Sporturi

Petra Kvitova s-a retras de la Roland Garros 2019! Veste uriașă pentru Sorana Cîrstea

27.05.2019 | 12:02
Petra Kvitova sa retras de la Roland Garros 2019 Veste uriasa pentru Sorana Cirstea

Petra Kvitova s-a retras de la Roland Garros 2019. Într-un comunicat emis de WTA, cehoaica nu va evolua astăzi, iar în locul ei pe tablou va intra Kaja Juvan. Este o veste uriașă pentru Sorana Cîrstea, care trebuia să joace cu Petra Kvitova luni, în primul tur de la Internaționalele Franței. 

Petra Kvitova s-a retras de la Roland Garros 2019! “Este o decizie greu de luat”

Cehoaica a fost cap de serie numărul 6 la Paris, însă s-a retras din cauza unei accidentări la brațul stâng. Kvitova a emis un comunicat de presă în care își anunță retragerea: “Sunt foarte dezamăgită să îmi anunț retragerea de la Roland Garros 2019. Am simțit o durere la brațul stâng în urmă cu câteva săptămâni, iar RMN-ul pe care l-am făcut noaptea trecută a confirmat că am o ruptură de gradul doi, care s-ar putea agrava dacă aș juca astăzi.

În urmă cu doi ani, m-am întors la Roland Garros și sunt foarte dezamăgită că nu voi juca în acest an. Este o decizie grea de luat, dar sper să fie un turneu de succes și ne vedem în 2020″, a scris cehoaica pe twitter.

Retragerea cehoaicei Petra Kvitova îi dă mai multe șanse de calificare Soranei Cîrstea. Meciul trebuia să aibă loc luni, de la ora 13:30, însă românca va evolua de la aceeași oră cu lucky looser-ul Kaja Juvan, o slovenă în vârstă de 18 ani și care în acest moment este pe locul 131 WTA.

Simona Halep joacă marți

Luni intră în scenă mai mulți români la Roland Garros. Alături de Sorana Cîrstea, tot azi vor evolua Mihaela Buzărnescu și Marius Copil la Openul parizian. Mihaela Buzărnescu este favorită în meciul cu Ekaterina Alexandrova, însă Marius Copil are o misiune grea împotriva lui Benoit Paire, campionul de la Lyon.

Sorana Cirstea of Romania in action during her second-round match at the 2019 Mutua Madrid Open WTA Premier Mandatory tennis tournament
Petra Kvitova s-a retras de la Roland Garros 2019! Veste uriașă pentru Sorana Cîrstea

Simona Halep va evolua marți în primul tur de la Roland Garros împotriva Aljei Tomljanovic. Tot atunci, Irina Begu va juca împotriva chinezoaicei Lin Zhu. Meciurile din turul doi de la Roland Garros vor începe miercuri.

  • 84 WTA este locul ocupat de Sorana Cîrstea
  • 6 WTA este locul ocupat de Petra Kvitova
  • 18 ani are Kaja Juvan, adversara Soranei Cîrstea