Fotbal international

Ce veste! Simona Halep este calificată la Turneul Campioanelor

UPDATE, 11 septembrie, ora 13:50 / Simona Halep s-a calificat la Turneul Campioanelor. Chiar dacă a fost eliminată de la US Open, românca este a doua sportivă calificată la ultimul turneu al...
11.09.2017 | 14:01
Ce veste Simona Halep este calificata la Turneul Campioanelor

UPDATE, 11 septembrie, ora 13:50 / Simona Halep s-a calificat la Turneul Campioanelor. Chiar dacă a fost eliminată de la US Open, românca este a doua sportivă calificată la ultimul turneu al anului, la care vor participa cele mai bune 8 jucătore ale anului. Competiţia se va desfăşura şi în acest an la Singapore, între 22 şi 29 octombrie. 

Simona Halep este pe locul doi în clasamentul Race, în care se iau în considerare doar rezultatele pe acest an, după Garbine Muguruza. Campioana noastră a adunat 5025 de puncte în 2017, faţă de cele 5307 ale sportivei din Spania. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

În ierarhia mondială WTA, Simona Halep este pe locul doi după Muguruza. Halep are 5965 de puncte, 75 mai puţin decât Garbine.

Clasament WTA: 

1


UPDATE, 7 septembrie, ora 9:30 / Simona Halep a fost eliminată în primul tur la US Open, dar păstrează şanse foarte mari să participe şi la ediţia din acest an a Turneului Campioanelor. În ierarhia Race To Singapore, Simona Halep rămâne pe locul doi, după Garbine Muguruza. US Open s-a încheiat cu victoria americancei Sloane Stephens, care însă rămâne departe de primele poziţii WTA. Muguruza are 5307 şi este deja calificată la Singapore. Halep o urmează la mică distanţă, 5025 de puncte. Svitolina, Pliskova şi Venus Williams se apropie şi ele de româncă. 


UPDATE, 7 septembrie, ora 8:20 / Venus Williams a fost eliminată în semifinale la US Open, după ce a fost învinsă de Sloane Stephens, scor 1-6, 6-0, 7-5. În urma acestui rezultat devine clar că Simona Halep îşi va păstra poziţia a doua în clasamentul WTA. Venus ar fi putut urca peste româncă dacă ar fi câştigat turneul de la New York. De luni, Simona va rămâne cu 5965 de puncte WTA şi va fi depăşită doar de Garbine Muguruza, care va avea 6030 de puncte. Halep trece, în schimb, de Karolina Pliskova, care nu şi-a putut apăra finala din 2016. În finala de la US Open, Sloane Stephens o va înfrunta pe Madison Keys, care a trecut de Coco Vandeweghe, scor 6-1, 6-2.  Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi


UPDATE, 7 septembrie, ora 8:20 / Roger Federer a fost eliminat joi dimineaţă de la US Open, în sferturile de finală, după înfrângerea suferită în faţa lui Juan Martin del Potro, scor 5-7, 6-3, 6-7, 4-6. Pe tabloul feminin, Madison Keys a trecut de Kaia Kanepi, scor 6-3, 6-3. Astfel, programul semifinalelor este complet. Kevin Anderson – Carreno Busta şi Del Potro – Rafa Nadal sunt confruntările de pe tabloul masculin. Pe tabloul feminin, pentru prima dată din 1981, sunt patru americance în semifinale la US Open. Se joacă Madison Keys – Coco Vandeweghe şi Venus Williams – Sloane Stephens.


UPDATE, 6 septembrie, ora 10:25 / Venus Williams a învins-o miercuri dimineaţă pe Petra Kvitova, scor 6-3, 3-6, 7-6, şi s-a calificat în semifinalele turneului de la US Open. O va înfrunta pe Sloane Stephens în penultimul act, după ce americanca a trecut, la rândul ei, de Anastasija Sevastova, scor 6-3, 3-6, 7-6. În cazul în care va câştiga turneul de la New York, Venus Williams va urca peste Simona Halep în clasamentul WTA.

Karolina Pliskova – Coco Vandeweghe şi  Madison Keys – Kaya Kanepi sunt meciurile în urma cărora se va stabili cealaltă semifinală de la feminin. Pliskova poate şi ea să treacă peste Halep în cazul în care atinge semifinala la US Open. În clasamentul live, Halep este pe doi, după Garbine Muguruza.  Pe tabloul masculin, Kevin Anderson l-a învins pe Sam Querrey, scor 7-6, 6-7, 6-3, 7-6 şi va juca în semifinale cu spaniolul Carreno Busta, care a trecut de Sebastian Schwartzman, scor 6-4, 6-4, 6-2. Nadal – Rublev şi Federer – Del Potro se joacă în această seară pentru a se stabili a doua semifinală.


UPDATE, 5 septembrie, ora 7:45 / O primă veste bună pentru Simona Halep de la US Open. Elina Svitolina a fost eliminată în optimile de finală şi nu mai poate urca peste româncă în clasamentul WTA. Singura jucătoare care va fi sigur peste Halep după US Open este Garbine Muguruza, ieşită tot în optimi din competiţie, dar care va avea 6030 de puncte. Pliskova şi Venus Williams o mai pot depăşi pe Simona, prima are nevoie de finală, iar a doua să câştige turneul.

Astfel, Halep poate ajunge, în cel mai rău caz, pe locul 4 WTA, asta doar dacă vom avea o finală Pliskova-Venus, câştigată de americancă. Poate, în schimb, să rămână şi pe locul doi, cu două condiţii. Pliskova să fie eliminată până în finală. Cehoaica o întâlneşte pe Vandeweghe în sferturi, iar apoi pe învingătoarea dintre Keys şi Kanepi. Iar Venus să nu câştige turneul. Are cu Petra Kvitova în sferturi, iar apoi, în semifinale, cu învingătoarea dintre Stephens şi Sevastova.

Nu a fost loc de o surpriză pe tabloul masculin. În sesiunea de seară, Roger Federer a trecut fără probleme de Philipp Kohlschreiber, scor 6-4, 6-2, 7-5. Iată cum arată sferturile de finală de pe tabloul masculin: Nadal – Rublev, Federer – Del Potro, Ouerrey – Anderson, Carreno Busta – Schwartzman. 

Din nou surprize pe tabloul feminin la US Open. Garbine Muguruza a fost eliminată în optimile de finală, de Petra Kvitova, scor 7-6, 6-3, şi astfel ar putea rata şansa de a trece pe primul loc în clasamentul WTA. Spanioloaica va urca peste Simona Halep şi este încă lider mondial în ierarhia live. Doar că poate fi depăşită atât de Elina Svitolina, Karolina Pliskova şi Venus Williams, ultima doar în cazul în care se va impune în finală.

loc1

Svitolina a devenit în acest moment favorită pentru prima poziţie a clasamentului WTA după US Open. Ar avea nevoie de o calificare în semifinale la New York pentru a fi sigură că va trece peste Muguruza. Karolina Pliskova trebuie să îşi apere finala de anul trecut. O va înfrunta în această seară pe Madison Keys, în optimi la Flushing Meadows.

Karolina Pliskova o va înfrunta pe Jennifer Brady în optimile de finală, cea care a trecut de Monica Niculescu în faza precedentă a competiţiei. Jucătoarea din Cehia are nevoie să îşi apere punctele obţinute din finala de anul trecut de la New York pentru a putea să îşi apere prima poziţie WTA şi după acest turneu. Simona Halep are mari şanse să cadă până pe locul patru WTA după turneul american. Românca este pe doi în acest moment în clasamentul live, după Muguruza, dar poate pierde alte două poziţii, în funcţie de rezultatele pe care le obţin Svitolina şi Pliskova.

5965 de puncte are Simona Halep în clasamentul live, în timp ce Muguruza este lider cu 6030. Svitolina are 5640 şi trece peste amândouă dacă prinde semifinale. Pliskova are nevoie de finală pentru a nu ajunge până pe locul 4 WTA.

Maria Şarapova, cea care a eliminat-o pe Simona Halep în primul tur, spune şi ea adio competiţiei. A fost eliminată de Anastasija Sevastova, în trei seturi, scor 7-5, 4-6, 2-6. Astfel, s-au stabilit deja primele două sferturi de finală de pe tabloul feminin: Sloane Stephens – Anastasija Sevastova şi Petra Kvitova – Venus Williams.

S-au stabilit şi primele două sferturi de finală de la masculin, iar această parte de tablou va aduce cu siguranţă un finalist neaşteptat la New York. Schwartzman – Careno Busta şi Querrey – K. Andersson sunt cele două partide stabilite dejaî n sferturi.

Tags: