News

Parlamentul pregătește legalizarea etnobotanicelor. „Heroina e mic copil”

03.02.2021 | 23:07
Parlamentul pregateste legalizarea etnobotanicelor Heroina e mic copil
Cristi Danileț se opune legalizării etnobotanicelor
ADVERTISEMENT

O propunere de modificare legislativă care prevedea legalizarea consumului de etnobotanice, cele mai accesibile dintre droguri, trebuia aprobată ieri în Senat, dar a fost trimisă pentru reexaminare Comisiei de Sănătate.

Legea care modifică reglementările privind drogurile și etnobotanicele trebuia să primească votul final, însă a fost retrimisă către Comisia de Sănătatea din Senat.

ADVERTISEMENT

Comisia are rolul de a reexamina pentru „modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi a Legii nr.194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte”.

Parlamentul pregătește legalizarea etnobotanicelor

Judecătorul Cristi Danileț se teme că etnobotanicele ar putea deveni legale, deci toată lumea ar putea să le consume fără probleme.

ADVERTISEMENT

Simpla deţinere a acestor substanţe trebuie încriminată pentru că aceste legale sunt foarte periculoase pentru sănătate. Mai grav este că sunt şi foarte ieftine, preţul unui pliculeţ cu 1 gram este de 25 de lei, la jumătate faţă de cannabis. Astfel, ajung la îndemâna oricui, mai ales că pe internet sunt anunţuri de vânzare cu duimul. În plus, conform specialiştilor cu care am discutat, produc dependenţă aproape instantaneu. Cei care le fabrică folosesc diverse substanţe amestecate: mătrăgună, acetonă, detergent de geamuri, otravă de şoareci. Efectele sunt ameţeli, vărsături, halucinaţii, liniştire, amorţirea membrelor şi paralizie temporară”, a explicat judecătorul pentru „Adevărul”.

Ani de-a rândul, DIICOT a prins şi tribunalele au condamnat nu doar vânzatorii, ci şi cumpărătorii de etnobotanice. Numai că, la un moment dat, a apărut decizia nr. 10/2018 a ICCJ care a declarat că textul de lege nu e clar şi, din acel moment, deţinerea de etnobotanice nu a mai fost considerată infracţiune. Pur şi simplu, celor care fumează aceste substanţe pe stradă nu ai ce le face. Aţi văzut pe net filmuleţe cu tineri înţepeniţi de efectul zombi pe stradă sau în parcuri. (…) În anul 2019, un grup de parlamentari au vrut să îndrepte situaţia. A fost promovat un proiect de lege prin care cresc pedepsele pentru trafic de droguri, pentru trafic de etnobotanice. În plus, s-au introdus pedepse pentru deţinere de etnobotanice. Legea aprobată a fost criticată de mulţi care nu ştiau ce scrie în ea, ba chiar s-au temut că vor creşte pedepsele pentru deţinerea de cannabis. Am salutat noua lege, care prevedea pedepse mai mari pentru faptele cele mai grave, nu şi pentru deţinerea de droguri pentru consum propriu. Cu privire la etnobotanice, s-a prevăzut atunci că este infracţiune deţinerea lor în vederea consumului propriu. Doar că acum, la reexaminare, constat că se renunţă la această infracţiune. Practic, se va permite cumpărarea şi consumul etnobotanicelor, lucru foarte periculos. Vreau să relatez un caz soluţionat de mine… Patru indivizi mergeau cu maşina. Au început să fumeze o ţigară cu legal». La un moment dat, şoferul a înţepenit cu mâinile pe volan, de la ceea ce inhala. S-au izbit toţi într-un zid. Acum, întreb pe cei care vor să voteze această lege: cum ar fi dacă ei sau rudele lor s-ar nimeri pe direcţia spre care se îndreaptă o maşină cu astfel de indivizi?”, a adăugat judecătorul.

ADVERTISEMENT

Medicul infecționist Adrian Abagiu, specializat în această speță, nu vede cu ochi buni legalizarea etnobotanicelor.

„O să crească din nou brusc numărul celor nou infectaţi cu HIV, pentru că dependenţii nu prea ştiu de seringile de unică folosinţă sau de alte măsuri de protecţie. Oricum, eu cred că se doreşte, într-un viitor apropiat, redeschiderea magazinelor de vise, nu de alta, dar acestea produc 4.000 de euro pe zi, sumă care nu este de neglijat.

ADVERTISEMENT

Eu, ca specialist, consider etnobotanicele, am şi demostrat acest lucru, droguri de mare risc. Plastic spus, prin comparaţie, heroina este mic copil pe lângă etnobotanice”, a subliniat medicul specialist.

ADVERTISEMENT
Tags: