Cele mai citite

S-au născut de Sfântul Vasile. Poveşti cu Rivelino, Suker şi Maftei

Prima zi a anului este şi prima sărbătoare. Sfântul Vasile cel mare, păzitorul de duhuri rele. Ca oricare altă zi, şi 1 ianuarie a „ adus” pe lume milioane de copii. Printre „sfinţii” născuţi de Sfântul Vasile se numără şi sportivi care au lăsat o amprentă în urma lor. FANATIK.RO vă prezintă pe cei mai cunoscuţi dintre aceştia.
01.01.2018 | 10:20

1919: Rocky Graziano sau „Cineva acolo sus mă iubeşte”

Puţini au fost cei care l-au văzut boxând „pe viu” pe Thomas Rocco Barbella, cunoscut sub numele de ring Rocky Graziano, dar foarte, foarte mulţi au văzut capodopera „Cineva acolo sus mă iubeşte” cu Paul Nweman în rolul principal. A făcut istorie la categoria mijlocie, la care a strâns 67 de victorii, din care 52 prin KO, iar în 1956, la 37 de ani, îşi putea privi viaţa şi cariera ilustrate întrunul dintre cele mai cunoscute filme produse la Hollywood, regizat de Robert Wise.

James Dean, marea vedetă a acelor vremuri, a fost ales, iniţial, pentru a-l interpreta pe Graziano, dar nu a mai apucat pentru că a murit fulgerător într-un accident de maşină pe 30 septembrie 1955. Aşa că a intrat în scenă Paul Newman, care l-a făcut ultra-cunoscut pe pugilistul născut în Brooklyn. Filmul a fost răsplătit cu două statuete şi o nominalizare la Oscar în 1957. Scenariul a fost trăit „pe viu” de Rocky Graziano din copilărie până în momentul în care a ajuns în vârful boxului profesionist. Născut într-o familie săracă, el ajunge în închisoare, unde înfruntă un regim draconic. Fire războinică, se implică în multe scandaluri, iar la un moment dat începe să se gândească la box nu numai ca la o soluţie de moment, ci ca la o soluţie de viitor, iar alegerea se dovedeşte a fi salvatoare.

1929: Nicolae Linca a câştigat aurul olimpic cu o încheietură luxată!

În seara de 28 noiembrie 1956, în ringul de la West Melbourne Stadium, Australia finala olimpică de la categoria semimijlocie îi aducea faţă în faţă pe românul Nicolae Linca şi pe irlandezul Fred Tiedt. Linca a făcut atunci meciul vieţii, câştigând cu 3-2. Soţia sa a dezvăluit mulţi ani după aceea că boxa încă din prima dispută a turneului olimpic cu o luxaţie la încheietura mâinii drepte, dar nimeni n-a ştiut, toţi au crezut că e vorba doar de degetul mare! Medicul lotului nu l-a putut ajuta prea mult. Şi, deşi i-au fost făcute câteva puncţii cu novocaină, acestea n-au fost suficiente pentru a-i atenua durerea. Chinul pe care l-a îndurat atunci a fost descris de Nicolae Linca în cartea „Mirajul ringului”: „Durerea mâinii îmi înceţoşase vederea şi chiar judecata. Pauză. Aş vrea să spun că am ajuns la capătul puterilor, dar simt că n-am dreptul să spun asta. După câteva lovituri, mâna dreaptă mi se pare un simplu ciot la capătul căruia se află o mănuşă cu plumb. Urechile îmi ţiuie, genunchii îmi tremură şi văd, în loc de unul, doi adversari. Nu-i nimic! Voi da în amândoi! Şi de-o mai apărea unul, mă voi lupta şi cu el!”. A luptat şi a câştigat singurul titlu olimpic al boxului românesc.

Pumnii încasaţi în cele 306 meciuri ale carierei sale, au făcut ca Nicolae Linca să se confrunte cu numeroase probleme de sănătate după ce a agăţat mănuşile în cui. Coxartroza de la şoldul drept, Parkinsonul şi Alzheimerul l-au rupt de lume şi l-au izolat în satul Feisa din judeţul Alba, acolo unde şi-a petrecut martirajul ultimilor ani de viaţă alături de soţia sa, Elena Maria. Şi nu numai că nu s-a mai putut ridica din pat, dar la un moment dat n-a mai fost capabil nici să vorbească… Pierdut în negura unei minţi împuţinate şi a unui corp distrus, Nicolae Linca a plecat dintre noi pe 28 iunie 2008. La 52 de ani de la finala câştigată la Melbourne. Avea 79 de ani.

„Nicolae Linca a fost şi rămâne o legendă. Din 1956, toţi tinerii pugilişti de la noi au avut în el un etalon, toţi dorind să repete reuşita lui de la Melbourne” – Mihai Leu

3 medalii a câştigat Nicola Linca în cariera sa: aur la JO de la Melbourne (1956), bronz la CE de la Varşovia (1953) şi Berlin (1955)

306 meciuri a disputat Nicola Linca în 18 ani de box (1944-1962), suferind doar 25 de înfrângeri

1946: Rivelino, al patrulea fotbalist brazilian all time

Fiul unor imigranţi italieni din satul Macchiagodena, provincia Isernia din sudul „Cizmei”, Roberto Rivelino a fost unul dintre cei mai buni mijlocaşi din lume, faimos pentru şutul foarte puternic cu piciorul stâng, loviturile libere de la distanţă foarte bine executate, pasele lungi excelente, un fel distinct de a purta mingea şi o… mustaţă foarte mare! El a inventat şi o schemă nouă, numită „Elastico”, copiată de Ronaldinho, Zlatan Ibrahimovic şi Cristiano Ronaldo. Este considerat unul dintre cei mai graţioşi fotbalişti din istorie şi al patrulea brazilian ca valoare după Pelé, Zico şi Garrincha. După mulţi experţi din lumea fotbalului, el este considerat cel mai bun fotbalist din istoria lui Corinthians şi Fluminense. Acum, fostul mijlocaş brazilian modelează viitorul copiilor din Sao Paolo, sperând să descopere un alt Pele, Garrincha sau chiar… Rivelino!

„The FIFA Weekly”, revista oficială (săptămânală) a FIFA, publica în nr. 13, din 17 ianuarie 2014, sub semnătura lui Thomas Renggli, un top al celor mai buni jucători mondiali din istorie care au purtat numărul 10 pe tricou. Topul cuprinde doar 10 nume. Pe primele două locuri, cei mai mari jucători din istorie, Pele şi Maradona. Un singur jucător încă activ, Messi. Pe locul 6, Rivelino, iar pe 10, cel mai mare jucător român al tuturor timpurilor, Gică Hagi!

1. Pele (Brazilia)

2. Maradona (Argentina)

3. Zidane (Franţa)

4. F. Puskas (Ungaria)

5. Platini (Franţa)

6. Rivelino (Brazilia)

7. Messi (Argentina)

8. Matthäus (Germania)

9. R. Baggio (Italia)

10. Hagi (România)

1968: Davor Suker, golgheter all-time al Croaţiei

Născut pe 1 ianuarie 1968, la Osijek, atunci Iugoslavia, acum Croaţia

A jucat la Osikek (1984-1989), Dinamo Zagreb (1989-1991), Sevilla (1991-1996), Real Madrid (1996-1999), Arsenal (1999-2000), West Ham (2000-2001), 1860 Munchen (2001-2003)

Campion al Spaniei (1997) şi câştigător al Supercupei Spaniei (1997) cu Real Madrid

Câştigător al Ligii Campionilor 91998) şi Cupei Intercontinentale (1998) cu Real Madrid

45 de goluri în 69 de partide pentru Croaţia, golgheter all-time

Campion mondial de tineret cu Iugoslavia (1987)

Medaliat cu bronz la CM 1998 cu Croaţia

De 6 ori desemnat cel mai bun jucător croat al anului (1992, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998)

Preşedinte al Federaţiei de Fotbal din Croaţia din 2011, membru în Comitetul Executiv al UEFA

…aminitri cu România: „Cu România în optimile Mondialului din 1998 a fost un meci foarte dificil, foarte echilibrat, decis doar de acel penalty. Îl ştiam pe Bogdan Stelea din vremea când jucam în Spania, şi el mă cunoştea bine, executasem câteva lovituri de pedeapsă cu el în poartă în Primera. Dar eram atât de pregătit pentru acel moment încât aş fi înscris de 10 ori la rând dacă era nevoie! România chiar avea o echipă bună, învinseseră în grupe Anglia, care avea echipă valoroasă, aşa că ştiam că ne va aştepta un meci greu. Am reuşit să controlăm bine partida, am învins dintr-un penalty şi am continuat drumul obţinând, la final, medalia de bronz. Întâlnirea cu România a demonstrat şi cum poate o singură greşeală să facă diferenţa între victorie şi înfrângere”

…Messi sau Ronaldo: „Deşi amândoi sunt jucători uriaşi, printre cei mai buni din istoria fotbalului, îl prefer pe Ronaldo. Poate pentru că joacă la Real Madrid. Îi respect pe amândoi şi cred că pentru fiecare e fantastic faptul că au un rival de nivelul celuilalt, asta îi face să devină mai buni”

…cel mai mare club din lume: „Real Madrid este cel mai mare club din lume! Iar asta o simţi la fiecare pas pe care îl faci pe stadion sau pe terenul de antrenament. Simţi pretutindeni măreaţa istorie şi că trebuie să dai tot ce ai mai bun pentru a cinsti marii fotbalişti care au jucat acolo înaintea ta”

…cei mai dificili adversari: „Ca echipe, Barcelona şi Deportivo La Coruna, din perioada în care am activat în Spania. Cât despre jucători, am avut în faţă foarte mulţi fundaşi extraordinari, dar mereu mă gândesc la faptul că Miguel Angel Nadal de la Barcelona a fost cel mai puternic”

…cel mai important gol marcat: „E o alegere foarte, foarte dificilă, fiecare dintre golurile mele are o valoare anume şi o importanţă specifică pentru mine. Cu toate acestea, pe primul loc este golul de 2-1 cu Olanda în finala mică de la Cupa Mondială 1998, pentru că ne-a adus o medalie de bronz istorică, un succes fantastic pentru toată ţara. Şi, totodată, prin acest gol am devenit golgeter al turneului, cel mai prestigioasă distincţie individuală pe care o poate primi un atacant în carieră”

…cel mai valoros coechipier: „Am fost coechipier la Sevilla cu Maradona, jucătorul pe care îl admiram la televizor pe când eram puştan. Îmi voi aminti mereu cum îmi spunea: «Tu doar aleargă, nu mai urmări altceva, şi eu mă ocup să-ţi dau mingea într-o poziţie din care vei înscrie!». Şi chiar aşa făcea!”

2 este locul ocupat de Suker în topul Balonul de Aur 1998, fiind devansat doar de francezul Zidane

1981: Vasile Maftei închide cercul, de la Rapid la… Rapid!

Cariera lui Vasile Maftei se leagă, în cea mai mare parte, de Rapid. A revenit în Giuleşti la 37 ani, după ce s-a despărţit de FC Voluntari în noiembrie. A semnat în ajunul Crăciunului un contract pe 4 ani (!) cu Academia Rapid, cu care nici nu concepe să nu promoveze în liga a III-a vara viitoare. „Bine ai revenit acasă, Vasile Maftei” este mesajul cu care l-au întâmpinat giuleştenii pe fostul lor căpitan. Adus de Mircea Lucescu în Giuleşti, împreună cu Răzvan Raţ şi Andrei Mărgăritescu, de la CSŞ Aripi Piteşti (acum Sporting Piteşti, preşedinte Tănase Dima, patron Nicolae Badea), Vasile Maftei a debutat la formaţia vişinie pe 22 aprilie 2001, într-un meci cu Foresta Fălticeni, câştigat cu 4-1. În sezonul 2002-2003, Maftei a devenit titular incontestabil în echipa antrenată de Mircea Rednic, care a şi câştigat titlul de campioană a României. Şi-a păstrat locul în primul 11 şi uşor, uşor a devenit liderul echipei.

În 9 ani la Rapid, Maftei a mai adunat 3 Cupe ale României (2002, 2006, 2009) şi 3 Supercupe (2002, 2003, 2007), dar una dintre cele mai frumoase amintiri rămâne calificarea în sferturile Cupei UEFA. În ediţia 2005-2006, cu Vasile Maftei căpitan, „alb-vişinii” au ajuns la doi paşi de finala celei de a doua competiţii europene intercluburi după ce au trecut pe rând de Feyenoord Rotterdam, Rennes, PAOK Salonic, Şahtior Doneţk, Hertha Berlin şi Hamburg.

Vasile Mftei a mai jucat la Unirea Urziceni (2009-2010, cu care a câştigat titlul), la CFR Cluj (2010-2014, cu care a mai câştigat un titlu, în 2012), la Concordia Chiajna 2014–2015 şi la FC Voluntari (2015–2017, cu care a câştigat Cupa României şi Supercupa în 2017)

„Am plecat cu trenul, de la Fălticeni, la 15 ani, alături de prietenul meu Ciprian Tănasă, să particip la o selecţie la centrul lui Dobrin de la Piteşti. Era prima academie mai serioasă din ţară. Am luat această selecţie, au oprit în jur de 25 de copii. L-am prins pe Nicolae Dobrin chiar ca antrenor… Era şi un superom! Venea la antrenamente, îţi aducea, aşa… o fantezie. Îţi arăta mereu câte ceva, o schemă, o şmecherie. Era foarte glumeţ, puteai vorbi orice cu el. La tenis cu piciorul nu ne dădea nicio şansă, deşi aveam trupă bună cu Bilaşco, Raţ, Tănasă…”

„M-am născut pe 1 ianuarie, ca şi fostul meu coechipier de la CFR Cluj, Rafael Bastos. Am convenit să ne trimitem mesaje de ziua noastră toată viaţa. Eu mai am în plus şi ziua numelui. E un sentiment straniu, toată lumea se bucură, practic e ziua tuturor, aşa că sărbătoresc normal, cum sărbătoresc şi ceilalţi”

„Pot să trec fără probleme dubla cu Steaua din sferturile Cupei UEFA din 2006 în dreptul celei mai mari dezamăgiri din cariera mea! Am ratat, la mustaţă, şi primăvara UCL cu Urziceni, dar nu se compară. Cine îşi mai aduce aminte acum că noi am jucat mai bine? Steaua a avut o repriză bună, prima din Giuleşti, iar celelalte trei ne-au aparţinut nouă. Ce ocazii am avut în retur! Buga a ratat cu poarta goală, Neşu a respins providenţial în faţa lui Emil Dică”

„Îmi place enorm tenisul. Aş fi practicat acest sport. N-am putut, fiindcă e un sport costisitor, iar la Fălticeni, oraşul meu natal, nu erau nici terenuri, nici condiţii. Iar bani… de unde bani pe timpul ăla?”

265 de meciuri are Vasile Maftei în tricoul Rapidului, dintre care 203 în Liga 1 (31 în cupele europene)

1982: David Nalbandian, ce a fost, dar ce putea să fie…

Argentinianul David Nalbandian a avut cu siguranţă talent, un talent imens, însă n-a ştiut niciodată să şi-l împlinească. În octombrie 2013, la 31 de ani, fostul număr 3 ATP şi finalist la Wimbledon punea capăt unei cariere care ar fi putut să fie mult mai mult decât a fost.

Vârfurile carierei lui sunt trei, conform www.treizecizero.ro. Pe hârtie, performanţa cea mai sonoră ar putea fi considerată finala de la Wimbledon, din 2002, pierdută în 3 seturi cu Hewitt şi venită la doar 2 ani distanţă de trecerea la profesionişti. Au fost anii de glorie, ani în care a intrat în Top 10 şi a mai făcut semifinale şi la US Open (a avut minge de meci cu Roddick, în 2003!), şi la French Open. În fapt, David a făcut cel puţin semifinale la toate Slamurile. Se putea lăuda cu polivalenţa sa, cu abilitatea de a juca bine pe toate suprafeţele.

Pe teren însă, cea mai memorabilă şi strălucitoare performanţă a fost cea din 2005, când David devenea primul jucător care câştiga Masters Cup (actualul Turneu al Campionilor) fără un titlu de Slam sau unul de Masters în palmares! De fapt, David a ajuns la Shanghai înlocuindu-l pe Andy Roddick… În grupe, Nalby a trecut de Coria şi de Ljubicic, dar a pierdut în 3 seturi cu Federer, campionul en-titre. În semifinale l-a învins pe Nikolay Davydenko, 6-0, 7-6, pentrusă-l reîntâlni în finală pe Roger Federer, care îl zdrobise cu un dublu 6-0 pe Gaston Gaudio în cealaltă semifinală. Finala este considerată şi acum unul dintre cele mai bune meciuri de tenis care s-au jucat la un turneu de acest nivel. Condus cu 2-0 la seturi, ambele pierdute în tiebreak, Nalbandian a revenit senzaţional şi a câştigat următoarele 3 seturi şi titlul: 6-7 (4), 6-7 (11), 6-1, 6-2, 7-6 (3)!!!! Asta, într-o perioadă în care dominaţia lui Federer era, parcă, din altă dimensiune, înfrângerea cu Nalbandian stopându-i o serie de 35 de victorii consecutive.

Al treilea moment strălucitor al carierei a fost în 2007, primul an în care Nalbandian ieşea din Top 20 şi primul în care începuse să simtă efectele mai multor accidentări. Dar sezonul de indoor l-a regăsit într-o formă fabuloasă. La Madrid, turneu pe atunci în sală, l-a bătut întâi pe Nadal în sferturi, cu 6-1, 6-2. Apoi l-a scos pe Djokovic (locul 3 în lume deja, pe atunci) în semifinală, iar în finală l-a depăşit în trei seturi pe Federer. David devenea al treilea jucător din istorie, după Becker şi Djokovic care îi învinge pe primii trei jucători ai lumii într-un singur turneu. Dar nu s-a oprit aici. Şi-a continuat parcursul la Paris, unde l-a mai bătut o dată pe Federer, de astă dată în turul 3, apoi, după ce i-a eliminat pe Ferrer şi Gasquet, l-a învins din nou pe Nadal în finală. Nalbandian devenea primul jucător din lume care câştigă două turnee consecutive învingându-i pe primii doi clasaţi în ambele.

La polul opus, marea neîmplinire a carierei lui David Nalbandian a fost Cupa Davis, pe care şi-a dorit cel mai mult să o câştige. A fost aproape de 3 ori, Argentina calificându-se în finală, cu el în echipă, în 2006, 2008 şi 2011. Fără succes însă. „Imaginile care mă fac pe mine să plâng sunt cele din Cupa Davis. Dragostea publicului, atmosfera de echipă, lucrurile astea nu le regăseşti nicăieri în altă parte”, spunea Nalbandian la conferinţa de adio din octombrie 2013…

11 titluri la simplu a câştigat David Nalbandian şi a jucat în semifinale la toate turneele de Grand Slam, precum şi o finală de Grand Slam, la Wimbledon în 2002, când avea doar 20 de ani, 1-6, 3-6, 2-6 cu australianul Lleyton Hewitt

1984: José Paolo Guerrero, de la extaz la agonie şi viceversa

După 2 ani la Bayern Munchen (2004-2006), 6 ani la Hamburg (2006-2012), 3 ani la Corinthias (2012-2015) şi din 2015 la Flamengo, căpitanul naţionalei peruane, lui José Paolo Guerrero Gonzales i-a trecut glonţul p la ureche: FIFA anunţa pe 8 decembrie că va fi suspendat un an, după ce e înregistrase „un rezultat anormal” la un control antidoping. Guerrero urma să rateze astfel Campionatul Mondial din 2018, competiţie care se va desfăşura în Rusia, în perioadă 14 iunie-15 iulie. În vârstă de 33 de ani, golgheterul all time al naţionalei peruane (32 de goluri) fusese depistat pozitiv la benzoilecgonina, un metabolit al cocainei, la un control antidoping efectuat pe 5 octombrie, la Buenos Aires, după meciul Argentina – Peru 0-0 în etapa 17, penultima, a preliminariilor zonei America de Sud.

Suspendarea jucătorului a intrat în vigoare din data 3 noiembrie, astfel încât Guerrero n-a putut să joace în barajul pentru turneul final mondial, în care Peru s-a „scos” după 0-0 în deplasare şi 2-0 acasă cu Noua Zeelandă. Pe 20 decembrie, însă, a ieşit din nou soarele pe strada căpitanului peruan: la judecarea apelului, suspendarea sa a fost redusă cu 6 luni, aşa că va putea juca la turneul final din Rusia.

„După ce a luat în considerare circumstanţele cazului, inclusiv gradul de vinovăţie al jucătorului, Consiliul de Apel al FIFA a considerat că o perioada de şase luni de ineligibilitate ar fi o pedeapsa proporţională”, preciza Federaţia Internaţională de Fotbal. Perioada de suspendare este calculată începând de la 3 noiembrie 2017, dată la care Guerrero a fost suspendat cu titlu provizoriu de către preşedintele Comisiei de disciplină a FIFA. Atacantul peruan va putea juca din nou fotbal începând cu data de 4 mai 2018, fiind astfel disponibil pentru Cupa Mondială din Rusia (14 iunie – 15 iulie 2018), la care Peru va face parte din Grupa C, în care porneşte cu şansa a treia, urmând să întâlnească selecţionatele Danemarcei (16 iunie), Franţei (21 iunie) şi Australiei (26 iunie). Peru a jucat ultima data la CM de fotbal în anul 1982, ediţie care a avut loc în Spania. Anterior, mai evoluase la turneul final în 1930 (Uruguay), 1970 (Mexic) şi 1978 (Argentina).

86 de meciuri pentru echipa naţională a Perului a jucat José Paolo Guerrero Gonzales, în care a marcat 32 de goluri

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 850. 32 pagini + CD. Doar 10 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri