Fotbal international

Gigi Becali al Chinei! Cum a rămas Olăroiu fără un jucător pentru că așa a vrut patronul

31.12.2018 | 10:59
Gigi Becali al Chinei Cum a ramas Olaroiu fara un jucator pentru ca asa a vrut patronul

Gigi Becali al Chinei! Acesta este patronul lui Cosmin Olăroiu la Jiangsu Suning. Clasat pe locul 5 la finalul sezonului, antrenorul român are obiectiv clar impus de conducere – trebuie să câștige cu orice preț titlul. Dacă nu o face s-ar putea să aibă probleme mari de tot. Conducerea echipei nu stă o clipă pe gânduri și taie în carne vie. Și în acest sezon, Olăroiu putea să adune mai multe puncte dacă se putea baza pe unul din cei mai buni fotbaliști din lot.

Ramires a fost adus pe bani frumoși în China – nu mai puțin de 28 de milioane de euro au plătit șefii lui Jiangsu englezilor de la Chelsea în 2016. Brazilianul nu a apucat să joace prea mult în tricoul chinezilor. Patronul s-a supărat rău de tot pe el, s-a implicat la echipă și a impus scoaterea din lot a jucătorului.

Gigi Becali al Chinei! Gigi Becali la conferinta de presa a prezentarii noului antrenor al FCSB, desfasurata la Palatul din Aleea Alexandru din Bucuresti, marti 27 decembrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Gigi Becali la conferinta de presa a prezentarii noului antrenor al FCSB, desfasurata la Palatul din Aleea Alexandru din Bucuresti, marti 27 decembrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Gigi Becali al Chinei!

Vedeta lui Jiangsu, Eder a povestit cum a fost îndepărtat Ramires de la echipă. Întreg conflictul între el și conducere a pornit după ce jucătorul a forțat în vară transferul la Benfica. “Patronul a venit într-o zi la antrenament, iar Ramires nu venise pentru că voia să plece la Benfica. Șeful a zis că vrea doar jucători serioși la club, care vor să fie implicați în proiect. A doua zi, Ramires a fost trimis la echipa a doua”, a declarat Eder.

Între timp, Ramires nu a mai ajuns niciodată la Benfica. Brazilianul a fost trimis la echipa a doua a clubului în ciuda opoziției lui Fabio Capello, antrenorul care pregătea în acel moment formația. Mai mult, patronul a interzis staff-ului tehnic să-l treacă pe lista prezentată ligii pentru noul sezon, astfel că, nici românul Cosmin Olăroiu nu a mai avut ce să facă și s-a mulțumit doar să știe că are în lot un super jucător, dar pe care nu se poate baza.

  • 17 goluri a marcat Ramires pentru englezii de la Chelsea