Fotbal intern

Meciul de Legendă – dovada că suporterii iubesc fotbalul adevărat

Pe 24 martie, Timişoreana a lansat pentru a treia oară campania de care îşi vor aminti cu drag iubitorii de fotbal adevărat. Nu e puţin lucru să joci pe Arena Naţională alături de Legendele...
06.06.2015 | 13:31

Pe 24 martie, Timişoreana a lansat pentru a treia oară campania de care îşi vor aminti cu drag iubitorii de fotbal adevărat. Nu e puţin lucru să joci pe Arena Naţională alături de Legendele Fotbalului Românesc.

Vis împlinit

16 suporteri şi-au trăit visul duminică, pe Arena Naţională, în deschiderea finalei Cupei României Timişoreana. Alin Bugala, Cosmin Gheorghieş, Dan Morariu, Daniel Muscă, Doralin Birziloiu, Ionel Andrei, Lucian Moldovanu, Lucian-Valentin Andrei, Marian Dobre, Marius Gabriel Bocai, Paul Baragan, Petre Dondonel, Taciulescu E. Ionescu, Mihai Stadoleanu si Raul Kovacs au intrat pe cel mai mare teren din ţară alături de Legendele care i-au făcut să iubească fotbalul adevărat. Totul în uralele a mii de spectatori care aşteptau să vadă un moment istoric pentru fotbal: întoarcerea marilor jucători pe teren ca să evolueze alături de suporteri obişnuiţi, dar pasionaţi de jocul frumos. Din Echipa Legendelor au făcut parte Bogdan Stelea, Helmut Duckadam, Dan Petrescu, Nicolae Negrilă, Emil Săndoi, Miodrag Belodedici, Nicolae Ungureanu, Tudorel Stoica, Iosif Rotariu, Ilie Balaci, Ioan Ovidiu Sabău, Adrian Ilie, Sorin Cîrţu şi Ionel Dănciulescu.

Frumuseţea fotbalului adevărat

Meciul de Legendă scrie istorie. Stabileşte repere noi în fotbalul românesc şi, pentru prima oară, le oferă suporterilor ocazia să le trăiască. Mai mult, readuce mari valori, acum poate uitate, înapoi pe teren. Ne ajută să ne amintim întotdeauna valoarea şi frumuseţea fotbalului românesc adevărat.

În Meciul de Legendă din 31 Mai de pe Arena Naţională, cele două echipe au făcut spectacol, iar întoarcerea lui Adrian Ilie pe teren, cu cele două goluri ale sale, s-a transformat în subiectul serii. Echipa de Suporteri nu s-a lăsat mai prejos şi a luptat cu mîndrie pentru a le face faţă Legendelor, iar antrenorul Mircea Rădulescu le-a fost alături permanent celor 16 suporteri care au avut onoare să joace în Meciul de Legendă. Anul acesta, victoria a fost de partea Legendelor, cu două goluri marcate de Adrian Ilie şi un penalty transformat de Ilie Balaci.

Bucuria unui meci unic

Chiar dacă la fluierul final scorul a fost 3-0 pentru Legende, pentru Echipa Suporterilor a contat mai mult bucuria de a face parte dintr-un meci unic, de a se afla faţă în faţă cu jucători mari, de a-i avea la poarta opusă pe Stelea sau pe Duckadam, de a demonstra că ştiu să joace fotbal adevărat şi nu oriunde, ci pe Arena Naţională. Ce bucurie este mai mare pentru un suporter decît să joace în deschiderea Finalei Cupei României Timişoreana, alături de marile Legende ale Fotbalului Românesc?

Experienţa vieţii

Pentru cei 16 suporteri de pe teren, Meciul de Legendă a însemnat experienţa vieţii lor, prin care au arătat ce înseamnă un fotbal adevărat, jucat din plăcere şi fără interese materiale, aşa cum se juca la începuturi. Au fost faţă în faţă cu jucători de valoare, Legendele Fotbalului, pentru care pasiunea şi fair-play-ul au însemnat jocul adevărat. Meciul de Legendă devine un reper în contextul în care fotbalul a devenit din ce în ce mai comercializat şi am pierdut din valori

Meciul de Legendă – o campanie cu un succes imens

Pentru a-şi putea îndeplini visul de a juca în marele meci contra Legendelor Fotbalului Românesc pe Arena Naţională, suporterii au participat la preselecţiile regionale din Bucureşti, Iaşi, Craiova şi Timişoara sau au ales să se înscrie online, pe site-ul www.fotbaladevarat.ro, printr-o filmare prin care îşi demonstrau talentul şi pasiunea pentru fotbal. Au trecut mai multe etape, iar cei doi antrenori au analizat fiecare detaliu atunci cînd au luat decizia finală.

Dintre sutele de suporteri înscrişi în competiţie, doar 32 de jucători au fost selectaţi de antrenorii Emeric Ienei şi Mircea Rădulescu pentru a se pregăti pentru confruntarea de pe Arena Naţională. Două echipe de suporteri au avut ocazia să trăiască experienţa unui cantonament adevărat în Centrul de Fotbal de la Buftea, iar la final, un meci între suporteri a hotărît echipa care a participat la Meciul de Legendă de pe Arena Naţională: Echipa Suporterilor. Lotul cîştigătorilor a fost antrenat de Mircea Rădulescu, care i-a încurajat şi sprijinit pe tot parcursul meciului.

VEZI ÎN GALERIA FOTO IMAGINI DE LA MECIUL DE LEGENDĂ