Fotbal international

George Puşcaş pleacă în cantonament cu Inter: “E timpul să mă întorc la muncă”

16.07.2019 | 10:25
George Puscas pleaca in cantonament cu Inter E timpul sa ma intorc la munca

George Puşcaş este sub contract cu Inter Milano şi nu mai are nicio legătură cu Palermo. De la 1 iulie, atacantul echipei naţionale a României s-a întors la formaţia de pe “San Siro”, unde mai are contract până în vara anului viitor. În aceste condiţii, orice negociere pentru un viitor transfer sau împrumut se va purta cu oficialii formaţiei care a terminat pe locul 4 în sezonul trecut din Serie A.


UPDATE, ora 10:15. Vacanța lui George Pușcaș s-a încheiat mai rapid. El a fost sunat să se alăture lotului lui Inter și va pleca în cantonamentul din Singapore cu echipa care va juca în grupele UEFA Champions League. Atacantul României a postat o imagine cu bagajele făcute în Mykonos, de unde se afla în vacanță, cu mesajul: “La revedere, Mykonos! Insula mea preferată până acum! E timpul să mă întorc la muncă!” 

George Puşcaş, contract cu Inter Milano! Ce se întâmplă cu falimentul lui Palermo
George Puşcaş, contract cu Inter Milano! Ce se întâmplă cu falimentul lui Palermo

George Puşcaş, contract cu Inter Milano. De ce nu a mai rămas la Palermo

George Puşcaş a revenit la Inter Milano, unde mai are un an de contract, după ce în sezonul trecut a jucat la Palermo. Formaţia siciliană are mari probleme financiare şi are şanse mari să intre în faliment. Echipa antrenată de Pasquale Marino trebuia să plătească o sumă de bani pentru un transfer definitiv, astfel că George Puşcaş s-a întors la Inter.

Joi, în Italia, va începe procesul lui lui Maurizio Zamparini, fostul patron al lui Palermo. În acelaşi timp, presa din Peninsulă anunţă iminentul faliment al clubului, urmând ca echipă să ajungă în Serie D, unde va evolua sub o altă entititate, metodă folosită în trecut de Fiorentina, Napoli, Parma sau Torino.

George Puşcaş, contract cu Inter Milano. A fost revelaţia Europeanului U21 (sursă foto: hepta.ro)
George Puşcaş, contract cu Inter Milano. A fost revelaţia Europeanului U21 (sursă foto: hepta.ro)

George Puşcaş îşi va decide viitorul alături de şefii lui Inter

După ce a avut prestaţii apreciate la Campionatul European de tineret din Italia şi San Marino, unde a obţinut “Gheata de Argint”, George Puşcaş este un fotbalist curtat. Internaţionalul român a susţinut că va purta discuţii cu şefii lui Inter şi va lua o decizie cu impresarii săi.

“Mi-ar plăcea să rămân în Italia, dar voi lua în calcul și oferte din alte campionate. Nu depinde numai de mine. Voi discuta cu Inter să vedem ce va fi, mai am contract un an cu echipa”, a declarat recent George Puşcaş.

George Puşcaş a jucat şapte meciuri pentru Inter Milano

Transferat în 2013 de Inter Milano, George Puşcaş a debutat în tricoul formaţiei de pe “San Siro” pe 1 februarie 2015, când a bifat un minut în înfrângerea suferită cu Sassuolo, scor 1-3. Până la finalul sezonului 2014-15, atacantul român a mai bifat şase prezenţe pentru “nerazzurri”, fiind titular într-o singură partidă, egalul cu Parma, scor 1-1.

De-a lungul timpului, Inter Milano l-a împrumutat pe George Puşcaş la Bari, Benevento, Novara şi Palermo. În primele două ligi din Italia, atacantul de 23 de ani a reuşit să marcheze 27 de goluri în 100 de meciuri.

  • 3.000.000 de euro este cota lui George Puşcaş