Marilena Chelaru a apărut în public după o perioadă îndelungată de absență, timp în care i-a fost foarte frică să nu i se întâmple ceva rău.
Actrița în vârstă de 60 de ani, care are probleme cu inima, trecând deja printr-un infarct, a mărturisit că în timpul stării de urgență îi era teamă nu să iasă din casă, ci să se apropie chiar și de ușa apartamentului.
Artista a povestit la Teo Show că a chemat ambulanța recent din cauza tensiunii, fiind în dificultatea de a respira la trei dimineața.
A fost atât de nervoasă pentru felul în care s-a purtat doctorița care a ajuns la ea acasă încât a spus că a vrut să „o calce în picioare”.
„Eu nu am ieșit nici până la ușa apartamentului. Eu vorbesc cu doctorița mea tot timpul. Și la trei noaptea eu o sun când chem Salvarea. M-am certat cu ea, dar m-a lăsat că știe că sunt nebună. Am chemat Salvarea de multe ori. A venit, m-a luat, nu puteam să respir, eram în crize. M-am trezit la 3 noaptea că aveam tensiune 20. Am vrut s-o calc în picioare pe doctoriță”, a povestit în stilul caracteristic marea actriță de comedie.
Vedeta va împlini în curând 40 de ani de căsnicie cu Adrian Cula, bărbatul cu care a pășit în fața altarului la vârsta de 20 de ani, în 1980.
Aceasta a spus că fără soțul ei nu ar fi reușit să depășească toate problemele care i-au dat bătăi de cap în ultimii ani: „Eu sunt de 7 ani în pandemie”.
Actrița s-a ocupat în tot acest timp cu treburile casnice și a gătit cât pentru tot orașul Bragadiru.
„Vecinele mi-au zis că mi-am făcut patiserie. Le-am mai dat și eu vecinelor toate nebuniile de le fac, pâine, plăcinte. Eu sunt operată pe inimă, de unde să am eu bani să-mi deschid patiserie, nebuno?”, a povestit Marilena.
Legat de meseria ei de actriță, aceasta povestește acum că nu era foarte convinsă că vrea să facă asta, căci în copilărie era pasionată de balet „De unde să știu eu că o să ajung actriță? Am făcut Școala Populară de Artă la Mihaela Runceanu, vreo 6 ani în loc de trei. Am ajuns la teatru pentru că era o colegă care s-a ținut de mine un an de zile. Mi-a zis să merg și eu în echipa aia de teatru. I-am zis: Ești nebună, mă vezi tu pe mine la teatru?”.