Fotbal international

Neymar a vorbit despre transferul la Real Madrid! Anunţul de ultimă oră făcut de vedeta lui PSG

03.03.2019 | 21:09
Neymar a vorbit despre transferul la Real Madrid Anuntul de ultima ora facut de vedeta lui PSG

Neymar a vorbit într-un interviu acordat presei din Brazilia despre transferul lui la Real Madrid. Atacantul de 27 de ani este intens curtat de Florentino Perez, jucătorul fiind una dintre ţintele numărul 1 în ultimele sezoane. Campioana Europei încearcă să-l aducă în vară, chiar dacă oficialii campioanei Franţei au anunţat că Neymar nu este de vânzare.

Neymar a vorbit despre transferul la Real Madrid: “Niciodată nu ştii ce-ţi rezervă viitorul”

Neymar a vorbit despre transferul la Real Madrid şi a declarat că este fericit la PSG, dar că orice fotbalist visează să ajungă la formaţia de pe “Santiago Bernabeu”. În plus, atacantul brazilian a susţinut că şi-a împlinit un vis din copilărie în momentul în care a semnat cu Barcelona.

“Real Madrid este unul dintre cele mai bune mari cluburi din lume şi orice fotbalist îşi doreşte să ajungă acolo. Sunt fericit la Paris, mă simt foarte bine, dar niciodată nu ştii ce-ţi rezervă viitorul. Asta nu înseamnă că voi juca la Real Madrid. Barcelona a fost un vis din copilărie şi l-a realizat”, a declarat Neymar pentru TV Globo.

Neymar a vorbit despre transferul la Real Madrid. Ce a declarat brazilianul
Neymar a vorbit despre transferul la Real Madrid. Ce a declarat brazilianul

Neymar a dezvăluit ce accidentare a suferit în 2018

În februarie 2018, Neymar a suferit o accidentare gravă şi a fost la un pas să rateze Campionatul Mondial din Rusia. Atacatul de 27 de ani a dezvăluit că problemele suferite anul trecut au fost mult mai grave, din moment ce a suferit o ruptură a ligamentelor la gleznă.

“Accidentarea de acum este diferită faţă de cea pe care am suferit-o înainte de Campionatul Mondial din Rusia. Anul trecut am suferit o tractură la cel de-al cincilea metatarsian, dar mi-am rupt şi ligamentele la gleznă”, a mai precizat Neymar. Fotbalistul brazilian se reface în ţara natală, însă Thomas Tuchel a anunţat că-l aşteaptă la antrenamente înainte de returul cu Manchester United.