Fotbal intern

Marko Momcilovic, cazul care a șocat FCSB! Cum a ajuns războinicul sârb să se teamă de o nouă accidentare gravă. EXCLUSIV

11.04.2019 | 13:00
Marko Momcilovic cazul care a socat FCSB Cum a ajuns razboinicul sarb sa se teama de o noua accidentare grava EXCLUSIV

9 august 2018 este data ultimului meci jucat de apărătorul sârb. Fotbalistul de 31 de ani s-a accidentat în partida cu Hajduk Split, din turul 3 preliminar al Europa League, și de atunci trăiește un adevărat coșmar. Marko Momcilovic, cazul care a șocat FCSB! Renumit pentru dârzenia sa, apărătorul a ajuns să fie traumatizat de ideea unei noi probleme de sănătate și nu mai e dispus să riște absolut deloc. Teama sa i-a luat prin surprindere până și pe medicii roș-albaștrilor.

Marko Momcilovic, cazul care a șocat FCSB! “Am dureri la spate, nu risc”

Am nevoie de războinici”, este mesajul repetat tot mai des de patronul Gigi Becali. Unul dintre fotbaliștii care corespund profilului dorit de finanțator este Marko Momcilovic. Sârbul e unul dintre liderii vestiarului de la FCSB, dar cazul său este unul cel puțin ciudat. Fundașul stânga a suferit o ruptură musculară în august 2018 și de atunci a mai jucat doar două minute într-un meci amical din cantonamentul din Spania! Cum s-a ajuns la această situație bizară?

Momcilovic trebuia să stea maximum o lună, dar a suferit o recidivă. Acest lucru i-a dat o lovitură grea din punct de vedere psihic. Din informațiile FANATIK, războinicul de altădată a început să se teamă teribil de o nouă accidentare gravă. Astfel, perioada de recuperare a fost prelungită și a rămas în urmă cu pregătirea fizică. În martie, el a revenit la antrenamente normale alături de coechipieri, dar nu a reușit să prindă încă vreun minut pe teren. Frica de noi probleme fizice pe care o are Momcilovic a apărut și înaintea jocului cu Sepsi. “Am dureri la spate, nu risc”, le-a spus jucătorul celor din staff-ul medical, care au rămas surprinși. El nu s-a pregătit trei, patru zile, iar Teja nu l-a trecut nici pe banca de rezerve, singurul fotbalist care putea evolua fundaș central în cazul unei accidentări a lui Planic sau a lui Iulian Cristea fiind Dragoș Nedelcu. “Este clar vorba despre un blocaj mental“, au dezvăluit sursele FANATIK.

Marko Momcilovic FCSB
Marko Momcilovic s-a antrenat normal alături de colegi, dar nu jucat încă niciun minut oficial pentru FCSB de la accidentarea din august 2018

Sinceritatea lui Mihai Teja: “Nu vreau să îl fac de râs”

Absența îndelungată din meciurile oficiale l-a costat foarte mult pe Marko Momcilovic. Acesta a pierdut ritmul jocurilor și din acest motiv Mihai Teja a preferat să nu îl folosească pe sârb nici măcar în partidele din 2019 din sezonul regulat. Momcilovic a prins de două ori banca de rezerve în acest an, cu Chiajna și cu Craiova (în play-off).

Legat de situația fizică prin care trece apărătorul, Mihai Teja a avut o reacție extrem de sinceră după meciul cu Hermannstadt, de la începutul lunii februarie: “Pe Momcilovic îl aștept! Nu are ritm, e ca Mihai Pintilii, poate chiar mai în urmă cu pregătirea fizică. N-a apucat nici în cantonament să joace în meciurile amicale și e destul de greu să poți să îl arunci într-un meci cu miză. Și nici nu vreau să îl fac de râs pe el și nici să slăbesc echipa din acest punct de vedere. Când va fi 90% sau 100% sigur va intra, pentru că este un fotbalist cu mare calitate”, spunea atunci Teja. Între timp, Momcilovic a făcut antrenamente la ritm normal, dar nu a reușit să treacă peste spaima unei noi accidentări. Rămâne de văzut când puternicul fundaș sârb va depăși, la nivel mental, coșmarul prin care a trecut.

3 partide a jucat Marko Momcilovic în acest sezon al Ligii 1 Betano

45 de minute a stat pe teren la partida cu Hajduk, ultimul joc oficial în care a evoluat

650 de mii de euro este cota pe care o are Marko Momcilovic, conform transfermarkt, în condițiile în care în iunie 2018, înainte de accidentare, aceasta era 1,3 milioane de euro

Tags: