Life

Gabriela Cristea, perioadă grea după despărțirea de Marcel Toader: “A fost un divorț urât și apăsător”

Gabriela Cristea a avut o perioadă grea după despărțirea de Marcel Toader, cu care a fost căsătorită până în 2013. Vedeta a trecut printr-un divorț cu scandal.
27.04.2022 | 07:30
Gabriela Cristea perioada grea dupa despartirea de Marcel Toader A fost un divort urat si apasator
Gabriela Cristea a vorbit despre divorțul de Marcel Toader. Sursa foto: Facebook/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Gabriela Cristea a fost căsătorită cu omul de afaceri Marcel Toader cu mulți ani în urmă și a vorbit despre divorțul de acesta, care a fost unul cu scandal. Cei doi au avut o căsnicie de cinci ani, din 2008 până în 2013.

Gabriela Cristea, perioadă grea după despărțirea de Marcel Toader

Prezentatoarea emisiunii Mireasa – Capriciile iubirii și-a amintit despre procesul lung de divorț cu Marcel Toader. Afaceristul s-a stins din viață în urmă cu aproape trei ani, în urma unui infarct.

ADVERTISEMENT

Soția lui Tavi Clonda recunoaște că a avut nevoie de o perioadă lungă de recuperare după separarea de afacerist.

“Eu nu am avut (n.r. nevoie de un partener ‘tampon’ între două relații serioase). Eu am preferat… După ce am divorțat, că știe toată lumea că am trecut printr-un divorț…

ADVERTISEMENT

Vai de capul meu, poate și din cauza faptului că a fost un divorț zgomotos, și urât, și apăsător, și angoasant, am avut nevoie de o perioadă foarte lungă de pauză, în care nu m-a interesat ca cineva să fie în viața mea în niciun fel.”, a declarat Gabriela Cristea la Antena Stars.

În cele din urmă, prezentatoarea a reușit să se vindece după această perioadă dificilă din viața ei. Lucrurile s-au schimbat în bine pentru ea după ce l-a întâlnit pe Tavi Clonda, cu care este căsătorită din 2015.

ADVERTISEMENT

“După aia am avut o relație cu Tavi, ne-am căsătorit și suntem bine mersi. Deci, nu e obligatoriu să avem o relație ‘tampon’”, a completat vedeta. Psihologul din platou a confirmat cele spuse de brunetă, adăugând faptul că fiecare relație este diferită, de la caz la caz.

Gabriela Cristea, la spital cu fiica ei de Paște

De Paște, Gabriela Cristea a ajuns la spital cu fiica ei, Iris, care a avut o indigestie și i-a speriat pe vedeta TV și pe Tavi Clonda. Micuța a avut o indigestie mai puternică, motiv pentru care a fost nevoie de ajutorul medicilor.

ADVERTISEMENT

Prezentatoarea a făcut haz de necaz, spunând că nu există sărbători în care să nu ajungă la spital cu una dintre fete.

“Noi suntem niște părinți extremi de responsabili și la fiecare Paște și Crăciun trebuie să ajungem cu una dintre ele la spital.

De data asta s-a întâmplat cu Iris, care a avut febra și a făcut o indigestie un pic mai gravă. Acum de abia are voie să mănânce și ar mânca orice.”, a povestit vedeta în cadrul emisiunii de la Antena Stars.

ADVERTISEMENT