Fotbal intern

Jucătorii lui Dinamo, criticați după incidentele de pe DN1! “Ei sunt de vină. Suporterii iubesc clubul”

17.08.2019 | 15:45
Jucatorii lui Dinamo criticati dupa incidentele de pe DN1 Ei sunt de vina Suporterii iubesc clubul

Cosmin Bărcăuan, campion cu Dinamo în 2004, a vorbit despre situația actuala de la fostul său club, care traversează una dintre cele mai negre perioade din istorie. Bărcăuan a comentat și întâmplările nefericite ce au avut loc vineri seară, când suporterii câinilor au atacat autocarul echipei, care se îndrepta spre București după meciul pierdut cu Chindia Târgoviște, la Ploiești.

Bărcăuan consideră că fotbaliștii sunt de vină pentru dezastrul de la Dinamo

Bărcăuan consideră că vina pentru situația de la club este în totalitate a jucătorilor, care ar trebui să arate mai multă determinare pe teren. Fostul fotbalist al lui Dinamo crede că dacă atitudinea fotbaliștilor se va schimba și vor apărea rezultate pozitive, suporterii vor reveni la sentimente mai bune.

Cum să fie speriați jucătorii? Jumătate dintre jucători sunt prieteni cu cei din galerie. Așa era și pe vremea mea. Când era bine, eram prieten cu fanii, când era rău, ne certau. Suporterii aceștia iubesc Dinamo. Problema e că nu a coborât nimeni din autocar să discute cu suporterii. Să spună cineva ‘Știm că noi suntem de vină’. Da, jucătorii sunt de vină. Ei au jucat cu Chindia. Jucătorii trebuie să înțeleagă că tricoul lui Dinamo este greu, aduce responsabilități. Dinamo e un nume pe care toată lumea îl știe. Trebuie să înțelegi unde ești. Trebuie să alergi, să pui capul în gheata adversarului“, a declarat Bărcăuan la Digisport.

Cosmin Bărcăuan, în tricoul lui Dinamo. Sursă Foto: Sportpictures.eu
Cosmin Bărcăuan, în tricoul lui Dinamo. Sursă Foto: Sportpictures.eu

Autocarul lui Dinamo, atacat de suporteri

Dinamo a pierdut meciul din etapa a 6-a a Casa Pariurilor Liga 1 și ocupă ultima poziție din clasament. După meciul de vineri seara, când formația din Șoseaua Ștefan cel Mare a fost învinsă de Chindia Târgoviște la Ploiești, jucătorii și oficialii lui Dinamo au plecat spre București, dar, pe DN1, în localitatea Balotești, autocarul clubului a fost oprit de aproximativ 50 de ultrași care purtau cagule pe față.

Niciun jucător sau membru al staff-ului nu a fost rănit, dar geamurile autovehiculului ar fi fost sparte. Nemulțumirea fanilor a putut fi observată încă din timpul meciului de la Ploiești, unde suporterii au cerut demisia antrenorului Dusan Uhrin, după doar 65 de minute petrecute de ceh pe banca tehnică a echipei. În plus, jucătorii au mers la galerie după fluierul final, dar au fost tratați cu înjurături și amenințări.

  • 5 înfrângeri are Dinamo în primele 6 etape 
  • 3 trofee a câștigat Cosmin Bărcăuan în tricoul alb-roșu