Life

Horoscop zilnic: luni, 11 mai 2020. Vărsătorii se avântă într-un proiect de anvergură

10.05.2020 | 14:50
Horoscop zilnic luni 11 mai 2020 Varsatorii se avanta intrun proiect de anvergura
ADVERTISEMENT

FANATIK îți aduce horoscopul zilei de luni, 11 mai, iar veștile sunt cât se poate de bune, pentru că începi săptămâna cu forțe proaspete și poftă de muncă. În plus, trăiești o frumoasă poveste de dragoste care se îmbină armonios cu viața profesională. Fantomele trecutului nu te mai pot atinge, așa că ai toate motivele să privești cu interes și optimism spre ziua de mâine.

Ce surprize îți rezervă astrele pentru ziua de luni, 11 mai

În plus, dacă te numeri printre nativii din zodia Vărsător, pregătește-te să te avânți într-un proiect de mare anvergură, care îți va solicita toată experiența acumulată de-a lungul timpului. Nu ezita, ai toate calitățile necesare să-l duci la bun sfârșit. E momentul tău, așa că profită de el din plin.

ADVERTISEMENT

Berbec

Azi banii sunt cel mai mare inamic al planurilor. Ai avea mare nevoie de o sumă consistentă pentru a duce la îndeplinire un anumit scop, dar când îți faci calculele să vezi de ce dispui, nu prea ai motive de bucurie. Trebuie să faci un efort să amâni marile investiţii, ba chiar şi plăţile care nu sunt acum obligatorii, deoarece nu stai tocmai bine pe acest plan. Mai adună, mai pune un ban deoparte, acumulează sumele de care ai nevoie într-un timp îndelungat. Ispita de a cheltui acum ce ai strâns cu atâtea sacrificii e cam mare. Rezistă atracţiei de a cumpăra cine ştie ce lucru de care nu ai nevoie!

Taur

Nu te baza pe ce spun alţii că e mai bine să faci, pentru că vei obţine cele mai bune rezultate prin experimente proprii. Ești mult prea creativ şi liber ca să urmezi ordine date de alţii, deci permite-ți libertatea de a o lua şi pe alte căi decât ți se indică, de a mai încerca şi alte variante, pentru că vei descoperi căi mult mai interesante. Fii temerarul care vine şi cu alte idei decât toată lumea şi, chiar dacă mulţi nu sunt de acord cu ele, nu le abandona. Într-o zi îți vor da dreptate şi te vor urma şi ei, dar, la început, orice pionier e privit cu un dram de ironie. Nu pune la suflet glumele lor, ci mergi pe calea aleasă cu încredere!

ADVERTISEMENT

Gemeni

Ai în preajmă oameni pe care te poţi baza, în care poţi avea încredere, de la care vei primi soluţii practice, idei profitabile, sprijin concret. Nu sunt simple promisiuni, ci aceştia chiar pun umărul la problema care te frământă şi nu se lasă până nu văd că ai depăşit impasul. Rareori poţi avea parte de asemenea sprijin. Profită din plin de generozitatea celor care îți ţin companie, de experienţa pe care vor să ți-o împărtăşească, de sfaturile bine documentate pe care le primești de la ei. Le vei păstra în memorie şi te vei folosi şi altădată de ele. Deci, deschide bine urechea şi captează toată informaţia utilă!

Rac

Indiferent din ce tabără faci parte, a celor tineri sau a celor mai maturi, te bucuri de o bună cooperare cu cei din generaţia diametral opusă. Cei aflaţi la diferenţe mari de vârstă pot conlucra perfect astăzi, pentru că toată lumea are ceva de învățat. Cel matur va arăta mai multă înţelegere pentru că a fost şi el cândva tânăr şi acceptă spiritul revoluţionar al celor tineri, iar cel încă novice recunoaşte experienţa şi superioritatea celui matur. Ca atare, din această uniune de forţe nu se poate naşte decât ceva constructiv, reciproc avantajos.

ADVERTISEMENT

Leu

Ţine cont de sfatul foarte bun care vine azi din partea unei persoane mai mature sau cu mai multă experienţă, pentru că ştie ce spune şi merită ascultat. Îți oferă un pont, o soluţie practică, o idee salvatoare care poate echilibra una din problemele care te frământă. Nu sta să o analizezi pe toate fețele, pentru că sfatul e verificat şi şi-a arătat de multe ori eficiența. Dacă-l pui la îndoială, nu faci altceva decât să consumi timp şi energie pentru a ajunge la aceleaşi rezultate şi la aceeaşi concluzie: e soluţia optimă. Folosește-te de acest pont preţios, pentru că lucrurile revin la normal dacă îl valorifici cu încredere.

Fecioară

Chiar dacă atmosfera devine ceva mai tensionată în jur, nu o privi ca pe un atac la persoană, ci ca pe motivaţia perfectă să te implici trup şi suflet pentru a arăta că ești bun. Spiritul combativ te cuprinde când îi vezi şi pe alţii că se implică atât de serios şi reuşești să scoți ce ai mai bun pentru a-ți demonstra supremaţia, valoarea, unicitatea. Dacă reuşești să scoți la lumină, în orice situaţie cu iz agresiv, doar partea pozitivă a lucrurilor, vei putea duce totul cu brio la capăt şi vei obţine succesul dorit. Deci, nu te lăsa nicio clipă copleşit de critici, răutăţi și invidii. Zâmbește şi treci mai departe!

ADVERTISEMENT

Balanță

Nimic nu te preocupă mai mult decât plăţile urgente în acest moment. S-au acumulat o mulţime de facturi în acelaşi timp şi nu mai ştii cum să faci să le achiţi. Poate nu sunt foarte mari, dar pentru că sunt mai multe deodată, se adună o suma consistentă care te cam sperie. Nu încerca să achiţi totul dintr-un foc, pentru că nu vei avea o sumă atât de mare la dispoziţie prea curând, dar ia-le pas cu pas, una câte una, până scapi de toate. Nu le aşeza pe toate teanc, pentru că te ia cu frisoane când vezi totalul tuturor datoriilor, dar, separat, parcă nu mai par de speriat!

Scorpion

Ai mari rezerve în ceea ce privește implicarea într-o afacere care pare bună, la prima vedere, dar observi în jur reacţii de neîncredere, încât te influenţează. Poate e mai bine să ţii cont de sfaturile precaute din jur, pentru că ești mai impulsiv din fire şi te-ai putea aventura într-o direcţie mai riscantă. Poate cel care te trage acum de mânecă a trecut deja printr-o situaţie similară şi şi-a învăţat lecţia la timpul potrivit, iar acum te avertizează cu toată sinceritatea asupra problemelor pe care nu le vezi acum. Ascultă-l, vrea doar să te ajute!

Săgetător

Oboseala îşi spune cuvântul, pentru că ai ajuns la capătul puterilor. Ai muncit mult la un proiect ce a necesitat un consum imens de resurse mentale, fizice, poate şi materiale, iar acum simţi nevoia să iei o pauză pentru a-ți reîncărca bateriile. Dacă vezi că nu mai poţi, nu insista să continui, pentru că rezultatele vor fi modeste. Ai mare nevoie de măcar o zi de totală detaşare faţă de tot ce făceai, privind totul de pe margine. Aşa ai putea descoperi unele hibe, unele scăpări, unele abateri de la drumul propus. Odihnește-te un pic!

Capricorn

Cele mai grele obstacole în planurile tale sunt conflictele. De multe ori ai spus nu la ideile altora, te-ai opus, ai pus beţe în roate, deci acum a venit vremea altora să-ți judece părerile. Aceste dispute nu fac decât să încetinească proiectele demarate, semn că există o comunicare deficitară aici şi trebuie reparată cumva. Fiţi deschişi cu toţii spre dialog pentru că se poate ajunge la un consens dacă toată lumea îşi ţine sub control orgoliile şi dorinţa de a avea doar el dreptate. Temperează-ți nervii, spiritul critic sau nevoia de a spune nu, şi vei vedea că totul va fi bine.

Vărsător

Te înarmezi cu toată puterea pentru a te avânta într-un proiect nou de anvergură care va necesita resurse imense de energie. Există ceva ce te motivează îndeajuns de bine ca să te apuci serios de acest plan măreţ. Cât timp ai ceva de câştigat de pe urma acestui demers, nimic nu te poate opri din elan. Nu e o noutate la tine o atitudine atât de răzbătătoare şi puternică, pentru că deţii resurse infinite pentru a lupta cu oricine, chiar şi cu cei mult mai puternici. Cu cât este mai dificilă provocarea, cu atât mai mare îți este ambiţia.

Pești

Profită de răgazul care ți se oferă azi, pentru că vei vedea că nu e deloc o piedică, ci dimpotrivă, un bonus de timp de care chiar aveai nevoie. Te poţi opri puțin din iureşul unor evenimente pentru a descoperi fără grabă ce ai scăpat din vedere. Nu trata un refuz, un obstacol sau chiar un eşec de moment ca un dezastru, ci ca o prelungire de timp pentru a mai încerca ceva. La a doua încercare ar putea merge mult mai bine, deci folosesțe-te de orele primite cadou!

ADVERTISEMENT