INTERVIU. Perspective diferite în sportul rege: “La fete, trebuie să ai un job după retragere!”

Maria Ficzay e una dintre jucătoarele reprezentative ale naţionalei de fotbal feminin a României. În vîrstă de 24 de ani, Maria adunat deja 71 de selecţii la echipa naţională şi are în palmares 12 trofee interne. În acest moment, evoluează la campioana Poloniei, Medyk Konin. Fundaşul central al naţionalei, a acordat un interviu pentru FANATIK în care explică diferenţele dintre viaţa unei fotbaliste de top faţă de un fotbalist, dar şi detalii mai puţin ştiute despre fotbalul feminin.

– Maria, fotbalul feminin în România nu e unul dintre cele mai atractive sporturi. Cum ai început acest sport?

Încă din copilarie obişnuiam să joc cu băieţii pe străzile mai puţin circulate sau pe terenul din localitate, în Ocna Şugatag, Maramureş. Fotbalul l-am început datorită unchiului meu, Neluţu Hotea care e antrenor de fotbal în Sighetu Marmaţiei. Ştiind că îmi place foarte mult fotbalul, m-a chemat să joc în echipele de juniori pe care le antrena. După o perioadă scurtă petrecută în echipa de băieţi, mi-am dorit să ajung într-o echipă de fete şi atunci am ajuns la Cluj Napoca, la echipa locală Clujana.

– Cînd ţi-ai dat seama că poţi să faci fotbal la cel mai înalt nivel şi să ajungi în naţională?

Sincer, la început nu am crezut că o să ajung la acest nivel văzîndu-le pe fetele din echipa de senioare care practicau fotbalul de mult timp, cu zeci de selecţii în echipa naţională. Îmi făcea plăcere doar să le văd cum joacă la antrenament, însă îmi doream să ajung la nivelul acelor fete într-o zi. M-a ambiţionat acest lucru şi m-a făcut să mă antrenez  zi de zi. Abia după debutul la echipa naţională de junioare  U-17 am realizat cu adevărat că pot să practic fotbal la un nivel înalt.

– În general, fetele se orientează mai mult spre handbal, volei sau baschet când vine vorba de sporturile de echipă. Tu ai vrut să faci performanţă în fotbal încă de la început sau ai luat în considerare să te axezi şi pe alt sport?

Da, într-adevar în România fotbalul feminin nu este principalul sport de echipa. Părinţii îşi îndrumă fetiţele spre alte sporturi cu mai multă tradiţie în ţara noastră, însă în ultimii ani numărul fetelor care practică fotbalul în România, a crescut foarte mult. Şi eu am practicat doi ani atletism însă după scurt timp am realizat că nu este ceea ce mi-am dorit şi am renunţat.

– Ai ajuns să joci de 71 de ori în naţionala mare, ce sfaturi poţi să le dai tinerelor jucătoare, care visează să ajungă în prima reprezentativă?

Digisport.ro

Femeia de succes care "întoarce banii cu lopata": 340 de milioane $ într-un an și jumătate!

Ca şi în alte domenii, seriozitatea este un lucru foarte important. Celelalte ar fi: dedicare şi multă muncă la antrenament.

– Ai trecut pe la mai multe echipe şi foarte puţină lume ştie ce se întâmplă într-un vestiar al unei formaţii de fotbal fete. Cum e atmosfera în vestiar? Sunteţi prietene sau mai există şi certuri, rivalităţi?

Din fericire am avut norocul să fac parte din echipe cu un colectiv deosebit şi persoane alături de care am legat prietenii pe viaţă. Mai există controverse, este un lucru normal avînd în vedere că dintr-o echipă fac parte 20 de fete cu caractere diferite, însă pasiunea pentru fotbal ne uneşte. Rivalitatea este un lucru pozitiv într-o echipă, ajută la dezvoltarea personală a fiecăruia şi implicit a echipei, cred că orice antrenor îşi doreşte rivalitate în echipă, însa acest lucru să ducă la ceva pozitiv.

– În România, o jucătoare care a ajuns la nivel de naţională, poate să trăiască doar din fotbal, eventual şi după ce îşi încheie cariera?

Nu. Doar în România, politica şi viziunea conducătorilor de cluburi şi al jucătoarelor asupra fotbalului feminin este diferită de cea a fotbalului masculin datorită diferenţelor financiare. Fetele aleg să studieze în paralel astfel încît să aibă un loc de muncă, iar după terminarea carierei în fotbal să aibă un viitor asigurat, mai ales că nu toate pot să rămînă în domeniu.

– Cum ai compara experienţa de la echipele de club din străinătate cu cele de la noi? Există diferenţe salariale mari?

Diferenţele sînt la toate capitolele, însă cea mai mare diferenţă este la capitolul infrastructură. Lucrurile au început să se mişte într-o direcţie bună şi la noi în ţară.

– Vorbind de comparaţii, cum ai compara tu naţionala masculină de fotbal cu naţionala feminină?

Ambele reprezentative ne clasăm pe locuri apropiate în clasamentul FIFA, nu avem istoria reprezentativei masculine însa echipa feminină este în creştere în ultimii ani cu rezultate bune.

– Încă nu ne-am calificat la nici un turneu final de Campionat Mondial. Crezi că avem şanse în viitorul apropiat la o astfel de performanţă?

Campania de calificare la Campionatul European în care sîntem implicate în prezent ne dă mari speranţe. Facem parte din grupa a 3-a cu: Franta, Ucraina, Grecia şi Albania. Ocupăm locul al 2-lea în prezent. Sînt 8 grupe de cîte 5 echipe, urmînd ca la turneul final care va avea loc în vara anului 2017 să se califice prima clasată din fiecare grupă şi cele mai bine clasate 6 de pe locul secund. Ultimele 2 echipe de pe locul secund vor juca baraj.

– Care e visul tău în carieră?

Visul meu este să mă calific cu echipa naţională la un turneu final de campionat european sau mondial.

– Cu ce jucător din fotbalul masculin crezi că te asemeni cel mai bine şi de ce?

Cred că mă asemăn cu Mats Hummels. În joc mă bazez mult pe intuiţie.

– Idolul tău cine e?

Îl apreciez foarte mult pe Cristian Chivu datorită jucatorului care era pe teren, dar şi ca om în afara terenului.

– Există vreo echipă la care visezi să joci?

Visez să joc în Franţa la una din forţele Europei: PSG sau Lyon, dar rămîne la stadiul de vis. 

– Care e echipa ta preferată în Liga 1?

Îmi place Viitorul Constanţa. Practică un fotbal frumos şi au un proiect care oferă copiilor din România condiţii la cel mai înalt nivel. Mi-aş dori o astfel de academie şi pentru fete în România.

– Un sportiv cînd ajunge la un nivel de top, în general, trebuie să facă şi sacrificii. Care au fost ale tale?

Într-adevăr. Sportivii de performanţă trebuie să facă sacrificii însă avem parte şi de satisfacţii care ne motivează. Pentru mine, cel mai greu lucru a fost să plec de acasă la o vîrstă fragedă.