Monica Seles, amintiri dureroase: „Nu vreau să uit acel cuțit din spatele meu!”

Pe 30 aprilie s-au împlinit 26 de ani de când fosta jucătoare de tenis, lider WTA în acel moment, a fost înjunghiată pe teren de un fan al marii rivale Steffi Graff. Era într-o vineri când, pe 30 aprilie 1993, la Hamburg, Monica Seles a trăit cea mai mare dramă a vieții sale. La doar 19 ani, jucătoarea de etnie maghiară născută la Novi Sad, în fosta Iugoslavie, domina deja lumea tenisului feminin, dar totul s-a schimbat într-o francțiune de secundă. Într-una dintre pauzele meciului din sferturile de finală cu bulgăroaica Magdalena Maleeva, Monica Seles a fost înjunghiată pe la spate cu un cuțit de măcelărie, chiar pe teren, de un bărbat care sărise din tribune. Atacatorul, germanul Günter Parche, s-a dovedit a fi un fan instabil psihic al lui Steffi Graf, care și-a motivat actul barbar prin faptul că a vrut să o ajute pe nemțoaică să recapete poziția de lider mondial.

La 26 de ani de la teribilul moment, Monica Seles a acordat un interviu pentru publicația britanică „The Telegraph”, în care a vorbit despre momentele prin care a trecut la acea vreme, despre viața de acum și despre ce ar vrea să vadă în tenisul actual.

Monica Seles, amintiri dureroase: „Miraculos, cuțitul nu a pătruns decât un centimetru și jumătate între omoplați și nu a atins coloana vertebrală”

Cât de des îți revine în minte imaginea dramei de la Hamburg?

– Acel moment nu va dispărea niciodată. A fost crunt ce s-a întâmplat atunci, am trăit momente cu adevărat dificile mai apoi și nu, nici nu vreau să uit acel cuțit din spatele meu! Și asta pentru că după acel moment am devenit mai puternică și am știut ce îmi doresc de la viață. Practic, am reînvățat să mă iubesc. M-am luptat cu o tulburare de alimentație care a început imediat după ce am fost înjunghiată, dar am învățat să mă controlez. Acum am două mari pasiuni: sănătatea mintală și salvarea câinilor abandonați.

Cum ai trecut peste acel moment șocant?

– În mod miraculos, cuțitul nu a pătruns decât un centimetru și jumătate între omoplați și nu a atins coloana vertebrală. Am fost norocoasă. Așa că rana fizică s-a vindecat relativ repede, dar cicatricile psihice nu au trecut niciodată. Și acum încă mai am momente când retrăiesc acel incident. Din punct de vedere mental a fost foarte greu, pentru că acela era locul meu de muncă și îmi era teamă să mai intru în arenă. Un alt lucru care a lăsat urme a fost faptul că atacatorul nu a fost închis niciodată. Au existat o mulțime de circumstanțe neobișnuite.

„Când m-am îngrășat mi-am dat seama cine sunt prietenii mei adevărați”

Ce s-a întâmplat după accident?

– Înainte mergeam la antrenamente și la meciuri. Petreceam cinci, șase ore pe zi în compania persoanelor care mă înconjurau, iar apoi toți au dispărut. Înainte eram chemată la diferite acțiuni sau petreceri, toată lumea dorea să se afișeze cu mine, iar apoi așteptam câte o săptămână sau chiar două să primesc un răspuns pentru o întâlnire sau un eveniment. A fost o lecție pentru mine și mi-am dat seama cine sunt prietenii mei adevărați.

Ai avut de suferit din cauza faptului că după incident ai luat în greutate?

– Cu siguranță da! În tenis se ține foarte mult cont de aspectul fizic atunci când primești propuneri de sponsorizări. Când m-am îngrășat, mi-am dat seama că oamenii se uitau la mine ca și cum ar fi spus „Cum a putut ajunge așa?!”. Sponsorii nu îmi spuneau nimic, dar înțelegeam din atitudinea lor că gândeau cam așa: „Doamne, uită-te la tine, ce s-a întâmplat?”. Nu am înțeles de ce se întâmplau toate acele lucruri, pentru că eu eram aceeași persoană.

„Sănătatea mintală era un subiect tabu”

Ai discutat despre problemele tale cu fetele din circuit?

– Nu, deoarece generația noastră nu a vorbit despre astfel de probleme. La acel moment, mâncare era văzută ca o parte a vieții ce nu te poate afecta. Tulburarea de alimentațiee nu era o boală ca oricare alta. Totul se băga sub covor atunci. Dezbaterea deschisă a problemelor de sănătate mintală era în mare parte un subiect tabu. Toate astea au condus la o perioadă de singurătate extrem de dureroasă, situație amplificată și prin faptul că toți cei din echipa mea erau bărbați.

A contat așa mult că ai avut doar bărbați în preajma ta?

– Încă de mică am trăit o viață izolată. Era ciudat, deoarece la doar 16 ani angajam oameni de parcă eram o mare companie. Dar ce știe un copil de 16 ani? La acel moment, ca adolescent, te lupți să afli cine ești sau ce culoare de păr vrei într-o anumită săptămână. Da, pot spune că am fost o singuratică, pentru că la acea vreme lumea tenisului era dominată de bărbați. Ei erau agenți, ei erau antrenori, ei erau totul. Am avut o depresie și pentru că nu aveam cu cine vorbi despre problemele mele.

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

„Am o relație pozitivă cu mâncarea”

Cum ai reușit să depășești acele momente?

– A fost o perioadă foarte dificilă. Mă simțeam singură. Aveam de-a face cu oameni care nu înțelegeau sentimentele și vorbeau doar despre fapte. Așa că a durat mult timp. Dar faptul că am trecut peste toate problemele m-a făcut să fiu mândră de mine. Mândră pentru că am avut forța să reușesc de una singură.

Acum ai trecut peste toate aceste probleme?

– Nu în totalitate, dar am învățat de-alungul unei perioade foarte lungi să am o relație pozitivă cu mâncarea. Când am început să vorbesc despre problema mea, mulți sportivi m-au încurajat. Mi-am dat seama că nu contează cum arăt, prioritățile sunt altele. Vreau doar ca o altă sportivă să știe că este în regulă dacă vrea să vorbească despre tulburările de alimentație sau despre lupta cu kilogramele.

Ce sfaturi ai pentru jucătoarele din ziua de astăzi?

– Tot ce îmi doresc este ca ele să știe că sănătatea mintală este cea mai importantă. Un răspuns la îmbunătățirea acestui aspect ar putea fi acela de a avea mai mulți agenți și antrenori de sex feminin care ar ști mai bine cu ce nevoie speciale se confruntă sportivele. Ar fi frumos să vedem acest lucru, dar este o luptă de lungă durată și trebuie făcuți pași mici. Există încă multe bătălii care vor trebui câștigate. Este mai bine decât acum 10, 20 de ani, dar mai e drum lung de parcurs.

Legătură specială cu Petra Kvitova

Acum jucătoarele din circuit vorbesc foarte mult între ele, sunt chiar prietene…

– Pe vremea mea acest lucru era foarte dificil. Eram învățate că trebuie să luptăm pentru a câștiga și nu aveam niciun sentiment pentru adversara de peste fileu. Sunt mândră că după retragere am legat prietenii cu unele dintre fostele mele adversare. Chiar cu unele care mi-au spus că atunci când eram în activitate nu mă plăceau deloc. Însă ne dăm seama că avem multe în comun pentru că nu am mers niciodată la o școală normală sau la o facultate.

Ai o relație specială cu Petra Kvitova…

– Este o legătură pe care probabil niciuna dintre noi nu a dorit-o să o aibă. Ne-am apropiat foarte mult după ce a fost rănită la mână atunci când a fost atacată în propria casă. Sper ca atunci când vom fi bătrâne să putem să petrecem mai mult timp împreună.

Mai joci tenis?

– Mereu am iubit tenisul. Nu am ajuns să practic acest sport împinsă de părinți, așa că tenisul a fost o experiență pozitivă pentru mine. Unii sportivi nu vor să mai joace vreodată după retragere, dar mie îmi place, mă recrează.

A câștigat Roland Garros la 16 ani și jumătate!

Născută pe 2 decembrie 1973 la Novi Sad, Monica Seles a fost una dintre cele mai precoce jucătoare din istoria tenisului. A câștigat primul său turneul la 15 ani și jumătate, iar un an mai târziu se impunea la Roland Garros, bifând primul său titlu de Grand Slam. Din ianuarie 1991 și până în februarie 1993, ea a participat la 34 de turnee și la 33 dintre ele a ajuns în finală. Palmaresul cuprinde 53 de titluri, dintre care 9 de Grand Slam, o medalie de bronz la Jocurile Olimpice din 2000 și 3 trofee Fed Cup cu echipa… Statelor Unite! Monica Seles ocupă poziția 6 într-un top al jucătoarelor care au stat cele mai multe săptămâni pe locul 1 WTA. Ea a fost lider pentru 178 de săptămâni.

„În timpul pauzei dintre game-uri am venit la bancă, pentru că nu băusem deloc apă, şi am simţit o durere groaznică în spate. M-am întors să văd de unde vine durerea şi am văzut un bărbat cu un cuţit ridicat deasupra mea”

Monica Seles

„Aceasta este povestea călătoriei mele spre fericire. A fost un drum lung, întortocheat, exaltant și, uneori, cu fundături, dar a meritat. În sfârșit, am ajuns acolo unde am tânjit să ajung în toți acei ani”

Motto-ul cărții „Cum am câștigat lupta. Cu corpul meu, cu mintea mea, cu mine însămi”, scrisă de Monica Seleș în 2009

„M-am simțit rău, bineînțeles. Știu că nu am nicio vină pentru ce a făcut acel om, dar, totuși, faptul că eu am fost motivul actului său îngrozitor mă face să mă simt foarte prost”

Steffi Graf după incident

„Transformată din campioană în eroină tragică, Seles a devenit mai populară decât atunci când câștiga tot. Era imposibil să nu ții cu ea. Mai întâi din compasiune. Apoi, pentru că a dat dovadă de înțelepciune, demnitate și eleganță. La 34 de ani se retrage ca poate cea mai iubită figură din tenis. Dacă vorbim de sfârșituri fericite, cu greu putem găsi unul mai bun”

Jon Wertheim în „Sports Illustrated” la retragerea Monicăi Seles

9 titluri de Grand Slam a câștigat Monica Seles: 4 Australian Open (1991, 1992, 1993, 1996), 3 Roland Garros (1990, 1991, 1992), 2 USA Open (1991, 1992)

3 Turnee ale Campioanelor a cîștigat Monica Seles (1990, 1991, 1992)

178 de săptămâni a fost Monica Seles numărul 1 WTA

34 de ani avea Monica Seles când s-a retras, în 2007