Poliția Vaticanului a arestat un bărbat care a trecut cu viteză printre porțile orașului-stat. Şoferul a trecut cu mașina prin două puncte de control, precum și prin poarta Sf. Ana și apoi a ajuns în curtea San Damaso, unde se află Palatul Apostolic.
Şofer s-a apropiat cu maşina de una dintre intrările Vaticanului, iar după ce intrarea i-a fost refuzată de către gărzile elveţiene, pe motiv că nu avea autorizaţie de acces, s-a întors cu mare viteză şi a forţat cele două puncte de control.
Un inspector al jandarmeriei de la Vatican a tras un foc de armă asupra pneurilor maşinii, dar nu a reuşit să o oprească, astfel că imediat a fost emisă o alertă generală şi au fost închise celelalte de intări de acces la Vatican.
„Șoferului în vârstă de 40 de ani, care se afla într-o stare confuză, i s-a refuzat mai întâi intrarea la poarta Sf. Ana, deoarece nu avea permis de trecere”, a anunțat Vaticanul vineri, într-un comunicat oficial.
Maşina s-a oprit în cele din urmă în curtea Vaticanului, iar bărbatul a ieşit singur şi a fost imobilizat de jandarmerie, potrivit aceleiaşi surse. “El a fost imediat supus unui examen medical (…) care a constatat o alterare psihofizică gravă” a şoferului.
Şoferul, a cărui identitate nu a fost precizată, este reţinut într-o celulă din Vatican şi se află la dispoziţia autorităţilor judiciare. În Palatul Apostolic au locuit papi anteriori, iar Papa Francisc încă ține acolo întâlniri oficiale.
Incidentul s-a petrecut pe partea Vaticanului opusă celei în care se află pensiunea Casa Santa Marta în care locuiește Papa Francisc, care la acea oră ar fi trebuit în mod normal să ia cina și să se retragă în camera sa.
Comunicatul Vaticanului mai precizează că imediat ce jandarmii au dat alarma unei incursiuni, poarta principală care blochează accesul în piața din fața hotelului lui Francisc a fost închisă.
Nu este prima dată când o persoană cu aparente probleme psihiatrice a provocat tulburări la Vatican. În timpul unei slujbe din ajunul Crăciunului din 2009, o femeie a sărit peste baricada Bazilicii Sfântul Petru și a încercat să îl atace pe Papa Benedict al XVI-lea.