Fotbal intern

Gică Hagi a transferat un jucător crescut de Ajax! Bas Kuipers a semnat cu FC Viitorul

12.01.2019 | 11:01
Gica Hagi a transferat un jucator crescut de Ajax Bas Kuipers a semnat cu FC Viitorul

Antrenorul și patronul formației FC Viitorul, Gică Hagi, a transferat un jucător crescut la celebra academie a clubului Ajax Amsterdam. Gruparea constănțeană a publicat o fotografie cu jucătorul Bas Kuipers după semnarea contractului în care apare și fostul internațional George Ogăraru, care a jucat pentru ”lăncieri” și apoi a fost antrenor secund la echipa a doua.

Bas Kuipers are 24 de ani, 1,80 metri, și a jucat ultima dată la formația ADO Den Haag, formație aflată pe locul 11 în prima ligă olandeză. Fundașul stânga a jucat patru meciuri în acest sezon, trei în campionat și una în Cupa Olandei. Înainte de a ajunge la ADO Den Haag, fotbalistul a mai evoluat la Excelsior Rotterdam.

Bas Kuipers în tricoul echipei ADO den Haag
Bas Kuipers în tricoul echipei ADO den Haag

Gică Hagi a transferat un jucător crescut de Ajax

Noul jucător transferat de Gică Hagi a jucat la toate nivelurile de juniori la Ajax Amsterdam și a trecut pe la naționalele Under 16, 17, 20 și 21 ale Olandei. Bas Kuipers a semnat un contract pe doi ani și jumătate cu FC Viitorul.

Cotat de site-urile de specialitate la 200.000 de euro, Bas Kuipers ester al doilea transfer realizat de Gheorghe Hagi în această iarnă la FC Viitorul, după aducerea lui Andrei Tîrcoveanu. Fostul fotbalist de la Dinamo București a semnat contract valabil până în vara anului 2023. În schimb, gruparea constănțeană s-a despărțit de fundașul Srdjan Luchin, care a semnat cu echipa Dunărea Călărași.

Gică Hagi încearcă să mai aducă și alți fotbaliști la FC Viitorul, una dintre țintele sale fiind brazilianul Eric de Oliveira, care a mai evoluat la gruparea constănțeană. ”Regele” a spus că așteaptă ca fotbalistul să-și rezolve problemele și să se alăture lotului. FC Viitorul a plecat într-un cantonament în Turcia care se va încheia în 25 ianuarie. În acest stagiu de pregătire, elevii lui Hagi vor disputa șapte meciuri amicale.