Life

Mario Fresh, poveste de viață neștiută. La 8 ani, artistul a fost aproape de moarte: “M-am tăiat tot, nu mai aveam sânge în mine”

Mario Fresh a dezvăluit un eveniment neștiut din viața sa. Pe când avea doar 8 ani, artistul a fost la un pas distanță de moarte, sub privirile tatălui său.
31.10.2022 | 17:53
Mario Fresh poveste de viata nestiuta La 8 ani artistul a fost aproape de moarte Mam taiat tot nu mai aveam sange in mine
Mario Fresh, accident teribil pe când avea doar opt ani. Sursă foto: captură YouTube
ADVERTISEMENT

Mario Fresh a devenit rapid unul dintre cei mai de succes artiști din România. Tânărul trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu fiica Andreei Esca, Alexia Eram, însă nu a uitat de unde a plecat.

Accidentul suferit de Mario Fresh la doar opt ani

Tânărul vine dintr-o familie simplă. A fost crescut cum se putea mai bine de părinții săi și are nenumărate amintiri frumoase, dar și peripeții.

ADVERTISEMENT

Invitat la podcast-ul lui Damian Drăghici, Mario Fresh, cel care formează de șase ani un cuplu cu Alexia Eram, și-a deschis sufletul și a vorbit despre un eveniment din viața sa care l-a marcat într-o oarecare măsură.

Pe când avea doar opt ani, artistul a fost la un pas de moarte și totul sub privirile tatălui său. În acea perioadă, Mario Fresh mergea mult cu bicicleta.

ADVERTISEMENT

Odată însă, totul putea fi fatal. Ghidonul bicicletei s-a blocat, iar artistul nu a mai putut să o controleze. Drept urmare, acesta a intrat fix într-o vitrină, rănindu-se extrem de grav.

”La opt ani era să mor, am intrat cu bicicleta într-o vitrină de doi metri și m-am tăiat tot, m-au dus la spital și nu mai aveam sânge în mine, de-abia mă mai țineau părinții.

ADVERTISEMENT

S-a blocat ghidonul, eram în fața tatălui, el construia un chioșc și asambla ceva. S-a ridicat să se îndrepte puțin și a văzut cum am intrat în vitrină. Atunci a albit”, a dezvăluit Mario Fresh, pentru sursa citată.

Mario Fresh a stat internat câteva zile la spital

Pentru că avea doar opt ani, pentru Mario Fresh, cea mai mare temere de la acel moment era doar să nu ajungă la spital. Artistul avea fobie de medici, la fel cum au și alte persoane și a făcut tot posibilul să nu se ajungă în acel punct. Chiar și tatăl său i-a promis acestuia că nu se va ajunge acolo.

ADVERTISEMENT

Situația era însă extrem de gravă. Iubitul Alexiei Eram a fost cusut, a stat internat vreo trei nopți și de abia atunci a putut să meargă acasă.

Evenimentul a fost unul cât se poate de marcant pentru el, drept urmare, își amintește chiar și acum fiecare detaliu prin care a trecut.

ADVERTISEMENT