Fotbal intern

Hagi, față în față cu premierul Ungariei, Viktor Orban! Ce a aflat „Regele” despre autoritățile de la Budapesta

23.03.2019 | 16:00
Hagi fata in fata cu premierul Ungariei Viktor Orban Ce a aflat Regele despre autoritatile de la Budapesta
ADVERTISEMENT

Gheorghe Hagi a stat față în față cu premierul Ungariei, Viktor Orban! Managerul Viitorului spune că a fost invitat de acesta la o întâlnire în care au discutat despre felul în care se implică autoritățile din Budapesta în sport. Hagi a aflat că guvernul maghiar investeşte masiv inclusiv în cluburi din afara graniţelor, aşa cum se întâmplă la Sepsi Sfântu Gheorghe, din Liga 1 Betano, dar și la Csikszereda, din Liga a 3-a.

Hagi, față în față cu premierul Ungariei, Viktor Orban!

“Am fost invitat de Orban, prim-ministrul în Ungaria. Mi-a spus că va investi în şase discipline la nivelul cel mai mare, pentru că-i place sportul şi vrea ca Ungaria să fie iar o forţă, ca în anii 60. Mi-a zis: ‘Pentru asta mă duc la multinaţionale şi le întreb: Vrei să faci business la mine în ţară? Ok, te duci acolo şi susţii Gyorul, faci stadion, tot’. Am fost acum 4-5 ani. Noi avem un parteneriat cu Academia Puşkaş, mergem mereu acolo, unde este un stadion extraordinar. 

ADVERTISEMENT

Federaţia face 100 de terenuri pe an, nu Guvernul. Guvernul susţine academiile prin Federaţie, prin Minister. Orice Academie primeşte 300.000 de euro, iar cea mai mare academia primeşte un milion de euro. Sunt vecinii noştri. Ei pot! Dar trebuie să vrei, să planifici, să susţii”, a spus Gică Hagi pentru Digi Sport.

Hagi, față în față cu premierul Ungariei, Viktor Orban! Gica Hagi in meciul de fotbal dintre FC Viitorul si Dinamo Bucuresti, contand pentru Liga 1 Betano, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, sambata 1 decembrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Gheorghe Hagi spune că guvernul din Ungaria pompează milioane de euro în echipele unde sunt etnici maghiari

Milioane de euro pompate în alte țări

Autoritățile de la Budapesta investesc serios în țările unde există etnici maghiari. Cei de la Sepsi primesc anual milioane de euro, dar trebuie să îndeplinească o singură condiție. Banii să fie investiţi doar la academia de juniori şi pentru dezvoltarea infrastructurii. “Poate auzim într-o bună zi că se face un stadion şi la Constanţa! Se fac stadioane în toată ţara! Aud că se fac şi prin cine ştie ce comune… Mai trebuie la o comună să se facă stadion frumos. Şi la Constanţa… nu se poate! Sau nu e în plan! Şi sunt la bani… Am auzit că se fac vreo 100 de stadioane, dar nu am auzit nimic de Constanţa.

ADVERTISEMENT
Oraşul e prea mic, nu e important. S-a născut unul acolo, mare fotbalist, o Academie… Nu, ce să-i facem? Lasă, că a băgat el bani acolo, că iubeşte prea mult fotbalul şi a băgat bani pe câmp. Nu am nici canalizare, acum vreau să fac. Vă daţi seama unde ne ducem?”, a mai spus Hagi.
* 2 echipe din România sunt finanțate de guvernul din Ungaria