Fost primar interimar din Buzău, vinovat de producerea unui accident cu 2 răniți

Alexa Serdan   
în Hot News
16/11/2019, 13:25
Fost primar interimar din Buzău, vinovat de producerea unui accident cu 2 răniți
Fănică Bârlă, fostul primar interimar al Buzăului, a provocat un accident în lanț în urma căruia au fost rănite 2 persoane. Sursa foto: dcnews.ro

Fănică Bârlă, fostul primar interimar al orașului Buzău, a provocat un accident în lanț în urma căruia au fost rănite două persoane. Trei mașini au fost implicate în coliziune după ce autoturismul pe care îl conducea fostul politician a lovit un autoturism aflat la semafor care l-a rândul său a tamponat autoturismul din fața sa.

Fănică Bârlă a provocat un accident în municipiul Buzău

Fănică Bârlă a fost timp de 8 ani viceprimar al municipului Buzău, iar în prezent lucrează la Societatea de Distribuție a Energiei Electrice. Fostul primar interimar a provocat un accident în seara de vineri, 15 noiembrie, iar două persoane au fost rănite și au fost transportate de urgență la spital. În accident au fost implicate trei autoturisme, iar impactul dintre ele s-a produs pe când se aflau la semafor. La fața locului s-au deplasat echipe de la poliție și ambulanță.

Primele cercetări arată că autoturismul condus de fostul primar interimar (62 de ani) a lovit autoturismul din fața sa care era condus de un bărbat din Buzău, în vârstă de 35 de ani. La rândul său buzoianul a tamponat mașina din fața sa în timp ce aștepta culoarea verde a semaforului. Accidentul în lanț s-a produs la intersecția bulevardului Stadionului cu bulevardul Bălcescu, direcția de deplasare către Micro XIV, scrie stiridebuzau.ro.

Cine sunt persoanele accidentate în urma accidentului din Buzău

Cele două persoane rănite în urma coliziunii dintre cele trei autoturisme sunt un cunoscut bucătar și logodnica sa.  Chef Cristi Dobre „Ice”, în vârstă de 38 de ani, și logodnica sa, în vârstă de 31 de ani, se aflau în prima mașină și au fost duși la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii buzoieni au deschis un dosar penal, iar cercetările trebuie să determine circumstanțele în care s-a produs accidentul. Fostul primar interimar, Fănică Bârlă, este cercetat în momentul de față pentru vătămare corporală.

 

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles