fotbalul din Scorniceşti”

Fundaşul stînga Aurel Mincu a ajuns la Scorniceşti de la Dinamo în vara anului 1978, după promovarea glorioasă amintită mai sus. Mincu vorbeşte acum deshis şi destins, despre ce a însemnat, de fapt, Nicolae Ceauşescu pentru echipa din satul său.

„Sincer, eu cred că lui Nicolae Ceauşescu nu-i prea păsa de fotbalul din Scorniceşti. L-am văzut o singură dată acolo, cînd s-a inaugurat fabrica de confecţii din localitate şi a fost scos tot satul să-l întîmpine, inclusiv noi, fotbaliştii. În schimb, rudele lui rămase în localitate se ocupau de echipă. Vorbesc despre cumnatul Vasile Bărbulescu, care era preşedinte, despre fratele acestuia, Gheorghiţă, care era mîna lui dreaptă şi despre Emil Bărbulescu, fiul lui Vasile Bărbulescu, care avea să preia mai tîrziu conducerea clubului. Oameni simpli cu toţii, dar dornici de putere şi de recunoaştere a puterii lor, care l-au folosit drept scut pe Nicolae Ceauşescu în demersurile lor de a promova şi a menţine apoi echipa în Divizia A”, a povestit Aurel Mincu pentru evz.ro.

Ofsaid „marca” Mitică Dragomir!

Promovarea în Divizia A a urmat, firesc nu-i aşa?, imediat după promovarea în B. Cum a fost obţinută toată lumea fotnalului ştie. Mincu povesteşte că „aveam nişte arbitraje de care uneori şi noi ne ruşinam. De pildă, un meci cu Metalul Bucureşti, acasă. Era spre finalul campionatului, eram în frunte şi trebuia să cîştigăm. Metalul avea însă echipă tare de tot. Puteau promova oricînd, dar nu voiau! Mai bine făceau cărţile în B şi luau tot caimacul celor care voiau neapărat să promoveze. 0-0 pînă prin minutul 80, cînd la cea mai curată fază cu putinţă ne-au dat gol, un voleu de pe la 10 metri. Noi, cu capul în pămînt, să luăm mingea s-o punem la centru cînd mă strigă Mitică Dragomir, preşedintele nostru, care urmărea meciul de pe un scaun pus exact în spatele tuşierului. Mă duc la el şi-mi zice: «Du-te repede la arbitru şi spune-i să vină la tuşier, că a fost ofsaid în prima fază!». De unde dracu’ ofsaid, în gîndul meu… Îi spun arbitrului, ăla vine la tuşier, gata, gol anulat pentru ofsaid. Ăia de la Metalul au început să rîdă şi din momentul ăla au refuzat să mai joace. Noi am pus mingea jos, ei s-au întors cu spatele şi s-a dus Şoarece singur pînă-n poartă! Pun ei mingea la centru, o mişcă, după care iar se întorc cu spatele! O ia Şoarece, iar singur, iar gol. În momentul ăla, deşi mai erau vreo 7-8 minute pînă la final, speriat de ce se putea întîmpla, arbitrul a fluierat finalul şi aşa s-a terminat, 2-0. A doua zi nu s-a scris nimic în ziare despre ce se întîmplase de fapt. Dar ştia toată lumea…”.

Cum să astupi „gura” Giuleştinei?!

Un alt meci cu evenimente în acel sezon a fost pe „Giuleşti”, contra Rapidului. Povesteşte Mincu, el însuşi ajuns peste patru ani chiar la Rapid: „Ne-au bătut cu 2-0, chiar şi împotriva arbitrajului! Era arhiplin stadionul, peste 20.000 de oameni claie peste grămadă. Spectatorii au dat drumul la cîteva pisici pe teren, cică să-l prindă pe Şoarece, care era simbolul echipei din Scorniceşti atunci, dar nu asta a fost marea problemă. Tot stadionul cînta «Ţăranul e pe cîmp, ţăranul e pe cîmp / Ura, drăguţa mea, ţăranul e pe cîmp» şi se auzeau de peste tot înjurături la adresa lui Ceauşescu şi a Elenei. Mai mult, după meci, vreo 5.000 de oameni ocupaseră strada şi aşteptau să ieşim cu autocarul, pe care se auzea că vor să-l răstoarne! Noroc cu Ion Motroc, care era antrenorul lor şi care a ieşit cu o portavoce în vîrful tribunei, cerîndu-le oamenilor din stradă să plece acasă, altfel vor fi repercusiuni mari. Aşa am scăpat şi abia mai tîrziu am auzit şi noi că Ceauşescu aflase de ceea ce se petrecuse acolo şi avusese chiar de gînd să ne desfiinţeze, ca să nu mai fie familia lui înjurată pe toate stadioanele”.

Paradis pentru fotbalişti la Scorniceşti

O mişcare deşteaptă a conducerii Viitorului a fost desemnarea echipei ca reprezentantă a CAP-urilor din toată ţara, ulterior schimbîndu-şi şi numele, în FC Olt. „Asta însemna că fiecare angajat CAP de pe cuprinsul ţării avea obligaţia de a da cîte 10 lei pe lună pentru echipă. Vă daţi seama cîţi bani se strîngeau?”, îşi aminteşte Aurel Mincu. „Mai contribuiau fabrica de confecţii, crama, abatorul, cam tot ce producea bani în Scorneceşti. În Divizia B jucam pe 2.000 de lei acasă şi pe 4.000 în deplasare, iar apoi, în Divizia A, pe 3.000 şi 6.000. În vremea aia un salariu bun era cam 3.000 de lei. Cu echipele mari veneau însă bani negri peste prima oficială. De pildă, la un meci cu Dinamo, la Bucureşti, prin ’80 sau ’81 parcă, am jucat pe 23.000 de lei de om, o treime de Dacie! Pe lîngă bani, mulţi, foarte mulţi!, aveam şi avantajul că puteam cere orice şi ni se făcea rost. Aprobări de maşini la zi, de televizoare color, nu mai vorbesc de carne, cafea, ciocolată, tot ce nu se găsea la liber. Trebuia doar să deschidem gura şi ni se aducea. Din punctul ăsta de vedere a fost extraordinară perioada petrecută la Scorniceşti”.

Delectaţi-vă în galeria foto cu articole ale vremii, cronici ale unor partide jucate de echipa din Scorniceşti devenită FC Olt, dar şi demascarea curajoasă a samavolniciilor din Epoca de Aur după schimbarea majoră a politicii de partid şi de stat din decembrie ’89…

4771906_c77c400e95822fab26fc675168ee2dd2_wm

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles