Sporturi

Irina Begu s-a certat cu antrenorul la WTA Tashkent: ”Îţi dai seama cât de praf sunt pregătită fizic?”

23.09.2019 | 15:12
Irina Begu s-a certat cu antrenorul său, Teodor Bolânu, într-una din pauzele meciului cu Tereza Martincova din primul tur de la WTA Tashkent

Jucătoarea de tenis Irina Begu s-a certat cu antrenorul său, Teodor Bolânu, într-una din pauzele meciului cu Tereza Martincova din primul tur de la WTA Tashkent. Românca ajunsă pe locul 117 în clasamentul WTA a cedat nervos spre finalul setului secund când a simțit că nu mai poate face față din punct de vedere fizic.

Irina Begu s-a certat cu antrenorul la WTA Tashkent: ”Nu mai pot să împing în picioare”

Irina Begu a câștigat primul set al întâlnirii de la WTA Tashkent la tie-break, iar în manșa secundă, la scorul de 5-4 pentru cehoiacă, a cerut intervenția antrenorului cu care s-a certat pe toată durata pauzei, așa cum s-a putut vedea pe transmisia de la Digi Sport. Extrem de nervoasă, sportiva l-a luat imediat în primire pe Teodor Bolânu: ”Îţi dai seama cât de praf sunt pregătită fizic?… Cât de praf!”

Tehnicianul a încefcat s-o calmeze spunându-i: ”OK, uite ce putem să facem acuma ca să găsim o soluţie în momentul ăsta, că eşti acolo, eşti în set. Încearcă să nu tai deloc energie din vârful rachetei şi de la ce faci din braţ. OK? Încearcă să urci…”, dar Irina Begu a replicat la fel de nervoasă: ”Nu mai pot să împing în picioare, e simplu”.

Irina Begu în timpul meciului cu Simona Halep de la Shenzhen Open 2018

Contre până la final între Begu și antrenor

Apoi, dialogul a continuat pe aceeași linie. ”OK, OK, OK, stai mai puţin la raliuri, poate, dacă simţi asta. Dar încearcă, dacă eşti bine pe minge, să iuţeşti, OK? Nu cu intenţia de a da winner, da? Cât să apeşi suficient cât să vină următoarea minge ok. Da? Încearcă să faci asta. Iute vârful acolo şi încerci uşor să intri…”, i-a transmis tehnicianul.

Begu nu a fost de acord cu tactica aleasă de Bolânu și l-a contrazis imediat: ”Dar cu cât deschid unghiul mai mult, cu atât nu greşeşte şi aleargă mai mult. Trebuie să-i dau numai pe mijloc”, iar tehnicianul i-a mai spus: ”Cu reverul poţi să faci asta, ok? Mai ales când fixezi crossul ăla cu ea, să nu mai dai acolo, să dai următoarea pe mijloc, pe forehand. Da? Încearc-o”.

Imediat ce a revenit pe teren, Irina Begu și-a pierdut serviciul, setul cu 6-4 și apoi și meciul, după ce Martincova a luat și decisivul cu 6-4.

Tags: