Fotbal intern

Leo Grozavu a fost numit antrenor la Petrolul Ploiești: „Asta m-a convins”

12.06.2018 | 00:21
Leo Grozavu a fost numit antrenor la Petrolul Ploiesti Asta ma convins

Leo Grozavu este noul antrenor al celor de la Petrolul Ploiești, echipă proapăt promovată în Liga a 2-a. Obiectivul fostului tehnician de la ACS Poli Timișoara este promovarea în Liga 1.

Leo Grozavu și Petrolul s-au înțeles pe un contract de 2 ani. Întrebat cu privire la obiectivele din primul sezon, Grozavu a răspuns: „La un club precum Petrolul Ploiești, în care te obligă tradiția, istoria și spectatori, nu poți să-ți propui decât promovarea din start. Munca e serioasă, clubul a luat-o de la zero, de la liga a patra, a urcat pas cu pas, sperăm să readucem Petrolul pe harta primei divizii.”

Leo Grozavu, încântat de atmosfera de la meciurilor celor de la Petrolul Ploiești

Întrebat despre lotul echipei, Grozavu a cerut întăriri: „Trebuie să facem un lot care să mulțumească pe toată lumea. Mai sunt multe posturi de acoperit, trebuie să ne mișcăm rapid și cu inspirație. Reunirea lotului e pe 20 iunie, trebuie făcut totul ferm și cu inteligență.”

Cât despre atmosfera de pe Ilie Oană, Grozavu a anunțat că aceasta reprezintă principalul motiv pentru care a ales Petrolul: „Foarte mult, pe mine asta m-a convins (n.r. atmosfera de pe „Ilie Oană”). Oamenii vin de drag la fotbal, e mare lucru. Am mai întâlnit o asemenea situație la U Cluj, acolo veneau suporteri, galeria, aici vin și oameni în toate zonele stadionului, care împing echipa de la spate. De aceea am zis să mă înham la muncă. Fiindcă am muncit mult ca să fiu antrenor de Liga 1, dar am zis să cobor la liga secundă fiindcă e un proiect solid, sunt mulți suporteri, iar arena e deosebită”, a spus Grozavu, într-un interviu pentru gsp.ro.