Fotbal intern

Gnohere este mai scump decât Alibec. Becali, la un pas să dea lovitura

04.05.2018 | 10:10
Gnohere este mai scump decat Alibec Becali la un pas sa dea lovitura

Gnohere este mai scump decât Alibec. Gigi Becali a avut ofertă din China pentru atacantul francez, dar patronul lui FCSB a cerut în iarnă nu mai puţin de 3.000.000 de euro în schimbul fotbalistului cu 20 de goluri înscrise în sezonul 2017-2018, în toate competiţiile.

Mai mult, după oferta venită din iarnă pe numele lui Harlem Gnohere din China, dar şi după evoluţiile foarte bune ale atacantului francez, Gigi a anunţat că este dispus să renunţe la Gnohere pentru 5.000.000 de euro. De partea cealaltă, patronul lui FCSB i-a fixat preţul de 4.000.000 de euro lui Alibec.

De ce e Gnohere mai scump decât Alibec

“Becali a avut o ofertă clară din China pentru Gnohere, de 2.500.000 de euro, în această iarnă, dar a refuzat-o, cerând cu 500.000 de euro mai mult. În ultima perioadă, numele jucătorului a mai apărut în tot felul de discuţii, dar în acest moment patronul a plusat, ajungând la 5.000.000 de euro pentru un transfer definitiv. Eddy mai are contract încă 2 ani cu FCSB, dar sunt şanse foarte mari ca el să plece în vară”, a spus un oficial FCSB.

Gnohere are 20 de goluri pentru FCSB în 2017-2018

Atacantul francez în vârstă de 30 de ani a ajuns la FCSB în luna ianuarie a anului 2017 şi are un contract valabil până pe 30 iunie 2017 cu echipa “roş-albastră”. Harlem Gnohere a jucat în 41 de meciuri pentru FCSB în sezonul 2017-2018 şi a înscris 20 de goluri, în toate competiţiile.

1.600.000 de euro este cota lui Gnohere, conform transfermarkt.com