News

Patru bănci dispar în 2024 de pe piața din România. Anunțul momentului pentru români

Patru bănci dispar în 2024 de pe piața locală. Una dintre instituții este a treia după active din sistemul bancar din România.
01.02.2024 | 16:25
Patru banci dispar in 2024 de pe piata din Romania Anuntul momentului pentru romani
Patru bănci dispar în 2024 de pe piața din România. Foto Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Patru bănci dispar în 2024 de pe piața din România, urmând să aibă loc schimbări importante în domeniul financiar. Vorbim de instituții importante, una dintre acestea fiind a treia bancă din țară.

Mai multe bănci dispar din România

Scena bancară din România va arăta complet diferit începând cu acest an. După ce trei instituții financiare și-au anunțat deja ieșirea, și anume Alpha Bank România, OTP Bank România și First Bank, acestora li se alătură și BRD.

ADVERTISEMENT

Decizia este surprinzătoare, având în vedere că BRD este a treia bancă din România. În primele nouă luni ale anului trecut, profitul a crescut cu 20,8 la sută, față de aceeași perioadă a anului 2022.

De altfel, veniturile băncii au crescut cu 11,4 la sută, la 2,83 miliarde de lei. Potrivit economica.net, Societe Generale a făcut deja primul pas cu scopul de a găsi un cumpărător subsidiarei locale.

ADVERTISEMENT

Este vorba de J.P Morgan, conform informațiilor Bizlawyer. Se pare că grupul KBC ar fi interesat să cumpere banca din România. La finalul lui 2023, Societe Generale anunța că va intra „într-un proces de reașezare”. În acest sens, grupul spunea ca vor fi vândute subsidiare din Africa.

Ce se va întâmpla cu OTP Bank, Alpha Bank și First Bank

O altă bancă importantă care va dispărea din România, în 2024, este OTP Bank. Instituția va fi preluată de Banca Transilvania, care în anii precedenți a achiziționat Volksbank România, Idea Bank și Bancpost.

ADVERTISEMENT

Totodată, Alpha Bank România va ajunge în portofoliul UniCredit Bank. În urma fuziunii, urmează să apară cea de-a treia bancă ca mărime de pe piața locală. UniCredit va investi 300 de milioane de euro pentru fuziunea cu banca din România.

First Bank, deținută de fondul american de investiții JC Flowers, va fi preluată de un grup italian, Intesa Sanpaolo SpA, fiind semnat un acord în acest sens. Instituția financiară din Italia vrea să își extindă prezența în România.

ADVERTISEMENT

„Această operaţiune ne dublează prezenţa în România, o ţară cu ritm ridicat de creştere şi legături solide cu Italia”, declara Marco Elio Rottigni, directorul de operaţiuni internaţionale de la Intesa, în august 2023.

ADVERTISEMENT
Tags: