News

Orădenii au aflat prin mesaj RO ALERT că orașul e invadat de șerpi: ”Închideți ușile și geamurile!”

Locuitorii din Oradea au aflat prin mesaj de tip RO ALERT că orașul e invadat de șerpi, astfel că trebuie să închidă geamurile și ușile pentru a ține afară oaspeții nepoftiți.
07.06.2023 | 21:01
Oradenii au aflat prin mesaj RO ALERT ca orasul e invadat de serpi Inchideti usile si geamurile
Orădenii au aflat prin mesaj RO ALERT. Foto: Observatornews.ro
ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, chiar dacă Oradea e invadată de șerpi, specialiștii le transmit oamenilor că nu au de ce să se teamă. Mai mult, cine ucide un astfel de șarpe poate fi amendat cu 5.000 de lei. Unii au chiar și un metru jumătate și au fost văzuți prin parcuri sau pe alei, însă trebuie reținut că șerpii sunt protejați de lege.

Oradea, invadată de șerpi în ultima lună

Dacă unele orașe au probleme cu șobolanii, gândacii sau țânțarii, în Oradea oamenii se plâng de mai bine de o lună de zile că dau de șerpi la tot pasul. Biologii explică cum șerpii și-au părăsit culcușurile de iarnă pentru a căuta hrană și pentru a se reproduce. Marius Orbai, jurist garda de mediu Bihor, a oferit mai multe detalii.

ADVERTISEMENT

”Spre deosebire de anii anterior, într-adevăr, s-au înmulţi numărul de sesizări cu privire la existenţa unor şerpi în anumite zone în Oradea, dar şi în judeţ. Şerpii, ca şi specie, e specie protejată. În cazul în care se identifică astfel de specii aceştia sunt relocaţi în zone naturale, dar ferite cetăţenilor”, a transmis Orbai.

Biologul Mihaela Cristescu a comentat, la rândul său, situația, pentru Observatornews. ”Este un comportament absolut normal care le asigură supravieţuirea individuală şi perpetuarea speciei, aşa cum se întâmplă la orice altă specie”, a explicat Cristescu. Oamenii se sperie destul de ușor când văd un șarpe, pentru că prea puțini fac diferența între un șarpe veninos și agresiv și unul inofensiv.

ADVERTISEMENT

”Avea un metru şi jumătate sută la sută. Am fugit noi din parc, nici nu am apucat să intrăm că ne-a fost frică”, a explicat o femeie. ”Probabil că sunt şi agresivi. Dacă rămâne uşa deschisă, poate intra şi în scară”, s-a plâns un alt locatar, speriat de reptile.

Biologii le explică oamenilor din marile orașe că șerpii mereu au fost printre noi, doar că ei nu au știut asta. ”Din cauza condiţiilor de umiditate şi căldură care au fost în ultimul timp şi din cauza vegetaţie abundente şerpii erau în oraş, doar că nu atât de vizibili. Sunt şerpi inofensiv şi care preferă să evite contactul cu omul”, explică tehnicianul veterinar Sorin Coman, pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT

Medicii veterinari le spun oamenilor cum să reacționeze când văd un șarpe.Cel mai important lucru când vedem un şarpe este să ne păstrăm calmul şi să nu ne apropiem de el. Panica şi zgomotele nu fac decât să-l agite. Reacţia normală este cât mai multă pasivitate, mişcări lente, nu arătăm frică, nu fugim, ne retragem uşor şi mai ales nu atacăm şarpele cu beţe sau cu pietre”, a explicat Cornel Gingătașu.

Biologul Mihaela Cristescu îi asigură pe oameni că șarpele se sperie la fel de ușor de oameni, la fel cum o fac unii oameni când văd un șarpe, instinctiv. ”Şarpele este la fel de speriat ca şi noi, atunci când se întâlneşte întâmplător, nu este nici pentru el o bucurie sau o plăcere să se întâlnească cu altă specie, respectiv omul. Şi instinctul lui natural îi spune că trebuie să se retragă”, a explicat biologul.

ADVERTISEMENT

În România trăiesc 10 specii de șerpi, dar doar 3 dintre acestea sunt veninoase. Acestea ar fi vipera cu corn, vipera de munte și vipera de stepă. Șerpii veninoși sunt, teoretic, ușor de recunoscut după forma capului și după desenele ”în zig zag de pe corp”. În cazul nefericit în care cineva e mușcat de o viperă e important să curețe rana și să sune la 112 și cumva ar trebui ajuns la medic pentru a primi ser antiviperin.

ADVERTISEMENT