Fotbal intern

Mulţescu îi explică lui Măldărăşanu de ce a fost demis de la Astra

04.09.2018 | 08:32
Multescu ii explica lui Maldarasanu de ce a fost demis de la Astra

Mulţescu îi explică lui Măldărăşanu de ce a fost demis de la Astra Giurgiu, după doar şase etape în care echipa nu a suferit nicio înfrângere. Noul antrenor al campioanei din urmă cu trei sezoane, care urmează să îşi parafeze contractul, spune că remizele cu echipe fără pretenţii i-au fost fatale lui Marius Măldărăaşu, care fusese adus pe banca echipei în această vară, de la formaţia a doua.

“Am înțeles că problemele cu Măldărășanu au venit după rezultatele de egalitate cu echipe accesibile. Era o anumită supărare din cauza asta. Acum vor veni meciuri foarte grele.

Mulţescu îi explică lui Măldărăşanu de ce a fost demis de la Astra

N-am fost tratat rău la Astra, nici în timpul mandatelor anterioare, nici după. Nu am semnat încă. Mâine (n.r. marți), dacă ne ajută Dumnezeu, semnăm. Ca obiective avem play-off-ul, locurile 1-3 și eu am zis și Cupa. Așa am făcut și la Craiova, mi-am autopropus-o, vreau performanța asta. Nu-mi place mediocritatea”, a declarat Gheorghe Mulţescu.

Marius Măldărăşanu a discutat despre plecarea sa de la giurgiuveni şi a mărturisit că este surprins de decizia pe care a luat-o conducerea clubului: „Eu unul o accept, chiar dacă sunt surprins de ea. Nu am ce să-mi reproșez. Poate cei de acolo voiau să avem mai multe puncte după 7 etape, puteam să facem chestia asta, dar așa a fost să fie. Să nu uităm că Astra în acest moment e neînvinsă în clasament. Eram în grafic, dar probabil că ultimul egal cu Voluntari nu le-a picat bine. Da… Puteam face mai mult. Mi s-a propus să rămân secund, dar aș fi dat cu bâta-n baltă dacă acceptam.

Nu am cum să accept așa ceva, să fim serioși. Îl respect mult pentru domnul Mulțescu, le mulțumesc și celor de la Astra că mi-au dat șansa să antrenez în prima ligă, dar chiar n-am cum să stau la un club doar să iau bani… Iubesc mult meseria asta, am pornit pe un drum, nu am cum să fiu secund. Accept această decizie, dar sunt surprins”, a fost reacția lui Marius Măldărășanu, după ce a fost dat afară de la Astra Giurgiu.

Rezultatele lui Marius Măldărăşanu pe banca celor de la Astra Giurgiu:

Astra Giurgiu – Sepsi OSK Sf Gheorghe 1-1
FC Botoşani – Astra Giurgiu 1-1
Astra Giurgiu – Dunărea Călăraşi 1-1
Concordia Chiajna – Astra Giurgiu 0-3
Astra Giurgiu – FC Voluntari 0-0

Mulţescu îi explică lui Măldărăşanu de ce a fost demis de la Astra. Gigi Mulţescu în meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu şi CFR Cluj, contând pentru playoff-ul Ligii 1 Betano, desfăşurat pe Stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, duminică 13 mai 2018.
Mulţescu îi explică lui Măldărăşanu de ce a fost demis de la Astra. Gigi Mulţescu în meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu şi CFR Cluj

Gigi Mulţescu are 66 de ani şi a mai antrenat în carieră la Samsunspor, Poli AEK, Sportul Studenţesc, FC Vaslui, U Cluj, FC Dinamo Bucureşti, Ceahlăul Piatra Neamţ, Al Taawon, Delta Tulcea, Petrolul Ploieşti, Astra Ploieşti, Gaz Metan Mediaş, Al Ettifaq, FC Voluntari, CS U Craiova şi Astra Giurgiu în primăvara acestui an.

Citeşte şi: