News

O asociere turco-germană și o companie chineză vor licita pentru cele 100 de autobuze electrice din București. Cum arată acestea VIDEO

10.06.2019 | 16:23
O asociere turcogermana si o companie chineza vor licita pentru cele 100 de autobuze electrice din Bucuresti Cum arata acestea VIDEO

Primăria Municipiului București caută să își modernizeze flota de autobuze. PMB a demarat în martie o procedură de achiziție pentru atribuirea unui contract care să furnizeze 100 de autobuze electrice și stații de încărcare lente, din gama de 12 metri. Contractul ajunge la aproape 220 de milioane de lei, fără TVA. Pentru acest contract s-au înscris la licitație doi ofertanți. Este vorba despre asocierea Bozankaya Otomotiv Makina Imalat Ithalat ve Ihracat A.Ş. (Turcia) şi SILEO GmbH (Germania), respectiv New Kopel Car Import (România – Otopeni, reprezentant al companiei BYD – China)

Ce modele propun cele două companii care vor să aducă autobuzele electrice în capitală

Astfel, modelul companiei turceşti, făcut în colaborare cu o firmă nemţească, are o capacitate de 90 persoane, atinge o viteză maximă de 75 de kilometri pe oră şi o autonomie 280 de kilometri. Autobuzul turco-german este unul destul de dorit pe piața din Germania, acolo unde a avut numeroase comenzi.

În schimb, autobuzele electrice BYD sunt printre cele mai căutate din Europa. Acestea au o autonomie de 250 de kilometri și o capacitate de 58 de persoane. De exemplu, BYD a oferit 42 de autobuze electrice în Oslo, în mai multe orașe din Spania, în orașul Italian Padua sau chiar și în Canada. Totodată, BYD a făcut o ofertă și pentru autobuzele electrice din Timișoara sau Brașov, arată site-ul de specialitate mobilitate.eu. De altfel, compania chinezească a fost contractată și de Londra pentru 42 de autobuze cu etaj („double-decker”). BYD are și o fabrică în Europa, în Ungaria.

Unde vor circula autobuzele electrice pe care le va cumpăra Primăria Municipiului București

Conform proiectului PMB, traseele aprobate pentru a fi echipate cu autobuze electrice din lotul licitat anul acesta sunt:

„– Achiziționare 29 autobuze electrice necesare îmbunătățirii transportului public de călători pe traseele 312,313, 368 și 385, in valoare totală de 75.9 milioane lei;
– Achiziționare 13 autobuze electrice necesare îmbunătățirii transportului public de călători pe traseele 137,138, in valoare totală de 34.1 milioane lei;
– Achiziționare 33 autobuze electrice necesare îmbunătățirii transportului public de călători pe traseele 173,311,336,381,601 in valoare totala de 86.3 milioane lei;
– Achiziționare 25 autobuze electrice necesare îmbunătățirii transportului public de călători pe traseele 300, 330 și 335 – valoare totală – 65.4 milioane lei.”