Fotbal intern

Nicuşor Bancu, atac la arbitrul Istvan Kovacs. “El se crede superior. Nu înţeleg de ce!”

02.10.2018 | 09:39
Nicusor Bancu atac la arbitrul Istvan Kovacs El se crede superior Nu inteleg de ce

Nicuşor Bancu nu a ezitat să-l atace pe Istvan Kovacs după meciul CFR Cluj – CS U Craiova, scor 0-0, în etapa a 10-a din Liga 1 Betano, ediţia 2018 – 2019. Fotbalistul oltenilor a trimis săgeţi către arbitrul meciului de pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” şi l-a acuzat pentru modul în care s-a purtat în timpul partidei.

Mai mult, Nicuşor Bancu este de părere că CCA greşeşte atunci când decide ca Istavn Kovacs să arbitreze toate meciurile lui CS U Craiova cu CFR Cluj şi susţine că centralul le dădea cartonaşe galbene oltenilor, deşi ardelenii erau cei care faultau mai mult.

De ce l-a atacat Nicuşor Bancu pe arbitrul Istavn Kovacs

Ne tratează diferit, încercăm să vorbim cu el, dar el se crede superior. Nu putem să zicem nimic, de parcă nu avem niciun cuvânt noi. Suntem foarte supăraţi pentru că tot timpul venim aici şi ne arbitrează el. Ne uitam la tabelă, numai la noi erau galbene, deşi şi ei faultau la fel. Nu înţeleg de ce, dar mergem înainte”, a spus Nicuşor Bancu, la Telekom Sport.

Craiova se află pe locul 7

Istvan Kovacs le dă explicaţii jucătorilor de la CFR Cluj
Jucătorii lui CFR Cluj i-au cerut explicaţii arbitrului Istvan Kovacs

Meciul dintre CFR Cluj şi CS U Craiova s-a terminat la egalitate, scor 0-0, în etapa a 10-a din Liga 1 Betano, sezonul 2018 – 2019. Campioana României se află pe poziţia a 3-a în clasament, cu 17 puncte, la egalitate cu Astra Giurgiu şi Gaz Metan Mediaş. De partea cealaltă, CS U Craiova se află în spatele ultimului loc de play-off, cu 15 puncte, la un singur punct în spatele Viitorului care ocupă poziţia a 6-a.

În primele 10 etape din Liga 1 Betano, CFR Cluj a bifat 4 victorii, 5 egaluri şi o înfrângere. De partea cealaltă, echipa pregătită de Devis Mangia are 4 victorii, 3 egaluri şi 3 înfrângeri. În runda a 11-a, CFR Cluj se va deplasa pe terenul Astrei Giurgiu, sâmbătă, de la ora 21.00, iar CS U Craiova va primi vizita celor de la Hermannstadt, sâmbătă, ora 18.00.