News

Gabriela Cristea şi Tavi Clonda s-au certat din cauza banilor! Probleme în căsnicia vedetei

09.04.2019 | 14:44
Gabriela Cristea si Tavi Clonda sau certat din cauza banilor Probleme in casnicia vedetei

În căsnicia dintre Gabriela Cristea și Tavi Clonda nu curge doar lapte și miere. Se pare că vedeta s-a certat de mai multe ori cu soțul ei din cauza banilor, iar dezvăluirea a fost făcută în emisiunea online pe care o prezintă Cristina Șișcanu, fostă vedetă Kanal D. Persoana care a vorbit despre cumpenele din relație este Tavi, care a detaliat cum decurge relația cu vedeta.

De la ce se ceartă Gabriela Cristea cu Tavi Clonda

Eu m-am potolit cu cumpărăturile, dar înainte îmi cumpăram haine cot la cot cu Gabi. Noi avem un dressing imens, jumătate al meu şi jumătate al Gabrielei, plin cu haine, încălţări şi accesorii. Acum însă nu mai sunt aşa ahtiat după shopping, mă mulţumesc cu ce am sau cu ce primesc, şi îi cumpăr mai mult Victoriei.

Că tot vorbim de bani, trebuie să recunosc că m-am certat la un moment dat cu soţia mea din cauza banilor… Mă rog, s-a creat o tensiune când am cumpărat terenul unde ne-am făcut casa. Atunci am dat ultimii bani din casă pentru această achiziţie. Pur şi simplu am rămas cu puţini bani spre deloc.

Gabriela Cristea și Tavi au două fete împreună

Tavi Clonda: ”Gabi are niște traume cauzate de problemele financiare”

O săptămână a fost mai greu… Ei, Gabi nu a fost de acord să cumpărăm terenul când a făcut socotelile şi şi-a dat seama că rămânem fară niciun ban în casă. S-a panicat, i s-a făcut teamă, mai ales că ea are nişte traume cauzate de problemele financiare. Până la urmă am convins-o că ne descurcăm noi, că o să fie bine, şi am luat decizia bună împreună.

Ea a trecut prin multe şi înţeleg de ce i-a fost frică la început. A fost o tensiune puternică atunci! A, dacă-mi aduc bine aminte, la fel s-a întâmplat şi când am cumpărat maşina, a declarat Tavi Clonda la Cristina Şişcanu Show.

În ciuda disensiunilor, Gabriela Cristea și Tavi Clonda au o familie frumoasă pentru care fiecare luptă din greu. Cei doi au două fetițe, Victoria Margot și Iris. Gabi și Tavi s-au îndrăgostit în urmă cu câțiva ani, când amândoi erau colegi de platou la Kanal D. Tavi Clonda era cântărețul care anima publicul în emisiunea ”Te vreau lângă mine”, difuzată acum aproximativ 3 ani.