Mihai Teja este un fost fotbalist român născut pe 22 septembrie 1978, care a fost nevoit să se retragă la vârsta de 18 ani din cauza sindromului Wolff-Parkinson-White. După retragere, Mihai Teja a devenit antrenorul grupelor de 6-7 ani la Dinamo București. Ca junior, Teja a jucat pentru clubul sportiv Steaua București, între anii 1986-1997, pe postul de mijlocaș central. Datorită problemelor de sănătate, fostul fotbalist s-a văzut nevoit să se reprofileze, iar astfel a urmat cursurile centrului Coverciano pentru a deveni preparator fizic.
Cariera de antrenor a lui Mihai Teja. 108 meciuri și 55 de victorii
După ce și-a terminat cariera de fotbalist, Mihai Teja a devenit unul dintre cei mai râvniți antrenori din România. Acesta a antrenat mai multe echipe de fotbal, printre care Universitatea Cluj (între 2013-2014), echipa națională a României U21 (2014), Dinamo București (2015), Pandurii Târgu Jiu (2017), Gaz Metan Mediaș (2018) și FCSB. În total, Mihai Teja are 108 meciuri în poziția de antrenor, 55 de victorii, 22 de meciuri remiză și 31 pierdute.