Sporturi

LIVE BLOG Simona Halep la Sports Festival 2019. Românca, în lacrimi. Mesaj pentru Cahill: „Darren, te aștept din nou în echipa mea”

15.06.2019 | 21:19
LIVE BLOG Simona Halep la Sports Festival 2019.

FANATIK vă prezintă un LIVE BLOG în care se află toate informațiile despre cea de-a doua ediție a Sports Festival 2019, la care evenimentul principal îl reprezintă meciurile demonstrative de tenis la care vor participa Simona Halep, Marius Copil, Fabio Fognini și Daniela Hantuchova. Printre invitați se află și fostul antrenor al fostului lider WTA, australianul Darren Cahill.

UPDATE, 15 iunie, ora 21:15. Simona Halep a avut un mesaj special pentru Darren Cahill la finalul evenimentului: „Darren, mulțumesc că ai venit din Australia și te aștept din nou în echipa mea”


UPDATE, 15 iunie, ora 21:10. Halep și Copil s-au impus cu 7-4 în fața cuplului Fognini/Hantuchova


UPDATE, 15 iunie, ora 20:50. Simona Halep și Marius Copil s-au impus în primul set al meciului de dublu mixt, scor 6-3.


UPDATE, 15 iunie, ora 20:00. A început meciul de dublu mixt dintre Simona Halep/Marius Copil și Daniela Hantuchova/Fabio Fognini.


UPDATE, 15 iunie, ora 19:30. Simona Halep a câştigat fără probleme setul cu Hantuchova, scor 4-1.


UPDATE, 15 iunie, ora 19:20. Simona Halep a imitat o criză de nervi în pauza dintre game-uri, iar Cahill, de pe banca lui Fognini şi Hantuchova, a venit să-i ofere câteva sfaturi 🙂


UPDATE, 15 IUNIE, ora 19:00. Marius Copil – Fabio Fognini s-a încheiat cu victoria românului, scor 4-2. Urmează meciul Simonei Halep.


UPDATE, 15 iunie, ora 18:25. Simona Halep şi Stere Halep, în lacrimi la Cluj la un filmuleţ de prezentare cu turneul de la Roland Garros 2018.


LIVE BLOG de la Sports Festival 2019. Spectacol total la BT Arena

Spectatorii care vor fi prezenți sâmbătă la BT Arena din Cluj vor avea parte de momente unice la meciurile demonstrative de tenis la care vor participa pe de-o parte Simona Halep și Marius Copil, iar de cealaltă parte italianul Fabio Fognini și slovaca Daniela Hantuchova. Aceasta din urmă a înlocuit-o în ultimul moment pe soția lui Fognini, fosta jucătoare de tenis Flavia Pennetta, câștigătoare de Grand Slam, care s-a accidentat.

Marele spectacol de tenis de la Sports Festival 2019 va începe la ora 18:00 cu meciul dintre Marius Copil și Fabio Fognini. După această întâlnire, fanii sportului se vor putea delecta cu cea mai mediatizată sportivă din România, Simona Halep urmând să o întâlnească pe Daniela Hantuchova. Seara se va încheia cu întâlnirea de dublu mixt Simona Halep/Marius Copil – Daniela Hantuchova/Fabio Fognini.

Simona Halep și Daniela Hantuchova în tribune la masterclass-ul despre antrenorat susținut de australianul Darren Cahill

Darren Cahill a vorbit despre colaborarea cu Simona Halep

Partidele de simplu se vor disputa după sistemul “cel mai bun din trei seturi”, cu seturi scurte, până la 4, şi tie-break la 3-3. Meciul de mixt va fi tot de maximum trei seturi, cu seturi normale însă. Organizatorii se aşteaptă ca evenimentul să se dispute cu ”casa închisă”. ”Am vândut deja peste 8.000 de bilete, cred că în cursul zilei de vineri va fi sold out deja. Va fi un show pe cinste. Pot să zic că o să-i vedem în ipostaze mai puțin obișnuite. Ne vom distra”, a spus, joi, Patrick Ciorcilă, co-organizator Sports Festival 2019.

La marele eveniment de la Cluj este prezent și fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill. Australianul a ținut un masterclass despre antrenorat: “The art of coaching”, în care a vorbit și despre colaborarea cu jucătoarea noastră. El a dezvăluit secretele fostului mlider mondial și a precizat că a ajuns un mare antrenor şi datorită fostei lui eleve.