Fotbal intern

Gabi Tamaş, primul gol pentru Astra Giurgiu! Debutează în meciul cu FCSB? “Este o variantă de a juca titular!”

31.07.2019 | 21:02
Gabi Tamas primul gol pentru Astra Giurgiu Debuteaza in meciul cu FCSB Este o varianta de a juca titular

Gabi Tamaş nu a semnat contractul cu Astra Giurgiu, echipă alături de care s-a pregătit în ultimele zile cu acceptul celor de la Hapoel Haifa, dar a reuşit să înscrie primul său gol pentru echipa antrenată de Dan Alexa. Fundaşul în vârstă de 35 de ani care se află în negocieri avansate cu gruparea din Giurgiu a fost titularizat în meciul amnical pe care fosta campioană a României l-a jucat împotriva unei echipe din Liga 3.

Gabi Tamaş, primul gol pentru Astra Giurgiu

Astra Giurgiu s-a duelat cu Pucioasa într-un meci amical înaintea partidei pe care formaţia antrenată de Dan Alexa o va juca împotriva celor de la FCSB, luni, 5 august, de la ora 21.00, în etapa a 4-a din Casa Pariurilor Liga 1, iar fosta campioană a României s-a impus cu scorul de 2-1 în faţa echipei din Liga 3. Gabi Tamaş a fost titular şi a deschis scorul.

Internaţionalul român în vârstă de 35 de ani a înscris pentru Astra Giurgiu unicul gol din prima repriză. Gabi Tamaş a trimis balonul în poarta celor de la Pucioasa cu o lovitură de cap în minutul 18. Prima parte a meciului s-a terminat la egalitate, scor 1-1, dar Florentin Matei a adus victoria giurgiuvenilor, scor 2-1. Un jucător excepţional şi sperăm să se rezolve situaţia lui cât mai repede pentru că e un jucător în care îmi pun mari speranţe. Îmi pare rău de Gabi că are vârsta lui, dar poate să mai joace încă mulţi ani, este un jucător care are foarte mari calităţi native şi e păcat că are vârsta care o are. Cu siguranţă este unul din cei mai buni fundaşi centrali români, acum are şi o vârstă, cred că îi va fi greu să mai joace la echipa naţională. Este un jucător în care îmi pun speranţe. Sper să se rezolve cât mai repede, iar dacă totul va fi ok este o variantă de a juca titular”a declarat Dan Alexa, conform Telekom Sport.

Gabi Tamaş în perioada când juca pentru FCSB
Gabi Tamaş în perioada când juca pentru FCSB

Gabi Tamaş a fugit de la Hapoel Haifa pentru a rămâne în România

Gabi Tamaş a rămas în România, informaţie dezvăluită de FANATIK pe 24 iulie 2019, după ce fundaşul a dispărut din cantonamentul celor de la Hapoel Haifa. Mai mult, fundaşul s-a întâlnit cu Dani Coman, preşedintele Astrei Giurgiu, pentru a pune la punct toate detaliile revenirii sale în Casa Pariurilor Liga 1. “De astăzi, la ședințele de pregătire conduse de Dan Alexa s-a prezentat și internaționalul român Gabi Tamaș. Acesta are acordul clubului israelian Hapoel Haifa de a se antrena cu Astra și este posibil să semneze, foarte curând, un angajament cu clubul nostru”, este anunţul făcut de Astra Giurgiu pe 30 iulie.

Pentru ca Gabi Tamaş să fie lăsat de Hapoel Haifa să semneze cu Astra Giurgiu, fundaşul român va trebui să le plătească avocaţilor care l-au apărat în momentul în care a fost arestat pentru că a condus cu 205 km/h sub influenţa alcoolului. Astra Giurgiu a decis să îi ofere acestuia un salariu în valoare de 12.000 de euro pe lună şi la semnătură 30.000 de euro, dar fotbalistul va rămâne cu 10.000 după ce va plăti avocaţii.

Tags: