Fotbal intern

Patru ani de închisoare cu executare pentru fiica lui Iosif Rotariu! Femeia a agresat un copil de doi ani până i-a rupt un picior

26.04.2019 | 10:21
Patru ani de inchisoare cu executare pentru fiica lui Iosif Rotariu Femeia a agresat un copil de doi ani pana ia rupt un picior

Patru ani și patru luni de închisoare cu executare a fost verdictul pe care l-a auzit, în primă instanță, fiica lui Iosif Rotariu! Femeia a fost condamnată după ce a agresat un copil de doi ani până i-a rupt un picior, în timp ce muncea ca îngrijitoare la creșa familiei din Timișoara. Magistrații n-au stat o clipă pe gânduri și au decis să o pedepsească aspru pe femeie.

Patru ani de închisoare cu executare pentru fiica lui Iosif Rotariu!

Mai mult de atât, judecătorii au mai decis ca Romina Rotariu să fie obligată să plătească despăgubiri în valoare de o sută de mii de euro, față de cei 500 de mii pe care i-au solicitat părinții copilului, ca daune morale. Nu se opreşte aici – astfel, după ce iese de la închisoare, fiica fostului internațional nu va mai avea voie să exercite profesia de educator sau îngrijitor de copii pentru o perioadă de cinci ani de zile.

Cu toate acestea, decizia Judecătoriei Timişoara nu este una definitivă. Romina Rotariu poate face contestație, în termen de zece zile, la o curte superioară. Întregul scandal a început după ce la sfârşitul lunii iunie a anului trecut, o femeie a depus o plângere la Poliţia Timiş, acuzând-o pe fiica lui Iosif Rotariu că i-a bătut copilul, înscris la creşa deţinută de familia fostului jucător al Stelei și Politehnicii Timișoara.

Patru ani de închisoare cu executare pentru fiica lui Iosif Rotariu! Romina Rotariu
Copilul abuzat de fiica lui Iosif Rotariu

Cum s-a desfășurat scena de coșmar

Astfel, din cauza loviturilor primite, surprinse chiar și pe o cameră de supraveghere, copilul, în vârstă de numai doi ani de zile, a fost internat de urgență la spital. Aproape imediat, pe baza probelor video existente, oamenii legii au luat decizia de a-i întocmi dosar penal Rominei Rotariu, pentru purtare abuzivă şi loviri sau alte violenţe. Atunci, fiica de 33 de ani a lui Iosif Rotariu a fost reţinută pentru 24 de ore, iar apoi cercetată sub control judiciar pentru 30 de zile.

Și fostul jucător de fotbal a încercat să-și apere fiica. Acesta a declarat presei că fiica lui este diagnosticată cu diabet și nu și-a dat seama ce face atunci când i-a rupt piciorul copilului, deoarece a suferit o criză de hiperglicemie!

  • 33 de ani are Romina Rotariu, fiica lui Iosif Rotariu

 

 

Tags: