Gheorghe Dincă scapă de modificările la Codul Penal anunțate de Ana Birchall. Analiza unui fost judecător: „Ca mine gândesc toți avocații de penal”

Daniel Șuta   
in Hot News
23/08/2019, 13:59
Gheorghe Dincă scapă de modificările la Codul Penal anunțate de Ana Birchall. Analiza unui fost judecător: „Ca mine gândesc toți avocații de penal”
Gheorghe Dincă nu va fi pedepsit după măsurile anunțate de Ana Birchall, susține avocatul Toni Neacșu. Sursa foto: antena3.ro

Gheorghe Dincă nu va ”beneficia” de mărirea de pedeapsă anunțată de ministrul Justiției, Ana Birchall, susține fostul judecător Toni Neacșu, și fost membru CSM totodată. Acesta atrage atenția asupra faptului că Guvernul Dăncilă face doar un teatru ieftin, iar măsurile pe care le-a anunțat ieri șefa de la Justiție sunt populiste, neconforme realității.

Gheorghe Dincă nu va fi pedepsit după modificările anunțate de Ana Birchall

Neacșu spune că demersul Anei Birchall este neconstituțional și asta ca urmare a efectului produs de referendumul pe justiție care a avut loc pe 26 mai 2019. Fostul membru CSM atrage atenția asupra faptului că nu se mai poate reglementa prin ordonanțe de urgență în domeniul infracțiunilor sau al pedepselor, de fapt în orice alt domeniu al justiției.

Neacșu a spus că abia așteaptă să se dea această OUG pentru că o va ataca el însuși. Tot Neacșu mai spune că mulți avocați de penal gândesc ca el, iar acest demers va fi cu siguranță susținut. Mergând pe acest principiu, fostul judecător spune că acum ar trebui ca Opoziția să oprească Guvernul din a emite o astfel de OUG, însă nu o va face pentru că știe că nu va avea efecte juridice.

toni neacșu
Toni Neacșu a fost judecător și membru CSM. Sursa foto: adevărul.ro

T. Neacșu: „Modificările la Codul Penal nu i se vor aplica lui Dincă”

„Nu este doar o ironie, dar dacă ar există consecvența și valori în politica noastră ar trebui ca Președintele României, impulsionat și sprijinit de opoziția politică și de corul haștagit al asociațiilor civice, să facă un desant la Guvern și să se ia la trântă cu elefantul care bântuie pe acolo, ordonanța pe justiție”, a scris Toni Neacșu pe Facebook.

„În concluzie, modificările la codul penal gândite de Guvern nu vor produce niciodată efecte juridice, nu i se vor aplica nici lui Dincă și nici celorlalți nemernici care în viitor vor face infracțiuni similare. E doar un exercițiu de imagine, păgubos pentru statul de drept în primul rând”, a mai scris acesta.

„Abia aștept să se dea ordonanța pentru ca apoi s-o atac în toate dosarele pe care le am, iar ca mine gândesc toți avocații de penal, pentru că justiția nu poate fi înlocuită de populism. Însă sunt sigur că arhitecții acestui demers (gurile rele vorbesc de Oana Hăineală) nici nu se așteaptă ca modificările la Codul penal să producă vreun efect în viața juridică reală”, mai spune Neacșu.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles